Psihologia politică şi apărarea socială (CXXII)

de Gustave Le Bonde_
Popoarele cuceritoare au reuşit să le influenţeze pe cele cucerite doar în situaţia în care sentimentele, ideile, instituţiile şi credinţele celor ocupaţi nu se caracterizau prin divergenţe prea accentuate ce ar fi făcut ca ocupaţia să devină insuportabilă, de netolerat. Orientalii pot destul de uşor să se impună altor orientali, deoarece aceste popoare nu sunt puternic divergente la nivel de credinţe şi instituţii, inclusiv trăiri sufleteşti, de sentiment. în schimb, occidentalii, prin credinţele şi instituţiile lor, nu vor reuşi niciodată să se impună în faţa orientalilor.
Acest aspect explică influenţa enormă pe care o au arabii în Orient, dar şi în Africa, China şi India. Peste tot pe unde au pătruns, arabii au reuşit, fără niciun efort, să determine popoarele, ce au intrat în contact cu ei, să adopte cele mai fundamentale elemente ale civilizaţiei lor: religia, limba, arta. Din momentul în care este implementată într-o ţară, se pare că civilizaţia musulmană nu mai poate fi înlăturată. în India, religia musulmană a reuşit să anihileze religii cu mult mai vechi decât ea, reuşind să transforme în zonă total arab musulmană anticul Egipt al faraonilor supra căruia perşii, grecii şi romanii au evut o foarte puţină influenţă. Islamul are 50 de milioane în India, 20 de milioane în China, iar numărul adepţilor creşte zilnic, cu rapiditate. Religia musulmană, în prezent, cucereşte întreg continentul african, în timp ce eforturile misionarilor europeeni cu nosc lamentabile eşecuri. Exploratorul europeean, care cu chiu cu vai ajunge în centrul Africii, în clipa în care reuşeşte să ajungă acolo, dă peste caravanele arabilor care deja au lăsat în urmă religia şi de multe ori chiar şi limba lor.
Europeenii s-au dovedit a fi colonizatori îndemânatici, dar, după Roma, până în zilele noastre, doar musulmanii au fost cu adevărat civilizatori. Doar ei, într-adevăr, au reuşit să-i determine pe ceilalţi să adopte elementele esenţiale a unei civilizaţii: religia, instituţiile şi arta.
Europeenii reuşesc destul de uşor, asemenea englezilor în India, să domine un popor inferior, dar nu reuşesc niciodată să-i schimbe mentalitatea. Deosebirea dintre sentimentele, respectiv nevoile noastre, şi ale lor, este mult prea mare, ceea ce ne împiedică să parcurgem repede toate etapele necesare pentru a-i face să simtă, să creadă şi să judece ca noi. Civilizaţia noastră este adaptată la nevoile noastre nu la nevoile lor. Nimic din ce oferim noi, nu atrage popoarele pe care le-am colonizat, nici viaţa noastră artificială, nici permanentele noastre nelinişti, nici desele noastre revoluţii, nici falsele noastre nevoi, nici munca istovitore pe care o generează aceste nevoi, nici viaţa muncitorului din uzină sau mină, istovitor înhămat la o muncă dură, munctor care nu are parte decât de cuvântul libertate şi de libertatea de fapt. Mereu am fost frapat, în timpul călătoriilor mele, de faptul că învăţaţii din Orient, care au vizitat Europa, nu au fost deloc seduşi de civilizaţia noastră. Nu am cunoscut niciun intelectual din Orient care să nu gândească că cel mai fericit, onest şi moral oriental este doar cel care nu a avut niciodată nici cel mai mic contact cu un europeean. Singurul rezultat al contactului orientalului cu civilizaţia noastră este doar acela că-l transformă într-o fiinţă depravată şi săracă.
