Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXXI)

de Gustave Le Bon_
Mai ales în Indiile engleze, unde educaţia de tip european a făcut ravagii până la un nivel social destul de ridicat, revolta ca fapt propriu-zis este semnificativă. Un indigen, contaminat cu educaţie de tip englezesc, având protecţia asigurată, poate ajunge până la un salariu de 30 de franci pe lună. Din clipa în care reuşeşte să ajungă la acest maximum de retrbuţie lunară, începe să-l imite, de fapt să-l maimuţărească pe gentlemenul european: poartă pantofi, devine membrul unui club local indigen, fumează ţigări, citeşte ziare. Până la urmă, ajunge la concluzia că, totuşi, soarta sa este deplorabilă, chiar dacă beneficiează lunar de o sumă care, cu uşurinţă, ar fi de ajuns pentru două familii să trăiască mulţumitor, în conformitate cu obiceiurile şi tradiţiile hinduse.
Doar o simplă comparaţie între nevoile cotidiene ale unui arab din Algeria şi cele ale unui colonist european este de ajuns pentru a dovedi cum două race, ajuns la nivele diferite şi inegale de civilizaţie, pot, pe acelaşi teritoriu de activitate, să abă nevoi şi exigenţe diferite. Arabul are nevoie doar de o mică provizie de grăunţe necesare preparării cuscusului, de apă curată, de un cort în care să locuiască, doar de un burnus ca să se îmbrace şi asta este tot pentru a fi mulţumit de viaţă. în schimb, chiar dacă aparţine unui nivel social inferior, vecinul său, colonist european, are cu totul alte nevoi, mult mai complicate decât ale arabului. Europeanul nu poate locui într-un cort, îi trebuie o casă deoarece aşa a fost obişnuit, îi trebuie, ca să se simtă sătul, carne, vin, are nevoie de o garderobă cu diferite haine, pentru dimineaţă, seară, pentru servici, pentru acasă, pe scurt, de tot felul de lucruri, aşa cum a fost obişnuit şi educat de mediul european din care provine.
Din toate aceste aspecte, constatate peste tot în lume, se poate enunţa o lege de ordin psihologic: educaţia de tip european, aplicată indigenului, îl face pe acesta să fie foarte nefericit şi nemulţumit deoarece îl oblgă să accepte idei noi şi un mod de viaţă rafinat, fără să îi ofere şi muijloacele de a-l practica. De fapt, educaţia de tip european distruge moştenirea trecutului indigen, acesta, indigenul, ajungând să fie dezorientat în confruntarea sa cu prezentul.
Oare ar trebui să sperăm că educaţia şi instituţiile noastre de tip european îi vor apropia pe orientalii pe care deocamdată îi desparte de noi o imensă prăpastie? Exemplele pe care le-am citat nu prea ne dă dreptul să avem o astfel de speranţă, iar partea teoretică întăreşte şi mai mult această lipsă de speranţă, arătându-ne că cea mai grea transformare, pe care o poate suporta şi accepta un popor, este modificarea sentimentelor moştenite din generaţie în generaţie. Or, tocmai moştenirea spirituală şi sentimentală este cea care face deosebirea dintre Orient şi Occident.
De secole, aceleaşi credinţe modelează mentalitatea, bazându-se pe acele sentimente naţionaliste, formate în cadrul aceleiaşi ambianţe sociale şi culturale, modelate de aceleaşi instituţii neschimbate; în astfel de condiţii, educaţia de tip european nu are niciun fel de influenţă. Este adevărat, un adevăr ce nu trebuie ignorat, că sentimentele naţionaliste reprezintă trecutul unei rase, sunt rezultatul experienţelor şi acţiunilor unei întregi serii de generaţii, sunt, de fapt mobilurile ereditare ale comportamentului unui popor. Fiind esenţa sufletului acestuia, greutatea lor în determinarea unei atitudini colective este considerabilă.
