Psihologia politică şi apărarea socială (CVIII)

Urmare din nr. 7760
de Gustave Le Bon_
S-a şi ivit un prim obstacol pentru înfiinţarea unui sindicat global ca instrument eficient pentru impunerea, din umbră, a puterii capabile să domine societatea. Pentru atingerea acestui scop nu trebuia să se obţină o majoritate realizabilă doar dacă muncitorii erau puşi să voteze aşa cum trebuia?
Deci, apariţia unui astfel deobstacol iar fi pus în dificultate pe nişte politicieni oarecare, dar nu pe fondatorii Confederaţiei muncii. Neputând spera să obţină o majoritate confortabilă, pur şi simplu au decis ca puterea de decizie a majorităţii să fie înlocuită cu cea a minorităţii şi, pentru a argumenta o asemenea pretenţie care, de astfel, era specifică aristocraţiei, au decis cu o mare îndrăzneală, în totală opoziţie cu ideile democraţiei şi socialismului, că este perfect legal ca minoritatea să-şi impună voinţa.
„…Astfel apare, scrie unul dintrei, marea deosebire de metodă ce face deosebirea dintre sindicalism şi democratism: acesta din urmă, prin mecanismul sufragiului universal, dă conducerea pe mâna inconştienţilor, a molâilor, sufocând minoritatea capabilă să construiască viitorul. Metoda sindicalistă, în ceea ce o priveşte, are un rezultat diametral opus: impulsul transformării sociale este dat de cei conştienţi de necesitatea transformării, de cei revoltaţi”.
Oare pe ce se bazează această aptitudine a minorităţii revoltaţilor? Pur şi simplu doar pe instinctul de a acţiona. Cei ce controlează aceast nou tip de organizare politică ne garantează că ” cel mai simplu muncitor ştie mai multe decât cel mai doctrinar individ care se face greu înţeles, provenit din orice şcoală”. Muncitorul ce se revoltă – desigur, dacă este membru al Confederaţiei, devine în acest fel un fel de baron feudal ce este mai presus de orice lege.
Sfaturile ce i se dă pentru a acţiona sunt asemenea celor ce se dau unui suveran absolut ce nu ţine cont de codurile sociale.
„în felul acesta şi numai în felul acesta trebuie să mergi înainte, trebuie să asculţi de instinctul natural, să te încrezi doar în tine şi să-ţi spui că nu noi trebuie să ne conformăm legalităţii, ci legalitatea trebuie să se adapteze voinţei noastre.
Deoarece autocraţii sunt plasaţi deasupra legii, noua aristocraţie formată din membrii Confederaţiei Muncii nu are de ce să-i respecte.
„Muncitorul francez, scrie unul dintre marii şefi ai noii autocraţii, este deasupra oricărei autorităţi, deasupra oricărui respect, deasupra oricărei ierarhii. El nu se întreabă, înainte de a reacţiona, dacă legea îi permite sau nu să acţioneze. Muncitorul acţionează pur şi simplu. Asta este tot”.
Desigur, prin comparaţie, Ludovic al XlV-lea şi Napoleon erau mult mai modeşti şi mai puţin convinşi de măreţia
lor.
în ceea ce priveşte mulţimea de oameni, niciodată vreun despot asiatic nu a dispreţuit-o aşa de mult, cum o dispreţuiesc noii potentaţi. Ei ne asigură, şi din acest punct de vedere nu greşesc cu nimc, că masele de oameni sunt de acord cu tot ce li se sugerează, fiind incapabile să gândească dacă este bine sau nu. în caz că izbucneşte revoluţia, poporul va fi de partea celor mai îndrăzneţi. în vremuri normale, poporul tace şi se supune. „Doar cei conştienţi de necesitatea schimbării, doar militanţii au dreptul de a vorbi în numele clasei muncitoare”.Desigur, cei conştienţi nu pot fi decât conducătorii Confederaţiei Muncii.
Conştienţi de inferioritatea de gândire, ce caracterizează diferitele grupuri de oameni din oraşe, coducătorii Confederaţiei, de fiecare dată când se iveşte ocazia, se comportă de parcă au de a face cu o turmă de sclavi. Astfel, delegaţii Confederaţiei nici nu se obosesc să explice ordinele pe care le dau, cum ar fi, de exemplu, să explice maselor de ce trebuie să intre în grevă. Dacă un muncitor oarecare, puţin mai independent în gândire are o atitudine de uşoară nesupunere, este imediat potolit cu tărie de către tovarăşii ce se supun perfect ordinelor date de către comitet. Astfel, ordinul dat şi impus de delegat a înlocuit perfect biciul supraveghetorului de pe plantaţiile pe care lucrau, pe vremuri, negri.
Cea mai incredibilă aiureală poate declanşa greva. Dovada a fost furnizată de unul dintre membri cei mai influenţi ai Confederaţiei Muncii, domnul Victor Grif-fuelhes, în cărticica sa „Călătoria unui revoluţionar”. Iată ce ne spune el:
” La Marsilia, pe cheiuri, pe fiecare şantier era câte un delegat de fiecare sindicat. Delegatul are o mare putere… chiar prea mare. Pentru un lucru de nimic, după cum vă spun chiar un lucru de nimic, de cele mai multe ori, acest delegat, în plină desfăşurare a muncii pe şantier, brusc suflă în fluier. Acesta este semnalul ce-i face pe muncitori să părăsească şantierul. Este momentul declanşării grevei. Din ce cauză? Nimeni nu ştie de ce, nici patronii, nici lucrătorii”.
Asemenea afirmaţii ne arată cât de uşor pot fi manevrate masele de muncitori de către cei ce se bucură de prestigiu.
Supunerea muncitorilor şi a maselor de oameni, în general, merge până la manifestarea abnegaţiei totale, lucru pe care nu-l poate cere maselor nici cel mai râu dintre dictatori. Se ştie povestea recentă şi foarte reală a unui fabricant de cărămizi, de la periferia Parisului care, vrând să se retragă din afacere şi neavând moştenitori, le-a oferit muncitorilor săi fabrica în bună stare de funcţionare, urmând să fie, pentru o vreme, girantul lor pentru ca afacerea să nu fie periclitată. Muncitorii au acceptat cu entuziasm, dar Confederaţia Generală a Muncii a intrat pe fir, de cum a aflat şi, temându-se că acest exemplu de înţelegere între patron şi muncitori îi poate ştirbi din autoritate, a ordonat acestora din urmă, fără să mai stea la discuţii, să refuze oferta. Fără să comenteze, muncitorii s-au supus ordinului primit. Vindecat repede de orice intenţie filantropică, patronul a închis fabrica de cărămizi.
Metodele de conducere folosite de către toţi şefii de sindicat nu sunt ceva nou, deoarece au fost folosite de toţi foştii dictatori. Trebuie să ai o mare încredere în atitudinea servilă a grupurilor de oameni pentru a avea curajul de a le aplica, în zilele noastre.
Dar cum se menţine această nouă putere ce pretinde că le poate înlocui pe toate cele care au fost până acum? Deoarece sindicaliştii revoluţionari nu ţin cont nici de voinţa poprului, nici de legile care, de altfel, sunt tot mai slabe, problema menţinerii acestei puteri este destul de simplu de rezolvat. Folosind ameninţările, sabotajele şi grevele violente, conducătorii Confederaţiei Generale a Muncii obţin aproape tot ce cer. Dacă izbucneşte undeva o grevă paşnică, comitetul Cofederaţiei imediat trimite câţiva delegaţi cu experienţă, care sunt mereu aceleaşi persoane, pentru a-i convinge pe grevişti că trebuie să devină violenţi. Din clipa în care intervin forţele de ordine, delegaţii dispar pentru a se duce acolo unde este nevoie de ei.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.