Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXX)

de Gustave Le Bon_
După ce s-a cheltuit o jumătate de milion de lire plus zece ani de strădanii, în Arabia, Persia şi Palestina pentru a converti musulmani, singurul succes pe care l-au avut misionarii anglicani, în afară de convertirea puţin forţată a propriilor servitori arabi, a fost trecerea la creştinism al unei tinere musulmane care, de altfel, după cum ştia mai toată lumea, era pe jumătate idioată. Aceste exemple, la care putem adăuga multe altele, demonstrează cât de greu este să-i facem pe orientali să accepte ideile şi credinţele noastre, indiferent de metoda pe care o folosim.
Este importanta de notat că la neputinţa de a schimba felul de a gândi al arabilor, trebuie adăugat la educaţie şi instituţii şi religia creştină. Dar repet, pentru teza mea, religia este doar un argument în plus, deoarece nu sunt deloc duşmanul misionarilor, dimpotrivă, le respect atât curajul, cât şi iluziile pe care şi le fac, ei făcându-ne, de multe ori, mari servicii în ţările pe jumătate civilizate care nu ne aparţin, cum este, de exemplu, Siria, unde răspândesc, prin intermediul şcolilor lor, limba şi cultura franceză.
Practic, pare încheiată sarcina mea de a demonstra că sistemul nostru de învăţământ şi instituţiile noastre, impuse indigenilor, nu au altă finalitate decât să zdruncine din temelii modul de viaţă al indigenilor, transformându-i astfel în duşmani îndârjiţi ai europeenilor.
La prima vedere astfel de fapte par independente de orice teorie. în realitate, există cauze bine determinate pe care voi încerca să le identific. De fapt, orice faptă care devine eveniment istoric este consecinţa legilor sociale generale. Ceea ce vom încerca, în rândurile ce urmează, este să descoperim cauzele neputinţei noastre de a ridica la nivelul civilizaţiei europeene popoarele semiciv-ilizate sau barbare. Poate doar în acest mod cititorul va înţelege motivele profunde ce determină impenetrabilitatea raselor.
Capitolul IV Motivele de ordin psihologic ce determină incapacitatea civilizaţiei europeene
de a transforma popoarele inferioare
Studierea diferitelor elemente ce alcătuiesc o civilizaţie, mai ales instituţiile, credinţele, literatura, limba şi artele, ne arată că aceste corespund unui anumit mod de a gândi şi de a simţi, specific popoarelor care le-au conceput şi adoptat, iar transformarea apare doar în momentul în care respectivele popoare simt nevoia de a modifica elementele propriei lor civilizaţii.
Mai clar, pentru a se înţelege realitatea socială şi istorică, sistemul de învăţământ nu face altceva decât să rezume rezultatele la care a ajuns o civilizaţie, iar instituţiile şi credinţele religioase sunt expresia nevoilor unei civilizaţii. Deci, dacă o civilizaţie nu este în concordanţă, nu corespunde cu ideile şi trăirile unui popor, atunci sistemul de educaţie ce sintetizează această civilizaţie nu va avea niciun fel de influenţă asupra poporului respectiv; mai mult chiar, instituţiile ce corespund, prin finalitatea lor socială, cu anumite nevoi ale civilizaţiei europene, vor fi respinse de către poporul ale cărui nevoi nu se regăsesc în structura şi funcţionalitatea instituţiei impuse de către colonizatori
Paralela cea mai sumară demonstrează cu uşurinţă că distenţa de mentalitate şi înţelegere ce separă popoarele din Orient – musulmanii şi mai ales indochinezii – de cele din Occident este prea mare pentru ca instituţiile unora să poată fi impuse celorlalţi. Ideile, sentimentele, credinţele, modurlle de existenţă diferă profund. în timp ce naţiunile Occidentului au tot mai mult, zi de zi, să renunţe la influenţele ancestrale, cele din Orient trăiesc aproape în totalitate, în trecut. Societăţile orientale au o fixitate pentru tradiţii, un aspect aproape dispărut în Europa de astăzi. Credinţele pe care noi le-am pierdut, orientalii, în ceea ce-i priveşte, le păstrează pe ale lor cu mare grijă. Familia, atât de puternic zdruncinată în structura sa, la occidentali, rămâne intactă la orientali, în imuabilitatea sa seculară. Principiile, ce nu mai au nicio valoare pentru noi, la ei şi-au păstrat toată puterea lor de influenţare. Idealul, pentru ei, este foarte puternic, iar nevoile nu au o mare putere de influenţă a comportamentului, în timp ca la noi, idealul a devenit tot mai neclar, iar nevoile sunt tot mai puternice, punându-şi amprenta pe evoluţia socială. Religia, familia, autoritatea socială şi morală a tradiţiei şi a obiceiurilor, toate aceste baze fundamentale ale societăţilor antice, atât de profund subminate în Occident, şi-au păstrat prestigiul lor indiscutabil în Orient. Preocuparea de a le înlocui, nici nu le trece prin minte.
