Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXXVII)

de Gustave Le Bon_
îmi imaginez că episodul distrugerii Cartaginei a bântuit nopţile unuia dintre oamenii noştri de Stat, în prezent preşedinte al Consiliului, după ce a avut loc greva poştaşilor. Fac această presupunere după ce am citit discursul pe care l-a rostit în faţa monumentului ridicat în memoria lui Gambetta. Din acest discurs ies la iveală unele adevăruri:
„Dreptatea nu este decât de partea celor puternici… Viitorul aparţine doar celor care nu se tem de nimic… Orice societate care va tolera revolta funcţionarilor va fi tratată cu dispreţ. Reprimarea imediată a revoltei este o necesitate pentru salvarea societăţii”.
Din fericire, acest limbaj contrastează cu cel al unui alt membru al guvernului care, pentru a mai remedia ce se mai putea remedia după revolta funcţionarilor ce ameninţau, declanşau greve şi sabotau, s-a mulţumit să rostească câteva fraze neclare:
„Să ţii cont de ceea ce se petrece, să fii în pas cu timpul, să ai încredere în clasa muncitoare”.
Autorul îşi încheie discursul adresându-se celor pe care-i denumeşte „fericiţii vieţii” şi îi sfătuieşte să fie generoşi cu muncitorii şi funcţionarii.
Acest limbaj ca vai de capul lui este manifestarea noii filozofii umaniste ce vrea să-ndemne la solidaritate, care, conform corectei afirmaţii al lui G. Sorel, este mai degrabă „filozofia ipocritei laşităţi”. De fapt, umanitarismul este plaga noastră socială.
Se ştie care a fost răspunsul muncitorilor şi funcţionarilor răsculaţi la aceste behăieli umanitariste. Cu cât simţeau mai mult că ceilalţi se tem de ei, cu atât mai mult deveneau ameninţători şi dispreţuitori. La cel mai mic semn de rezistenţă din partea guvernului, imediat declanşau greve, sabotaje şi incendieri.
Actuala caracteristică a guvernului este, din nefericire, frica, oribila frică ce duce la pierderea atâtor bătălii şi pregăteşte terenul pentru atâtea revoluţii.
înţeleptele cuvinte ale preşedintelui Consiliului, citate mai înainte, rostite după greva poştaşilor, ar fi avut efectul dorit dacă erau spuse în timpul grevei, atunci când revolta mai putea fi înfrântă.
La momentul respectiv, guvernul se putea apăra, ripostând. Cedarea guvernului nu a avut alt efect decât acela că i-a făcut pe revoltaţi să devină conştienţi de puterea lor, făcându-i să dispreţuiască guvernul. Machiaveli a spus cu mult timp în urmă: mulţimile nu mulţumesc celor de la care au obţinut ce vor prin folosirea forţei.
Machiaveli, aparţinând altor vremuri, nu s-a ţinut cont de ceea ce a spus, intrându-se astfel pe un drum ce a dus la concesii. Publicaţia Officiela consemnat imediat o creştere notabilă a a felului cum au fost trataţi poştaşii la servici. Desigur, în următoarea fază, exigenţele poştaşilor au fost şi mai mari, iar guvernul a trebuit să recunoască, cu riscul de a dezminţii declaraţiile anterioare, că-i este imposibil să satsfacă noile cerinţe.
Astfel, poştaşii revoltaţi şi-au manifestat voinţa dând dovadă de cea mai mare obrăznicie şi continuând să ameninţe cu o nouă grevă. Ceilalţi funcţionari, văzând că această metodă de intimidare are succes, imediat începură şi ei să-şi ceară drepturile în gura mare. Ca să fie satisfăcute şi cerinţele celorlalţi funcţionari, a trebuit să se dubleze bugetul şi, în consecinţă, s-au duyblat şi impozitele.
Desigur că miniştrilor şi Parlamentului puţin le-a păsat de consecinţele slăbiciunii lor, ştiind că în scurt timp nu vor mai fi pentru a suporta efectele, dar, din cauza faptului că exigenţele revoltaţilor au crescut aşa de mult, existând pericolul ca opinia publică să fie indignată, miniştri şi Parlamentul au decis să opună, de ochii lumii o oarecare rezistenţă la presiunile exercitate de către revoltaţi.
A doua grevă a poştaşilor a avut un final folositor. Mai clar, este bine ca populaţia să sufere puţin de pe urma grevei poştaşilor, ceferiştilor, etc. pentru a înţelege definitiv ce-i poate pregăti un regim sindicalist. Astfel, doar din momentul în care va înţelege, opinia publcă, care în prezent le cam ia apărarea sindicaliştilor, va ajunge să fie, cu hotărâre, împotriva tuturor revoluţionarilor.
Dacă vom continua să satisfacem toate poftele revoltaţilor, aceştia vor crea un Stat în Stat, care repede va deveni un Stat împotriva Statului. Pretenţia celor câtorva mii de funcţionari de a opri în loc viaţa unei mari ţări s-a dovedit a fi un lucru lipsit de temeinicie. Rămâi uimit când constaţi ce mizeri pot încolţi în minţile slabe dacă nu ar fi ieşit la iveală, în cazul actualei mişcări sociale de revoltă, că avem de a face cu o epidemie mentală răspândită prin molipsire, lucru foarte frecvent în vremuri tulburi ceea ce nu poate surprinde persoanele familiarizate cu psihologia mulţimilor.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.