Nimeni nu-şi permite, dacă a înţeles această realitate, să ignore caracteristicile unui popor, acestea jucând un rol fundamental în constituirea istoriei sale. Romanii au cucerit Grecia, o mână de englezii au cucerit India, reuşind acest lucru mai degrabă prin dezvoltarea unor calităţi naţionale precum perseverenţa şi energia de care au dat dovadă, decât prin folosirea nivelului lor ridicat de inteligenţă. Nciun fel de educaţie nu va putea împiedica unele popoare, cum ar fi de exemplu negrii, de a fi impulsivi, imprevizibili, incapabili de a rezista în timp, de a face eforturi de durată.
în cazul în care vom considera educaţia ca fiind arta de a fixa definitiv în memorie un anumit număr de teorii livreşti, atunci, în mod sigur, pot fi educate la fel ca europeenii şi populaţiile considerate de antropoligi ca rase inferioare, chiar şi cele catalogate ca cele mai inferioare, precum unele grupuri de negri. Astfel, un profesor al Universităţii noastre, domnul Hippeau, după ce s-a întors din America, a vorbit cu admiraţie despre tinerii negri pe care i-a văzut în unele clase, capabili să reproducă demonstraţii de geometrie şi să-l traducă perfect pe Tucidide: „Aceşti tineri au fost o admirabilă demonstraţie că negri şi albii sunt copiii aceluiaşi Dumnezeu, înţelegându-se în acest fel că nu există nicio diferenţă fundamentală între ei”.
Nu-mi dau seama, din lipsă de prea multe lămuriri, dacă negri şi albii sunt copiii aceluiaşi Dumnezeu, dar cred că autorul afirmaţiei citate este victima unei iluzii pe care o îmbrăţişează multe dintre persoanele care se ocupă cu educaţia popoarelor nferioare, în special misionarii.
Şi voi argumenta de ce spun iluzie. învăţământul din şcoli se bazează aproape în totalitate pe exerciţii de mnemotehnie al căror rol este să aprovizioneze memoria cu informaţii pe care le va folosi inteligenţa, când va începe să se dezvolte. Aceasta le va folosi numai datorită aptitudinilor intelectuale ereditare, ce sunt la rândul lor moduri de a simţi şi de a gândi ce reprezintă suma achiziţilor mentale ale unei înregi rase. Aceste diferenţe de aptitudini, pe care omul le are de când se naşte, sunt cele fac să apară inegalităţile între rase, inegalităţi pe care nu le va putea şterge niciun sistem de educaţie.
Copilul ce provine din rândul unei populaţii semi-civilizate sau semi-sălba-tice va reuşi, în general, să obţină la şcoală rezultate la fel de bune ca şi unul european, deoarece studiile clasice se bazează mai ales pe exerciţii de memorare, create pentru creierul de copil, iar deosebirea intelectuală dintre rase nu apare mai devreme de vârsta adultă. în timp ce copilul european, pe măsură ce creşte, îşi pierde creierul de copil, omul inferior, incapabil, din cauza legilor eredităţii, de a trece la un alt nivel, se opreşte în faza inferioară a dezvoltării şi nu mai este interesat de educaţia furnizată de colegiu. Urmăriţi-i pe parcursul vieţii lor pe aceşti albi şi pe aceşti negri, pe vremuri, egali la şcoală. Astfel, veţi vedea cum apar deosebirile profunde ce separă rasele lor.
După cum v-am spus, singurul rezultat definitv al educaţiei europene, atât pentru negru, cât şi pentru arab, inclusiv pentru hindus, este că le alterează calităţile ereditare ale rasei lor, fără să le inoculeze pe cele ale europeanului. Uneori, sunt capabili să-şi însuşească fragmente de idei europeene, dar le vor folosi prin prisma raţionamentelor şi sentimentelor de sălbatic sau persoană semi-civilizată. Judecăţile lor plutesc printre idei ce se contrazic, printre principii morale opuse. Purtaţi de colo-colo de întâmplările vieţii, incapabili să le domine, până la urmă se vor lăsa ghidaţi de impulsul momentului.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.