Psihologia politică şi apărarea socială (VIII)

dr. Gustave Le Bon
Adevăratele caracteristici ale acestui secol sunt: în primul rând, puterea factorilor economici înlocuieşte pe cea a regilor şi a legilor. în al doilea rând, încâlceala intereselor popoarelor, pe vremuri separate, şi care nu aveau nimic de împărţit unele cu altele.
Acest ultim fenomen social şi politic, apărut relativ recent, are o importanţă considerabilă. Popoarele nu mai sunt, ca pe vremuri, izolate, şi aproape neavând, unele cu celelalte, relaţii economice. Acum, ele trăiesc unele de pe urma celorlalte şi nu mai pot trăi unele fără celelalte. Foarte repede Anglia ar fi cunoscut foametea, dacă ar fi fost înconjurată de un zid ce ar fi împiedicat sosirea mărfurilor alimentare pe pieţele sale, materii alimentare pe care le caută în afara graniţelor sale şi pe care le plăteşte cu alte mărfuri, aduse, de regulă, tot din afara frontierelor sale.
Aceste noile condiţii de existenţă ale popoarelor ne permit să intuim că toate marile dezvoltări industriale şi comerciale transformă viaţa naţiunilor, creând bogăţie pentru unele şi sărăcie pentru altele, astfel că influenţa guvernelor, atât de considerabilă pe vremuri, începe să slăbească pe zi ce trece. Convinse ele însele de neputinţa lor, ele se conformează noilor modificări ce apar în interiorul societăţilor şi nu le mai dirijează. Astfel, forţele economice devin adevăratele stăpâne ale societăţii, dictând direcţia spre care trebuie să se îndrepte voinţa populară, voinţă căreia nu i se mai poate opune rezistenţă.
Acum şaizeci de ani 1), un suveran era încă destul de puternic pentru a decreta liberul schimb, în ţara sa. Astăzi, niciunul nu ar îndrăzni să încerce aşa ceva. Că protecţionismul, condamnat de majoritatea economiştilor, este bun sau produce pagube, nu mai are importanţă. în prezent, protecţionismul este răspunsul voinţei populare şi acest prezent este presat de necesităţi tot mai copleşitoare, la care oamenii de Stat, pe viitor, se gândesc din ce în ce mai mult.
De altfel, de multe ori, ei îşi fac iluzii în ceea ce priveşte consecinţele intervenţiei lor. Aceşti şefi de stat docili, ai unor armate foarte docile, se supun mereu şi nu mai comandă deloc.
în şedinţa din 11 martie 1910, domnul Meline argumenta, în faţa Senatului, că liberul schimb a ruinat agricultura englezească, a cărei producţie de grâu a scăzut la mai mult de jumătate, în cincizeci de ani, în timp ce Franţa, care, în 1892, avea un deficit alimentar de 695 de milioane, aplicând regimul protecţionist, l-a redus la zero, ajungând la un excedent de 5 milioane, ceea ce i-a permis să exporte grâul, nu să-l importe. Celebrul economist atribuie, desigur, regimului protecţionist, al cărui apostol a fost, cele 700 de milioane pe care agricultorii le-au obţinut de pe urma cultivării solului. Putem totuşi să asigurăm pe oricine, fără să ne fie teamă că greşim, că de când a apărut societatea umană, nicio lege, ca cea protecţionistă, nu a avut o asemenea puterea de a stimula efectul creator. într-adevăr, noua producţie agricolă a rezultat doar de pe urma imenselor progrese ştiinţifice, realizate de o agricultură ce se simţea foarte ameninţată, de rezultatele agricole obţinute de alte ţări.
Dacă englezii nu au avut aceleaşi realizări, în agricultură, aceasta nu este din cauza faptului că liberul schimb i-ar fi împiedicat să lupte împotriva concurenţei străină, ci pur şi simplu din cauza faptului că au descoperit că este cu mult mai profitabil să fabrice produse industriale, din vânzarea cărora să obţină mai mulţi bani decât aveau nevoie pentru a cumpăra cantitatea de grâu ce le era necesară.
Că regimul protecţionist este folositor sau păgubos pentru o naţiune, nu acesta este subiectul acestui capitol. în politica actuală, şi tocmai acest lucru vreau să-l demonstrez, nici nu se pune problema de a se căuta ceea ce este mai bun, ci tocmai ceea ce este doar accesibil. în zilele noastre, niciun despot, repet, nu este destul de puternic pentru a impune liberul schimb sau protecţionismul, unei ţări, dacă aceasta nu vrea să accepte aşa ceva. Dacă popoarele se păcălesc singure, cu atât mai rău pentru ele. Experienţa rezultată de pe urma acestei păcăleli, este foarte posibil să le deschidă ochii. Se întâmplă ca doar câţiva oameni de geniu, favorizaţi de circumstanţe, să reuşească uneori, să acţioneze împotriva valului care-i duce pe ceilalţi, dar numărul unor astfel de persoane este foarte mic.
Ceea ce urmează să spun, arată foarte bine în ce măsură factorii actuali diferă de cei din trecut şi permit să întrezăreşti puţina influenţă a teoriilor politice asupra evoluţiei popoarelor. Odată cu progresele ştiinţei, industriei şi a relaţiilor internaţionale, au apărut invizibili, dar foarte puternici stăpâni cărora trebuie să li se supună popoarele şi siveranii acestora.
Structurile economice de existenţă ale popoarelor constitue necesităţi la care sunt obligate să se adapteze, deoarece nu le pot evita. La aceste necesităţi naturale se adaugă altele, foarte artificiale, pe care încearcă să le creeze teoreticienii politicii, înclusiv guvernele ce se străduiesc să le şi impună. Să studiem rolul lor.
1) „Acum şaizeci de ani, Cartea lui Gustave Le Bon, „Psihologia politică şi apărarea socială”, prima ediţie, a apărut în 1910, iar cea de-a doua, în 1926, păstrându-se identic textul primei ediţii.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