Psihologia politică şi apărarea socială (XCIX)

de Gustave Le Bon_
Marele succes al socialismul se datorează faptului că a apărut tocmai în momentul istoric când o parte dintre oameni nu a mai crezut în puterea sfi-inţilor de a face minuni, şi, ceea ce a fost fost foarte grav, a pus sub semnul îndoielii existenţa lui Dumnezeu. Cu toate acestea trebuie să remarcăm un fapt important al mentalităţii oamenilor: uneori, divinităţile, nemaicorespuinzând nevoii oamenilor de miracol, mor, dar, aspect important, în ciuda decesului formal al divinităţilor, mentalitatea religioasă supravieţuieşte acestui tip de dispariţie. Adevărul este că mintea omului nu poate funcţiona intelectual şi nici nu poate supravieţui social dacă nu are la îndemână o formă de religie, adică, cu alte cuvinte, dacă nu are ceea ce îi este necesar pentru supravieţuirea speranţei.
Acest tip de mentalitate, specifică omului, este valabilă pentru toate clasele sociale. Ceea ce diferă de la o clasă socială la alta este tipul de speranţă pe care o are fiecare. Atunci cănd se ajunge în situaţia critică în care sunt negaţi zeii sau sfinţii, oamul se întoarce la credinţa în fetişuri, iar socialismul are acest rol de fetiş. Tocmai din această cauză, noua religie, socialismul, a trimfat atât în rândul burgheziei, cât şi în cel al clasei muncitorilor şi al ţărănimii. Magica putere de convingere a noii religii constă în faptul că clasele sociale, luminate intelectual, îşi pierd definitiv încrederea în justeţea cauzei lor şi nu mai sunt capabile să se apere de atacurile declanşate de cei mai tupeişti retori. Astfel, respectivele clase sociale, după cum a remarcat Renan, sunt copleşite de propria lor stare de frică şi de o atitudine neclară de umanitarism, aceasta din urmă fiind o formă de egoism demn de tot dispreţul, dar şi un grav simptom de început de decadenţă.
Socialismul nu reuşeşte, în relitate, să convingă oamenii prin valoarea socială a idealului său inferior pe care-l propune, ci tocmai în ciuda acestui ideal pe care, până la urma, nu-l respectă în totalitate. Ceea ce-l face puternic este tocmai latura sa mistică de manifestare, adică speranţa instaurării unui parasis terestru de care vor beeficia toţi oamenii, mai clar, socialismul îi face pe toţi să creadă că vor fi fericiţi. !n aceasta constă forţa extraordinară de convingere a celor mai mulţi oameni, determinându-i să lupte cu îndârjire pentru instaurarea socialismului. Am avut, de multe ori ocazia, să demonstrez că oamenii au ucis oameni, de-a lungul istoriei lor, pentru o idee şi mai puţin pentru satisfacerea nevoilor ateriale. Ceea ce i-a fermecat pe oamenii a fost înfăptuirea unui ideal. Idealul i-a determinat, de cele mai multe ori, să asasineze, să extermine, în masă. Speranţa de a munci, controlaţi şi dirijaţi în totalitate de autoritatea Statului colectivist, considerat capabil să rezolve orice problemă socială, pentru a avea cartele de pâine şi salam nu va mai pasiona pe nimeni niciodată. Într-o interesantă carte, Descoperirile economiei socialiste, domnul d’Avenel a ajuns, pe altă cale, la aceiaşi concluzie. Iată ce spune el:
„«Bunăstarea» ocupă un locfoarte neînsemnat în evoluţia istorică a naţiunilor. Întotdeauna, destul de târziu, ele s-au gândit la bunăstarea tuturor.
Ele au căutat vreme îndelungată să satisfacă nevoi de cu totul altă natură; au fost pasionate de altceva decât de bunăstarea tuturor şi, în evoluţia sa lentă, în Antichitate ca şi în Evul Mediu, naţiunile au căutat mai mult realizarea frumosului decât a utilului social. Naţiunile au excelat în a face statui sau temple, decât să confecţioneze lămpi de iluminat sau umbrele; naţiunile au descoperit scrisul înainte încălzirii centrale, pensula, înaintea furculiţei.
Oamenii au trăit mai mult pentru ideal, decât pentru material; oamenii au glorificat războinicii pentru faptele lor eroice, de pe urma cărora au suferit popoare întregi şi. de asemenea, pe cei care au formulat în scris gânduri sau au creat opere de artă fără utilitate practică. Cât despre cei care au dotat omenirea cu invenţiile cele mai necesare, utile în timpul vieţii, numele lor a fost dat uitării. Astfel, dacă analizăm faptele omenirii, de-a lungul secolelor, observâm că doar „ideile” au contat pentru oameni. Constatăm că doar pentru idei oamenii trăiesc; pentru ele oamenii preferă să moară sau să ucidă.
Mai mult chiar, în prezent, constatăm că cei care sunt pasionaţi să aibă bani, sunt de fapt pasionaţi de ei pentru a putea plăti plăcerile care-i preocupă, urmărind, de fapt, o satisfacere mai mult a unui ideal propriu, decât satisfacerea unei nevoi trupeşti”.
***
Am început să înţeleg divagaţiile teologilor din Evul Mediu doar după ce am citit divagaţiile socialiştilor despre societatea viitorului. Şi la unii, şi la ceilalţi aceiaşi necunoaştere a naturii umane şi a necesităţilor economice, aceleaşi viziuni himerice, aceiaşi nevoie de a distruge prezentul pentru a realiza lumea ideală născută din visele lor.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.