de Gustave Le Bon_
Dacă opinia publică nu a încetat să se revolte şi să ceară abrogarea acestei funeste legi, păgubosul amestec ale umanitariştilor a terminat prin a da definit peste cap modul tradiţional de funcţionare al armatei.
Din nefericire, tendinţele actuale împing Franţa mai mult către protejarea criminalilor decât spre eliminarea acestora din viaţa socială.
Divagaţiile unor profesori de drept despre criminalitate au ajuns să fie de râsul lumii. Au abordat noţiunea de criminal în acelaşi fel în care abordează noţiunile de drept, acţionând conform motivelor ce-i determină să acţioneze în acest fel. în consecinţă, este infantil să vrei să asimilezi starea de spirit a unui bandit cu cea a unui profesor de drept.
Domnul Chaumet, deputat de Gironde, s-a dovedit mult mai inteligent scriind următoarele rânduri despre necesitatea pedepselor corporale, cu unicul scop de a limita creşterea îngrozitoare a criminalităţii:
„îmi cer scuze dacă voi scandaliza sufletele sensibile, dar declar cu tărie: cer să se facă posibilă aplicarea pedepsei corporale pentru brutele ce comit atâtea atacuri la adresa persoanelor pe care le surprind lipsite de apărare.
înainte de a filozofa despre viaţă, trebuie să trăim, să trăim fără să ne siumţim ameninţaţi de tot felul de indivizi ce nu respectă legea. Problema principală nu este de a stabili dacă criminalii sunt responsabili pentru faptele lor, ci de a stabili cât de periculoşi sunt aceşti pentru societate, pentru omul care-şi vede de treaba lui. Din păcate, asupra acestui punct nici nu avem de ce să discutăm în contradictoriu! Nu e zi de la Dumnezeu în care să nu aflăm despre comiterea a tot felul de fapte antisociale precum agresiuni fizice brutale, asasinate, atacuri efectuate după ce i s-a pregătit o capcană victimei, toate acestea, de cele mai multe ori, efectuate de către indivizi foarte tineri şi de cele mai multe ori fără vreun motiv aparent, ci pur şi simplu din nevoia de a sfida ordinea publică, sau din nimic care să aibă motivaţie logică, uneori doar din plăcerea de a agresa, de a face să sufere fizic o persoană
Vă propun să facem o analiză psihologică a acestor brute, acestor haimanale. Nu este greu de făcut. Un astfel de tip de oameni sunt indivizi ce fug de munca cinstită, ce nu vor decât să simtă satisfacerea propriilor plăceri, sunt de fapt nişte cabotini ai societăţii periferice. în loc să lucreze în uzine sau pe şantiere, aceşti indivizi au descoperit că se poate trăi fără prea mult efort dacă sunt întreţinuţi de fetele ce se prostituează pentru ei. Astfel, ei ajung să-şi afişeze, din cabaret în cabaret, viaţa lipsită de griji, îmbrăcându-se obraznic de luxos, fiind dornici să pară mai tupeişti decât sunt în realitate, fiind mai lipsiţi de scrupule decât oamenii de rând, preocupaţi să fie admiraţi nu doar de lumea obişnuită, dar chiar şi de către cei din mediile lor de activitate ilegală.
Cel aflat în afara legii de cele mai multe ori ucide pentru a fura, dar şi pentru a se bucura de cât mai multă celebritate. De
câte ori nu s-a relatat în ziare întâmplări care-ţi îngheaţă sângele în vine: «Pariez pe un litru că-s în stare să fac ţăndări primul burghez ce-mi iese-n cale!». Pariul este făcut şi… câştigat. Şi astfel se întâmplă ca un om de treabă, un tată de familie să fie ucis mişeleşte de un puşti ce vrea să le dovedească celor din grupul său că este cel mai tare, că nimeni nu se poate pune cu el.
Deci, când ne gândim cu să ne apărăm de pericolul pe care-l reprezintă astfel de puşti, trebuie să ţinem cont de această trăsătură de caracter pe care o au: nevoia de a se impune în faţa celorlaţi prin comiterea de fapote nebuneşti, lipsite de raţiune. în consecinţă, atunci când sunt prinşi trebuie pedepsiţi în aşa fel încât pedeapsa să nu-i transforme în eroi şi modele pentru cei din anturajul lor. Pedeapsa ce li se apolică nu trebuie în realitate să-i ajute să-şi atingă scopul urmărit, acela de a fi şefi incontestabili în interiorul grupului sau mediului unde activează.
Principalul avantaj al pedepselor corporale nu este doar acela că produce durerea fizică. Pedeapsa fizică produce şi umilirea celui care o suportă. Un individ aflat permanent în afara legii se va lăuda mereu că a fost la un pas să fie trims la ocnă sau să fie ghilotinat, dar niciodată nu se va lăuda că a primit zece sau douăzeci de lovituri de bici.
Dacă nu vom considera pedeapsa fizică ca un fel de ispăşire, dacă vom vedea în ea ceea ce trebuie să fie, adică un mijloc de prevenire a infracţiunii, de intimidare prin care delincventul va fi descurajat să mai încalce sau sfideze legea, prin care vom putea ajunge să mai reducem criminalitatea, atunci ce-aţi mai putea obiecta împotriva aplicării pedepselor corporale?”.
Dar până se va înţelege definitiv că este necesar să se aplice fără menajamente pedeapsa corporală, cei certaţi cu legea continuă şi reuşesc să recruteze noi persoane ce se opun. Astfel, recent, un ziar a publicat scrisoarea deschisă a unei doctoriţe ce mărturisea că a fost determinată de un individ certat cu legea să treacă de partea celor ce nu respectă ordinea socială stabilită, deoarece i s-a explicat că „a fi cinstit şi coirect nu înseamnă altceva decât să-i aperi şi să-i favorizezi pe cei bogaţi” Să fii muncitor, să lucrezi, adăuga sărmana haimane, „înseamnă să te plictiseşti în fiecare zi, făcând mereu acelaşi lucru. în schimb, meseria de om în afara legii este plină de momente imprevizibile agreabile”.
Sedusă de astfel de argumente „strălucitoare” amabila doamna a ajuns la concluzia „că n-ar fi rău dacă în rândurile armatei noastre revoluţionare s-ar afla şi câţiva delincvenţi conştienţi de rolul pe care l-ar avea printre soldaţi, făcându-i mai îndrăzneţi” . Ce să mai zici, avem un frumos exemplu de gândire ce a luat-o razna sub influenţa unor opinii, învăţături ce au efect doar asupra minţilor slabe.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
