Psihologia politică şi apărarea socială (XI)

dr. Gustave Le Bon
Deci, se pare că există o contradicţie evidentă între ceea ce am spus despre puţina influenţă a teoriilor deduse din raţiunea pură, pe piaţa evenimentelor şi acţiuniea atăt de rapidă pe care aceste teori se pare că au produs-o în timpul Revoluţiei.
Vom accentua şi mai mult această contradicţie, afirmând că oamenii de diferite vârste se lasă influenţaţi şi conduşi de un număr foarte mic de idei, după care să se orienteze, idei care se impun şi se acceptă destul de încet, iar aceste idei devin o motivaţie pentru a intra în acţiune doar după ce se transformă în sentimente.
în realitate, contradicţia, în ciuda clarei sale aparenţe, nu există. Dacă, într-adevăr, ideile teoreticienilor Revoluţiei şi-au făcut uşor loc în sufletul mulţimilor, aceasta nu s-a întâmplat fiindcă erau noi, ci, dimpotrivă, fiindcă erau foarte vechi. Teoriile revoluţionare n-au făcut altceva decât să sprijine, prin argumentul legilor, nişte pasiuni care nu încetaseră niciodată să existe şi nişte aspiraţii, pe care necesităţile sociale le pot reprima sau atenua, dar niciodată nu le pot face să nu mai existe.
Poporul acceptase puterea regală şi inegalităţile sociale, deoarece, menţinute de o foarte veche armătură socială, păreau indestructibile necesităţi naturale. Din clipa în care i-au auzit pe unii conducători, cărora puterea supremă le conferea un mare prestigiu, spunând că poporul era adevăratul suveran, că despotismul poporul trebuie să-l înlocuiască pe cel al regilor, că inegalităţile provocate de avere erau o nedreptate, iar bunurile foştilor stăpâni trebuie să-i fie împărţite, în mod fatal, poporul a îmbrăţişat cu entuziasm asemenea idei şi i-a considerat duşmani ce trebuie hărăziţi chinului pe toţi cei care ar fi putut să se opună poftelor sale. Dacă, în zilele noastre, un guvern s-ar baza pe autoritatea morală şi socială a unor filozofi de prestigiu, dând legi ce ar autoriza asasinatul şi jaful, foarte repede va număra un mare număr de susţinători şi va fi, deasemenea, aplaudat în momentul în care va propune confiscarea miliardului deţinut de congregaţii pentru a fi împărţit la muncitori şi la prieteni. Desigur, aplicarea în societate, a unor asemenea doctrine politice, nu ar rezista foarte mult timp, deoarece vom descoperi foarte repede, cum s-a întâmplat la câţiva ani după Revoluţie, că anarhia ruinează, nu îmbogăţeşte. Din momentul în care face această descoperire, naţiunea va căuta un dictator capabil şi energic care să o scape de dezordinea socială.
Ne facem de multe ori iluzii despre rolul util pe care îl au guvernele, în societate, şi despre limitele acestui rol, deoarece puterea pe care o au, este foarte redusă când trtebuie să facă bine şi, dimpotrivă, se dovedeşte a fi foarte mare, când fac rău. De când a fost lumea organizată în societăţi umane, a fost uşor să distrugi şi greu să construieşti pe ruinele provocate de distrugere. în oprezent, noi nu trebuie să ne apărăm de rigidele efecte ale economiei actuale, dar, mai mult chiar, trebuie să ne apărăm de zelul dezastruos al legislatorilor ce legiferează la întâmplare, fără să ţină cont de adevărata realitate în care trăim, fapt ce va fi în curând demonstrat de entuziasmul momentului, de care ei se lasă duşi. Avem legi, zise sociale, ce împiedică tot mai mult dezvoltatea industriei şi nu îmbogăţeşte pe nimeni, legi ce împiedică dezvoltarea uceniciei, încât îi alungă pe ucenici din uzine şi îi transformă, în număr mare, în hoţi şi asasini, aşa cum o dovedeşte uimitoarea creştere a criminalităţii infantile, avem legi ce stimulează neîncetate persecuţii religioase şi exproprieri nenumărate ce au dus până la urmă la divizarea poporului Franţei în două popoare duşmane, avem legi vamale care, prin represalii pe care le generează permanent, vor sfârşi prin a suprima în întregime comerţul nostru cu străinătea etc. Toate aceste legi, create de o raţiune care nu vede dincolo de ziua de mâine, devin calamităţi sociale artificiale, ce se adaugă calamităţilor reale, din natură, şi, combinate, ne obligă, împotriva voinţei noastre, să suportăm efectele ce devin tot mai greu de suportat.
Tradus din franceză spre luminarea minţii pooliticienibr dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