Psihologia politică şi apărarea socială (XLII)

de Gustave Le Bon
Războaiele sau pur şi simplu ameninţarea cu declanşarea unui război sunt un puternic stimulent pentru dezvoltarea vieţii morale şi materiale a popoarelor. Spiritul militar este ultima coloană pe care se sprijină societăţile moderne în caz de pericol şi, din acest motiv, ar merita să aibă parte de recunoştinţă din partea popoarelor care-l denigrează.
Dacă argumentele ce urmează nu vor impresiona sufletele sensibile, dar puţin clarvăzătoare ale filantropilor, le vom prezenta consecinţele păcii impusă cu forţa unui popor. O singură ţară, India, se bucură de un secol, de binefacerile unei linişti sociale absolute. India este una dintre cele mai vaste şi mai populate ţări de pe glob. Experienţa păcii, impusă cu forţa la o scară aşa de mare de populaţie, merită toată atenţia.
Deci, nu a trecut mult timp pentru a se vedea consecinţele păcii impuse cu forţa, de către Anglia, la 300 de milioane de oameni. Nimic neîmpiedicând dezvoltarea populaţiei, aceasta a căpătat dimensiuni imense, crecând, conform statisticilor, la peste 300 de milioane de indivizi, în ultimii douăzeci de ani. Densitatea sa, pe kilometru pătrat, în regiunile cu suprafeţe locuite, depăşeşte dublul locuitorilor din statele cele mai populate din Europa1).
Astfel, din această cauză, în mod inevitabil, a rezultat o stare de sărăcie generalizată şi foarte profundă. Sărăcia ar fi fost şi mai extinsă dacă, conform vechii legi a lui Malthus, n-ar fi izbucnit inevitabile perioade de foamete care au decimat periodic acest imens furnicar care este India. Or, aceste perioade de foamete, în ciuda posibilităţii folosirii, în India, a telegrafului şi a căilor ferate, sunt dezastre umane şi sociale care, prin rezultatul lor în pierderi de vieţi omeneşti, au depăşit cu mult cele mai sângeroase războaie. Doar în provincia Orissa, în 1866, au murit de foame un milion de oameni, iar în Punjab, în 1868, un milion două sute de mii. în podişul Dekkan, în 1874, foametea a omorit un milion trei sute de mii de hinduşi. Războaiele noastre pălesc, ca număr de morţi, în comparaţie cu aceste hecatombe, iar moarte provocate de înfometare este superioară cele provocate de tun, încât trebuie cu orice preţ să evităm una pentru a neresemna cu inevitabilul celeilalte?
Dizertaţiile despre avantajele sau dezavantajele războiului nu prezintă cel mult decât un interes teoretic. Nu putem alege între foamete sau război, ci doar să le suportăm consecinţele, când izbucnesc, şi cel mai bine este să luăm în calcul doar partea care ne poate avantaja, fiind pregătiţi să le facem faţă.
Cel mai bun mijloc de a ne pregăti pentru confruntarea cu posibile războaie este să dezvoltăm acel ansamblu de sentiment ce constituie spiritul militar. El este adevărata putere a unei armate. Fără acest spirit militar, indiferent de armamentul pe care-l are la dispoziţie, un popor nu va fi decât o turmă inapabilă de a opune rezistenţă invadatorului. Deci, este bine să-i considerăm ca fiind cel mai mare rău pentru patrie, asemenea celor mai periculoşi răufăcători, pe toţi scriitori şi oratorii ce se străduiesc să anihileze spiritul militar din sufletul poporului. în ziua în care acest spirit va fi în totalitate distrus, nimic nu mai poate salva poporul de la pieire. Astfel, cea mai distructivă dintre invazii va pune capăt definit istoriei poporului nostru 2).
1) Gustav Le Bon se referă la situaţia demografică din 1910.
2) Autorul este exponentul stării de spirit a unei părţi din poporul francez, în primul deceniu al secolului al XX-lea.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.