dr. Gustave Le Bon
Lege pentru pensionarea muncitorilor. – Această lege nu a fost încă aplicată în întregime, dar se pot foarte uşor vedea consecinţele. Respinsă de imensa majoritate a clasei muncitoare, va fi la originea a foarte multe tulburări permanente. Fondurile mutuale, datorate iniţiativei particulare, sunt de ajuns pentru a crea cadrul necesar pensionării, mai ales ca aceste fonduri au început să fie constituite peste tot în Franţa. Făcând obligatorie pensionarea, adică obligând patronii şi muncitorii să depună la trezorerie sume relativ ridicate în vederea unei viitoare pensionări, legislatorul, pur şi simplu, a stabilit noi impozite a căror povară apasă asupra activităţii industriale, fiind deja destul de greu de suportat. Toate acestea nu vor produce un mare profit pentru muncitori deoarece se consideră că doar o mică parte dintre ei, din cauza condiţiilor de viaţă şi de muncă, vor ajunge la vârsta pensionării. Cu alte cuvinte, majoritatea dintre ei plătesc fără să aibă un beneficiu în viitor. Din-potrivă, folosindu-se actualele forme de fond mutual, o cotizaţie regulată îi va aduce întotdeauna ceva muncitorului, neputând fi niciodată considerată o pieredere.
Pentru a recupera sumele strânse de pe urma sacrificiilor făcute, scrie leTemps, şi pentru a reuşi să ajungă pe Pământul făgăduinţei, care este pensionarea, muncitorul trebuie să îndeplinească diferite condiţii, dintre care una, cel puţin, nu depinde de el: trebuie să aibă noroc să ajungă la vârsta de 65 de ani, stabilită ca vârstă de pensionare. Dacă moare înainte de acestă vârstă, nici el, nici urmaşii lui nu vor mai putea beneficia de suma de bani depusă sub formă de cotizaţie, în contul său. Este o frumoasă modalitate de a-i învăţa pe muncitori să trăiască mai sănătos ca să nu moară înainte de vârsta pensionării.
Pentru a ne asigura că toate aceste prevederi de care trebuie să ţină cont muncitorii pentru a ajunge pensionari, sunt respectate, ei nu trebuie să uite că nu pot ocoli obligaţia la care sunt supuşi, de voie de nevoie, legea obligându-i pe patroni să le reţină angajaţilor, din salariu suma necesară pentru viitoarea pensionare a lucrătorilor. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu organizarea luptei de clasă. Nu putem totuşi să nu remarcăm, în ceea ce priveşte pensionarea, că în fiecare ţară, conform specificului ei, legea pensionării se va izbi totuşi de aceleaşi forme de rezitenţă în faţa ei.
Ne vom opri cu acestă enumerare a legilor care mai mult rău fac decât bine, lista putând fi mult mai lungă. La consecinţele menţionate, provocate de legile amintite, trebuie să adăugăm şi o creştere a impopularităţii de care se bucură parlamentarii, aspect despre care voi vorbi într-un viitor capitol. Putem spune că avem de-a face cu o boală a politicienilor, această scădere a popularităţii, dar să nu uităm: boala netratată la timp nu iartă deloc pe medicul care nu a ştiut cum s-o vindece.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali de către Mircea COTÂRŢĂ.
Psihologia politică şi apărarea socială (XXVII)
Date: