de Gustave Le Bon_
Din punct de vedere al interesului social, acum se cere aplicarea strictă a Codul, referitor la cei ce ucid oameni nevinovaţi. Nu serveşte la nimic să te mulţumeşti doar să-i trimiţi la puşcărie, deoarece, din clipa în care se consideră că s-au vindecat, sunt puşi în libertate, iar aceşti indivizi o iau de la capăt cu apucăturile lor.
Sunt de acord cu noua şcoală ce consideră necesară reprimarea fizică a individului ce intră în conflict cu legea, dar vreau ca aceasta să se extindă la toater categoriile de delincvenţi ce recidivează mereu.în legătură cu acest subiect, să ne amintim ce am stris în Revista Filozofică, cu mult înainte să apară şi să se răspândească ideeile actuale, cu scopul de a se demonstra că „toţi criminalii sunt responsabili de faptele lor”. Atunci ajunsesem la această concliuzie: pentru cei ce ucid întâmplător, pedepse corporale energice, pentru cei ce ucid din obişnuinţă, dovedindu-se că sunt incurabili, societatea trebuind să scape de ei, să se aplice deportarea într-o ţară îndepărtată. Este exact tratamentul ce se aplica pe vremuri leproşilor, deoarece erau consideraţi periculoşi şi incurabili. Dacă nu vrem să-i exterminăm fizic, din motive fals umanitere, pe cei ce recidivează, înfăptuind asasinate, îi putem trimite în batalioanele disciplinare, folosite pentru a construi drumuri sau căi ferate în centrul Africii.
Ceea ce voi spune în continuare, este o examinare a sistemului nostru penal. Deocamdată, pedeapsa cu moartea este un element de influenţare socială restrâns, aplicat rareori.
Aspectele acestei probleme sunt mult mai vaste decât se crede, la o primă abordare, depăşind cu mult chiar şi ceea ce s-a discutat până acum în Cameră. Criminalitatea a crescut enorm de mult şi cele câteva duzini de execuţii anuale nu au contribuit cu nimic la reducerea acestui flagel social. Cu toate acestea, asasinatul continuă să fie fapta reprobabilă social, cea mai puţin răspândită. Deci, alt tip de crime ar trebui să învăţăm să le combatem, descoperind noi metode.
Actualmente, noi reprimăm actele antisociale în modul cel mai greşit posibil, folosind ca instrument coercitiv ocna şi închisoarea. Din această cauză, ideile noastre umanitare au transformat ocna într-un loc de vilediatură, iar închisoarea într-un stabiliment de lux.
Un avocat îmi vorbea recent despre rezultatele la care s-a ajuns, cu unele închisori model al căror confort a ajuns să depăşească cu mult confortul de care beneficiază cei mai mulţi indivizi ce aparţin micii burghezii. Astfel, în închiso
rile model din Franţa de acum, deţinuţii au ajuns să beneficieze de electricitate, încălzire centrală, apă caldă, apă rece, săli de baie, locuri de plimbare în interiorul închisorii asemănătoare cu parcurile unde ai parte de umbra copacilor pe timp de vară, etc. Astfel, s-a ajuns până acolo încât unii indivizi comit de mai multe ori unele delicte, mai ales pe timp de iarnă, pentru a fi închişi timp de şase luni în aceste azile priciare unde au parte de tot luxul, mai puţin cel al libertăţii.
Cu totul altfel este sistemul din Anglias, ţară a pedepselor scurte, dar energice şi, în consecinţă foarte eficiente mai ales în ceea ce priveşte criminalii. în închisori se aplică munca forţată şi se foloseşte biciul cu nouă cozi.
Aplicarea acestei metode a redus foarte repede criminalitatea. Domnul Lacassagne a remarcat că actualmenter nu mai există în Londra decât o singură grupare organizată de delincvenţi care mai operează prin încălcarea legii: folosirea biciului şi a ceea ce ei numesc hard labour, metode care, aplicate asupra delincvenţilor prinşi, au redus, în câteva săptămâni, numărul faptelor antisociale, numărul infractorilor fiind în scădere vertiginoasă, în timp ce în Paris numărul celor ce încalcă legea a ajuns la 30.000.
Domnul Lacassagne adaugă:
„Se ştie ce a ajuns Parisul din cauza influenţei regimului contrar nevoilor sociale de justiţie, adică o excesivă indulgenţă a magistraţilor şi a parchetului. Nouă zecimi dintre infractorii prinşi noaptea, dimineaţa sunt lăsaţi liberi după ce au fost mustraţi părinteşte. Punerea în paralel a celor două sisteme: pedepsele fizice şi toleranţă nemăsurată nu arată care sunt urmările gândirii raţionale şi ale simţului practic. Pedepsele corporale sunt mai eficiente în ceea ce priveşte profesioniştii crimei.
în 1905, în Danemarca, din momentul în care a crescut numărul de atacuri asupra oamenilor, s-a decis să fie reintrodusă bătaia cu bastonul. Astfel, în scurt timp, numărul atacurilor, a căror victime erau persoane nevinovate, a acăzut până nu s-a mai auzit de asemenea fapte antisociale.
Suntem de părere – a concluzionat profesorul Lacassagne – că trebuie urgent introdusă bătaia referitor la cei ce încalcă ordinea publicâ: doar pedepsele corporasle au efect asupra delincvenţilor, iar experimentul englez a dovedit din plin acest lucru. Este mult mai eficient, aş spune mai igienic, să aplicăm şi noi bătaia cu biciul decât să-i condamnăm la luni sau ani de închisoare, exceptând asasinii”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
