Psihologia politică şi apărarea socială (XXIII)

dr. Gustave Le Bon
Capitolul II Răul provocat de legi
Pentru a justifica afirmaţiile din precedentul capitol, nu este greşit să examinăm consecinţele unora dintre legile improvizate de creerele bolnave ale legislatorilor.
Legenda ne relatează că Xerxes, regele perşilor a pus să fie biciuite valurile pentru că i-au distrus corăbiile şi, desigur, pentru că i-au tăiat elanul de a o lua de la capăt. Mentalitatea ilustrului rege ni se pare astăzi puţin rudimentară. Totuşi ea este foarte înrudită cu cea a legislatorilor noştri ce au pretenţia să transforme după cum le trăsneşte tot felul de nevoi care reglează evoluţia societăţii.
Aceste nevoi sociale sunt totuşi imuabile ca şi lagile fizicii. Aceste legi nu le vedem niciodată, dar, invariabil, ne supunem lor şi în zadar vrem să ne opunem lor prin codificarea în formule a ignoranţelor noastre.
Doar viitorul ne va arăta cât de periculoase sunt încercările actuale de renovare socială prin colectivisme sociale şi prin legislatorii ce vor apărea în urma lor.
Asemenea iluzii nu-şi vor pierde puterea de-a ne fermeca decât în ziua în care vom avea de-a face cu consecinţele ce vor rezulta de pe urma lor. A trebui să fie Sedanul pentru a vedea clar pericolele cezarismului imperial. Experienţe social-politice analoage vor fi necesare pentru a ieşi la lumină consecinţele cezarismului socialist.
Studiind iluzile legislative, am trasat pe scurt liniile generale ale existenţei dreptului şi ale genezei legilor, arătând cum acestea din urmă duc la apariţia cutumei, fiind încetul cu încetul modificate, conform nevoilor sociale, de către jurisprudenţă. S-a demonstrat că legea ca o necesitate de moment codificată a unui drept ce a evoluat continuu. Existenţa socială, contrar a ceea ce cred metafizicienii colectivismului, nu se organizează cu ajutorul decretelor improvizate, ci ca efect la acţiunea necesităţilor economice şi la acţiunea caracterului specific fiecărui popor.
De asemenea, putem observa, iar iluzia socialistă nici nu are un alt contraargument, că de la Solon la Napoleon au apărut de-a lungul istoriei omenirii, coduri juridice ce par produse de creerul unui singur legislator. Studierea atentă a acestor coduri, de exemplu cel al lui Napoleon, demonstrează cu uşurinţă că sunt condensarea şi simplificarea cutumelor anterioare impuse de folosirea lor zilnică. Codurile juridice despre care se crede că sunt noi, sancţionează şi nu improvizează. Cu atât mai mult aceste coduri nu improvizează, cu cât este necesar ca ele să impună, unor regiuni pe vremuri separate, legi generale ce trebuie să înlocuiască pe cele specifice lor. Acest lucru s-a întâmplat în Franţa, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi, mult mai recent, în Germania şi Elveţia. Aceste mari ţări au contopit, până la urmă, într-un singur text codurile juridice specifice fiecărei provincii, texte care, la origine, erau foarte diferite, după care le-au comparat pentru a identifica, în final, în fiecare dintre ele, similitudinile de interese.
De când s-a extins colectivismul revoluţionar, se pare că teoreticienii şi-au format despre drept o concepţie foarte diferită. După ei, o societate poate fi transformată în bine cu ajutorul codurilor juridice. Puterea supranaturală atribuită legilor a ajuns s-o înlocuiască pe cea a sfinţilor.
O astfel de credinţă nu putea fi apărată decât pe vremea când teologii tobă de carte ne învăţa că divinităţile se amestecau mereu în viaţa oamenilor, dezvăluin-du-le muritorilor care este voia lor, prin intermediul regilor. Pe atunci nici nu putea fi vorba despre lţexistenţa legilor naturale inflexibile. Astăzi, teologia socialistă, nici ea, nu ia în calcul inflexibilitatea legilor naturale. Apostolii noii credinţe nici nu iau în seamă necesităţile societăţii, aşa cum pe vremuri, preoţii divinităţilor antice nu acordau atenţie necesităţilor societăţii acelor timpuri.
Tradus din franceză spre luminarea minţi politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali de către Mircea COTÂRŢĂ.