Este imposibil să insistăm în analiza acestor adevăruri. Nu putem decât să menţionăm pe scurt adevăruri ce ar necesita scrierea unui volum întreg. Dar revenind la domnul Leroy-Beaulieu1), sper că se va mai gândi şi până la urmă va recunoaşte că niciun om cu scaun la cap nu va mai susţine ideea de a-l face francez pe fiecare membru al unui popor semi-barbar, băgându-i cu forţa pe gât sistemul nostru de educare, teorie susţinută aproape de toată lumea, aici în Franţa. Cel mai bine ar fi să-i lăsăm pe demagogii socialişti să aibă asemenea idei. în prezent, nu mai avem dreptul de a nu înţelege că instituţiile unei rase sunt un rezultat necesar, că nu le putem înlocui după bunul nostru plac, că ele sunt în raport cu nevoile rasei, fiind impuse de evoluţia socială, specifică acesteia. Nu are niciun rost să căutăm care este, teoretic, cea mai bună civilizaţie ce s-ar potrivi unei naţiuni, ci de a lăsa acea naţiune de a alege pe cea care i se potriveşte.
De douăzeci de ani tot spun adevărul. Deşi cu mare greutate, acest adevăr a început să fie auzit şi înţeles. în remarcabila sa lucrare, Dominaţie şi colonizare, unul dintre cei mai familiarizaţi cu problemele Orientului, domnul ambasador Jules Harmand, face una dintre următoarele afirmaţii:
” Una dintre cele mai mari greşeli şi foarte fatală pentru cuceritor şi pentru supuşii săi este de a nu recunoaşte că există rase şi societăţi superioare prin natura lor şi prin acumularea etapelor evolutive şi că sunt altele mai puţin favorizate de evoluţia socială, iar prăpastia ce le separă este mare şi cu atât mai puţin este posibil de a le apropia prin legi comune şi printr-o cultură comună.
… Aceste observaţii, impuse de fapte, trebuie să determine atitudinea europee-nilor în acţiunea lor de expansiune, în zone îndepărtate, desăvârşită prin do-minareapopoarelor atât de diferite. Aplicarea lor poate fi profitabilă atât pentru dominator, cât şi pentru supuşii acestuia, fără intenţii de asimilare, dându-se dovadă de respect faţă de mentalitatea acestor popoare, faţă de organizarea lor politică şi socială, rezultată din nevoile lor materiale şi morale, ceea ce va justifica această vastă şi dificilă acţiune”.
Din păcate, politicienii noştri sunt foarte departe de cunoşterea acestor aspecte. De regulă, administratorii noştri pun să fie traduse şi afişate, în ţările barbare pe care le guvernează, proclamaţia Drepturilor omului, în speranţa că se vor împăca cu populaţiile invadate şi astfel le vor determina să aprecieze binefacerile oferite de instituţiile noastre. Această concepţie copilărească dă adevărata măsură a mentalităţii lor în materie de colonizare.
1) – Pierre Paul Leroy-Beaulieu, născut la Saumur pe 9 decembrie 1843, decedat la Paris pe 9 decembrie 1916. A fost economist et eseist francez. Provine dintr-o familie de parlamentari orleanişti. A studiat la liceul Bonaparte din Paris. Licenţiat în drept al facultăţii din Paris. Şi-a continuat studiile de drept la Bonn şi Berlin. Revenit în Franţa a studiat ştiinţele economice şi sociale. A fost reprezentantul noii generaţii de economişti. A fost şeful economiştilor liberali. A publicat o serie de lucrări despre salariul muncitorilor, administraţia locală în Franţa şi Anglia, despre munca femeilor angajate în industrie. în 1870, câţtigă premiul Institutului cu un memoriu despre Sistemul colonial la popoarele moderne, pe care-l revizuieşte şi-l publcă în 1874 cu titlul Despre colonizare la popoarele moderne. Prin publicarea acestei lucrări Leroy-Beaulieu devine purtătorul de cuvânt al colonialismului, fiind sursă de inspiraţie pentru discursurile lui Jules Ferry. De asemenea, Leroy-Beaulieu incită a Treia Republică la o nouă expansiune colonială. în 1873, i se decernează titlul de Economist francez, distincţie fondată de Jules Duval. Din 1879 până-n 1881, este titular al catedrei de ştiinţe financiare la Şcoala liberă de ştiinţe politice.în 1878, îi urmează socrului său, Michel Chevalier, la catedra de economie politică din cadrul Colegiului Franţei şi devine membru al Academiei de ştiinţe morale şi politice. A răspândit idei xenofobe împotriva muncitorilor imigranţi italieni. A fost calul de bătaie al scriitorului umorist Alphonse Allais ce nu s-a sfiit să pună pe seama sa, pentru a-l face de râs, aiuritoare afirmaţii economice, mai ales în domeniul protecţionismului.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.