Psihologia politică şi apărarea socială (IX)

dr. Gustave Le Bon
în ciuda tuturor dotărilor laboratoarelor pe care le-au avut la dispoziţie, biologii n-au reuşit niciodată să modifice nici cel puţin o singură specie dintre cele contemporane cu noi. Modificările uşoare, exterioare, pe care a reuşit să le creeze crescătorii de animale nu au rezistat prea mult în timp, neavând forţa de a se impune.
Se impune următoarea întrebare: este mai uşor să modifici un organism social, decât pe cel al unei fiinţe vii? Răspunsul afirmativ la această întrebare a călăuzit politica noastră, de peste un secol, şi o mai călăuzeşte încă.
Posibilitatea de a modifica societăţile umane cu ajutorul unor instituţii noi, li s-a părut mereu ceva normal revoluţionarilor din toate timpurile, mai ales celor care au declanşat Revoluţia noastră. Această posibilitate li se pare neîndoielnică socialiştilor. Cu toţi aspiră să refacă societăţile umane bazându-se pe planuri dictate de raţiunea pură.
Dar, pe măsură ce progresează, ştiinţa contrazice din ce în ce mai mult această doctrină. Sprijinindu-se pe biologie, psihologie şi istorie, ea demonstrează că limitele noastre de acţiune asupra unei societăţi umane sunt foarte restrânse, că transformările profunde nu se realizează niciodată fără intervenţia timpului, că instituţiile sunt, de fapt, învelişul exterior al unui suflet interior. Acestea din urmă constituie un fel de îmbrăcăminte capabilă să se adapteze unei forme interioare, dar neputincioasă să o creeze, motiv pentru care, instituţii excelente pentru un popor, pot fi detestate de un altul. Departe de a fi punctul de plecare al unei evoluţii politice, o instituţie este doar termenul acesteia.
Desigur, nu se poate nega rolul jucat de instituţii şi de oameni asupra desfăşurării evenimentelor. Istoria a arătat-o în fiecare din etapele sale, dar a exagerat puterea lor şi nu şi-a dat seama că, cel mai adesea, sunt rezultatul unei coaceri îndelungate. Dacă evenimentele nu au loc la momentul potrivit, acţiunea lor este la fel de distructivă ca cea a cuceritorilor.
Să crezi că poţi schimba sufletul, mentalitatea unui popor, schimbându-i instituţiile şi legile, este o dogmă pe care o vom combate frecvent în această lucrare, subiect asupra căruia vom reveni într-o zi.
Popoarele latine nu au revenit, încă, asupra acestei dogme, ceea ce este dovadă de slăbiciune. Iluzia lor referitoare la puterea instituţiilor ne-a costat cea mai sângeroasă revoluţie pe care a cunoscut-o vreodată istoria, moartea violentă a mai multor milioane de oameni, decăderea profundă a tuturor coloniilor noastre şi progresul ameninţător al socialismului.
Nimic nu a putut să zdruncine din temelii această teribilă dogmă, pe care nu încetăm să o aplcăm riguros în fiecare zi pe indigenii nefericiţi pe care am pus mâna şi pe care în fiecare zi îi aducem tot mai mult în starea de a ne urî şi de a se revolta împotriva noastră.
Ziarele ne-au oferit recent un nou exemplu din această orbire generală de aplicare a dogmei, reproducând câteva extrase dintr-o circulară a guvernatorului Coastei de Fildeş, trimisă administratorilor săi. Rezultatul final a fost că toată ţara s-a răsculat, mai mulţi ofiţeri au fost masacraţi, iar pe noi ne-a costat enorm de mult necesitatea de a trimite din metropolă, numeroase trupe pentru a restabili ordinea. Dacă englezii sau olandezii ar guverna coloniile lor cu astfel de principii, de multă vreme le-ar fi pierdut.
Acest document, din care voi reda cele mai abjecte pasage, va dovedi clar ireductibila noastră incapacitate de a înţelege, aşa cum am mai spus, că sufletul unui popor nu-l poţi modela după cum vrei cu ajutorul decretelor, iar instituţiile ce sunt excelente pentru un popor, nu numai că nu se potrivesc cu felul de a fi al altuia, dar se dovedesc a fi inaplicabile pentru totdeauna.
„Va trebui, scrie acest guvernator, ca supuşii noştri să fie civilizaţi chiar dacă nu vor… Autoritatea este cea care trebuie să obţină tot ceea ce nu s-a putut realiza cu ajutorului discursurilor foloste pentru a convinge… Trebuie să schimbăm cu totul mentalitatea rasei negre pentru a ne face înţeleşi… Ceea ce vreau este să nu le arătăm o sensibilitate, fără rezultate în folosul nostru. Trebuie să cădem de acord că nu este necesar să ţinem cont, încă de la început, de dorinţele indigenului, important fiind să urmăm fără niciun pic de slăbiciune, unica cale susceptibilă că ne va duce în direcţia ce ne va permite să ne atingem scopul… Nu cred deloc c-ar trebui să ne temem de consecinţele acţiunii noastre, chiar şi atunci când aceasta nu va respecta ceea ce este uzual, cel mai bun lucru pe care-l putem gândi, în astfel de momente, este că ei se opun oricărei forme de progres.”
Nu este urgent să schimbăm mentalitatea negrilor – dacă aceasta ar depinde de voinţa noastră – ci pe cea a administratorilor, capabili să semneze sub rândurile redate mai sus.
în ceea ce priveşte iluzia guvernatorului, „Nu cred deloc c-ar trebui să ne temem de consecinţele acţiunii noastre”, evenimentele ce au urmat i-au dat o lecţie pe care nu o va uita cât va trăi şi de urma căreia, din nefericire, nu va mai profita deloc. Ceea ce este specific unei credinţe, este că, întotdeauna, ea nu poate fi modificată nici cu ajutorul observaţiei, nici cu ajutorul raţionamentului, nici cu cel al experienţei. Credinţele politice dau dovadă de aceiaşi încăpăţânare ca dogmele religioase, singura deosebire fiind că nu durează atât de mult în timp, ca cele religioase.
Această dogma a transformării sufletului popoarelor sub influenţa instituţiilor, de altfel, nici nu este adusă în dezbatere, în Franţa, de niciunul dintre partide, nici chiar de către cele mai conservatoare
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ
P.S.: din motive de spaţiu tipografic, am mutat provozoriu materiarul destinat culturii în pagina 5. Sper să nu deranjeze pe nimeni (M.C.)