Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXIX)

de Gustave Le Bon_
De la distanţă, ceea ce li se cere funcţionarilor să aplice în colonii, pare foarte uşor, dar după primele zile de la sosirea lor la postul pe care-l ocupă, sunt cuprinşi de o descurajarea copleşitoare, combinată cu sentimentul de totală neputinţă. Chiar guvernatorii renunţă foarte repede să aplice ceea ce le cere metropola; pe vremuri, în şase ani, cincisprezece guvernatori generali s-au succedat în Indochina, adică, în medie, fiecare a rezistat cam cinci luni. în prezent, dacă un guvernator general rămâne mai mult timp în funcţie, într-una din coloniile noastre, aceasta e datorită faptului că respectivul este, acum, retribuit regeşte, postul fiind, de fapt, dat numai politicienilor influenţi, cu multe relaţii.
învăţând din eşecul dezastruos al predecesorului, fiecare nou guvernator aplică un sistem diferit, bazat pe o nouă metodă, ceea ce nu face altceva decât să crească starea de anarhie din colonie. Pe de altă parte, guvernatorul general nu poate mereu să pună în aplicare propriile sale idei, ci pe cele care-i sunt impuse din metropolă, cu ajutorul telegrafului. Cu ocazia unui interesant discurs, rostit în Camera deputaţilor, unul dintre guvernatorii generali a spus că, în perioada de şase luni, cât a fost în post, a trebuit să asculte de ordinele date de trei sau patru miniştri, „ordine care se băteau cap în cap”.
Este uşor să ne dăm seama de consecinţele unui astfel de sistem de a guverna o colonie: în prima fază, se produce anarhia, urmată de revolta pe faţă, în final confruntându-ne cu ura profundă a populaţiei. Sub acest aspect, toate mărturiile sunt unanime.
„Cauza reală a proliferării pirateriei, în Indochina, se spune într-o lucrare recentă, nu este sentimentul patriotic care ar ridica populaţia indigenă împotriva invadatorului. Cei care au provocat dezvoltarea acestei activităţi suntem chiar noi. Am reuşit să scoatem din sărite populaţia liniştită, recrutând cu forţa, din rândul ei, hamali, luând de pe pământurile lor agricultorii pentru a-i transforma în cooli, dând foc satelor, persecutându-i pe indigeni, percepând peste tot, pentru orice, taxe greu de plătit, ce depăşeau de trei sau patru ori valoarea reală a produselor taxate; pirateria nu este decât efectul sâcâirii populaţiei locale de către administatorii noştri, dar şi a crimelor făcute de către mandarinii pe care tot noi îi acoperim”.
Sistemul nostru administativ ruinător nu are consecinţe triste doar în Indochina. Noi încercăm, de asemenea, să-l impunem în toate coloniile noastre, vechi sau noi, peste tot acesta dovedindu-se un eşec. Nu vreau neapărat să reamintesc – exemplul nefiind neapărat aplicabil demonstraţiei pe care vreau s-o fac – dar cauza ultimei izbucniri de nemulţumire, ce era cât pe ce să ne facă să pierdem Algeria, a fost faptul că am naturalizat în masă toată populaţia de origine evreiască din această colonie. însă, voi menţiona faptele observate, în Senegal, de martori oculari. într-o serie de articole, publicate într-un mare ziar parizian, domnul Colin demonstrează care pot fi consecinţele provocate de obiceiul nostru de a ne impune instituţiile unor popoare ce nu le vor.
„Vrând prematur să schimbăm organizarea socială a negrilor, spune domnul Colin, am avut parte de război, un război permanent şi nemilos, aflându-ne astfel singuri în faţa întregii populaţii fetişiste şi musulmane, fără a mai pune la socoteală că şi sclavii lor erau împotriva noastră”.
Dar, atâta vreme cât noi vom fi cei mai puternici, nici în Senegal, nici în celelalte colonii, războaiele locale nu vor fi de durată; însă, am provocat peste tot ostilitatea populaţiei indigene căruia, în mod prostesc, am încercat să-i modificăm ritmul şi obiceiurile de viaţă.
Un observator obiectiv al realităţii, ce a locuit multă vreme în colonii, domnul Poitou-Duplessy, fost medic principal în marină, scria:
„Impunerea prematură, în colonii, a votului universal, alegerea prin vot a celor ce trebuie să ocupe principalele funcţii a avut drept consecinţă faptul că negrii, de şapte, opt ori mai numeroşi, au pus mâna pe putere, în colonii, aceasta întâmplându-se şi din cauza lipsei de curaj a metropolei şi a reprezentanţilor ei de a-şi impune punctul de vedere, ceea ce a făcut imposibilă stabilirea definitivă a rasei albe în insule, ajungându-se, în prezent, până acolo încât albii sunt persecutaţi sau ameninţaţi cu dispariţia fizică. în mod fatal, aceasta a însemnat reîntoarcerea la barbarie. Ceea ce s-a întâmplat în Santo-Domingo este un exemplu… Dacă luăm în consideraţie numărul alegătorilor reprezentaţi de un deputat din colonii, ce ajunge să legifereze la Paris doar pentru interesele sale, care-l preocupă foarte mult, ajungem la concluzia că un negru din Antille cântăreşte de şapte, opt ori mai mult în balanţa destinului patriei decât oricare dintre cetăţenii francezi”.
După cum se vede acestea sunt roadele pe care le culegem după ce am impus indigenilor din colonii, instituţiile noastre.
După ce am studiat influenţa educaţiei şi a instituţiilor asupra indigenilor din colonii, nu-mi mai rămâne decât s-o examinez pe cea a credinţelor religioase.
Voi fi foarte scurt, referindu-mă la modul cum putem să acţionăm asupra indigenilor, folosindu-ne de credinţele religioase. Ar fi nedrept să-i acuzăm pe actualii noştri oameni de Stat de prozelitism religios, după cum a trecut de mult vremea când se recurgea la arme pentru a-i apăra pe misionarii ce provocau, cu predicile lor, dezordine în instituţiile sociale ale orientalilor. Dacă ar trebui să ne reproşăm ceva, atunci ar fi, mai degrabă, un prozelitism negativ. Dar în fine, indigenii din coloniile noastre sunt, în general, liberi să practice diferitele lor culte. Deci, abordez doar această latură a problemei, pentru a întregi demonstraţia mea conform căreia niciun element al unei civilizaţii superioare nu poate fi impus popoarelor inferioare.
Sunt de ajuns câteva cifre pentru a demonstra cât de puţină influenţă poate avea asupra orientalilor, credinţele noastre religioase.
în ceea ce-i priveşte pe arabi, am citat deja cazul celor 4.000 de orfani ai cardinalului Lavigerie. Crescuţi în spiritul religiei creştine, feriţi de orice contact cu indigenii, din clipa în care au devenit adulţi, cea mai mare parte dintre aceştia, imediat s-au reîntors la islamism.
Experienţa a continuat la un alt nivel, în Orient, în Indiile engleze. în cadrul unui congres al Bisericii anglicane, un canonic, domnul Isaac Tylor, a fost obligat să constate insuccesul descurajator al misionarilor englezi care, după mulţi ani, cu toată protecţia guvernului şi după enorme cheltuieli făcute, n-au recrutat decât un număr mic de pozeliţi, aceştia provenind din rândul celor mai inferioare caste. în statele musulmane, unde misionarii nu pot spera că vor fi sprijiniţi de guvern, eşecul este şi mai mare.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.