Dar instituţiile sunt cele care scot cel mai bine în evidenţă prăpastia ce există între Occident şi Orient. Toate instituţiile politice şi sociale ale orientalilor, fie că vorbim despre arabi sau hinduşi, derivă în totalitate din credinţele lor religioase, în timp ce la popoarele din Occident, chiar şi la cele mai credincioase, de multă vreme au fost separate instituţiile politice de cele religioase.
în Orient nu există niciun fel de cod civil, doar coduri religioase.1) O noutate juridică oarecare nu este acceptată decât cu condiţia să fie derivată din învăţăturile religioase. Vă reamintesc că, pentru a evita să piardă toată influenţa pe care o aveau, englezii au fost, până la urmă, obligaţi, în ciuda protestantismului lor rigid, să restaureze pagodele şi să asigure tot mai mult subzistenţa preoţilor lui Vişnu şi Şiva, în plus, ajungând să fie foarte toleranţi, în orice situaţie, cu religia supuşilor, inclusiv cu instituţiile derivate din religia acestora. Vechiul cod religios şi civil al lui Manu a rămas în India, de peste două mii de ani, legea fundamentală, aşa cum Coranul, cod de asemenea religios şi civil, a rămas legea supremă la musulmani de pe vremea lui Mahomed.
însă nu doar din structurile de mentalitate, din felul cum funcţionează instituţiile lor sau din religiile ce le sunt caracteristice rezultă deosebirile profunde ce ne separă de popoarele Orientului. Aceste deosebiri se văd şi în cele mai mici detalii ale vieţii cotidiene, mai ales în simplitatea nevoilor lor, comparate cu complexitatea nevoilor noastre. Aspiraţiile modester ale orientalului, acceptarea unei condiţii de viaţă care în Europa este considerată ca fiind cea mai neagră mizerie, toate aceste aspecte îl frapează mereu pe călătorul occidental ce nu se poate obişnui cu ele. O pătură, o colibă sau un cort, câteva legume sau ierburi sunt de ajuns pentru a satisface ambiţia orientalului. Aceiaşi orientali, din clipa în care sunt educaţi după modelul european, în mod fatal au nevoi cu totul noi pe care nu şi le pot satisface, devenind astfel nemulţumiţi, amărâţi, revoltându-se împotriva Occidentului.
1) Gustave Le Bon se referă la situaţia de până la 1910, deşi, ţinând cont că lucrarea sa a fost reeditată fără modificări, în 1926, rezultă că situaţia nu se schimbase cu nimic nici în perioada interbelică. De altfel, după 1945, modul de a gândi al orientalilor, a suferit puţine modofică, în majoritatea cazurilor fiind tot tradiţionalist până în ziua de astăzi, chiar dacă unii au aderat la comunism, iar alţii s-au orientat către capitalism.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.