Psihologia politică şi apărarea socială (LXXXI)

de Gustave Le Bon_
Singura decizie eficientă pe care trebuia s-o ia guvernul ce avea încredere în Cameră, era să se lupte cu forţele coalizate împotriva lui.
în acest caz, electricienii, ceferiştii şi mulţi funcţionari s-ar fi alăturat poştaşilor protestastari, masele ar fi dat peste cap ritmul normal al vieţii, Parisul ajungând destul de repede să cunoască câteva zile de foamete. în astfel de condiţii, lupta ar fi fost dură, dar succesul sigur. Dacă un guvern cedează de frica că-şi pierde privilegiile, nu va putea să evite următoarele conflicte cu greviştii, iar triumful nu va mai fi aşa de sigur, deoarece, dacă acum te mai poţi baza pe armată să intervină împotriva protestatarilor, în viitor acest lucru va fi mai puţin posibil. Fusese doar un moment mai greu de trecut, dar trebuia să trecem peste el, în felul acesta având şansa de a evita momente cu mult mai dificile peste care nu cred că s-ar mai fi putut trece cu uşurinţă. Avem două principii contrare, ordinea şi revoluţia, care nu pot exista simultan. Popoarele au cunoscut nenumărate momente când ordinea socială a fost dată peste cap, dar niciunul dintre ele nu a putut trăi într-o stare permanentă de revoluţie, ca perioada în care se pare că începem să intrăm.
Nu are rost să mai vorbim despre soluţia corectă ce trebuia adoptată de guvern, deoarece mulţi dintre miniştrii săi, înainte de a ajunge la putere, fie au pus la cale tot felul de greve, fie, de multe ori, au pactizat cu cei ce agitau masele.
Poate ar fi de preferat să emitem consideraţii de ordin pur filozofic, cu toate că şi acest lucru se va dovedi inutil. Oare forţele sociale antagoniste sunt ele imposibil de reconciliat?
în mod sigur, în teorie, antagonismul lor nu este decât aparent. Din nefericire, în practică acesta sunt antagonice, deoarece forţele rivale rezultă din stări de sentiment ce nu ţin cont de raţiune. Ura, invidia, puterea de convingere a cuvintelor şi a lozincilor fac parte din categoria de forţe care nu au nici în clin, nici în mânecă cu gândirea logică.
în concluzie, trebuie să schimbăm mentalitatea şi nu instituţiile publice sau cele politice. Rezultate din necesităţile economice, acestea din urmă, cele politice, pot scăpa mereu de sub controlul maselor.
Ca să schimbi mentalitatea maselor, inclusiv reprezentările mentale greşite pe care mulţimea le are despre realitate, ajungând astfel să potileşti invidia şi furia maselor, nu este uşor. E încă departe ziua în care politicienii vor pricepe că o societate nu poate fi schimbată după cum le tună şi le fulgeră, că Statul nu este o divinitae destul de puternică pentru a fi capabil să modifice totul, dar, poate, va veni ziua în care politicienii vor înţelege că perfecţiunea unui popor depinde doar de progresul mental al fiecărui individ în parte, individ care, alături şi împreună cu ceilalţi, face parte din acel popor.
Sindicalismul actual, greva poştaşilor fiind una dintre manifestările sale sociale, este periculos, nu prin scopurile sale foarte himerice, ci prin disciplina şi energia de care a dat dovadă, Parlamentul discreditat, divizat şi lipsit de forţă neputând să-i opună decât incoerenţa şi slăbiciunea sa.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.