Psihologia politică şi apărarea socială (XXXII)

dr. Gustave Le Bon
În prezent, teribila fantomă a fricii politice se mulţumeşte doar să ne sugereze legile cele mai absurde, cele ce vor face cel mai mare rău, pe viitor, dezvoltării industriei. Este de ajuns, pentru a-şi atinge scopul, doar să întărâte câţiva politicieni săriţi de pe fix, hipnotizaţi de prezenţa ei, cu formulări dragi ei, cărora puţin le pasă de interesul general. Credeţi, de exemplu, că a existat cel puţin un alegător din 100.000 ce ar fi dorit cu adevărat să resreseze Vestul?
În realitate, alegătorului puţin îi pasă de legile ce se dau având la bază principii, el nefiind preocupat decât de interesele personale imediate. El doar votează pentru sau împotriva unei persoane pe care o cunoaşte cât de cât sau are impresia că o cunoaşte, fiind puţin interesat de părerile altora.
Scopurile legiuitorilor, pentru a determina votarea lor, se bazează mai ales pe promisiuni, lozinci, formulări cu efect magic: să ne orientăm spre stânga, să atacăm infamul capital, să naţionalizăm proprietatea etc. Aceste fetişuri confecţionate în cluburi, în comitete, în sindicate, în camerele din dos ale cârciumilor, provoacă o frică aşa de mare încât cel mai iubit orator nu are curajul să le atace pentru a nu deveni impopular.
Toate aceste formulări nu produc totuşi decât valuri inutile. Cel ce stăpâneşte psihologia mulţimilor, le rosteşte uneori, dar nu le pune niciodată în practică. El ştie foarte bine că masele acţionează, ţinând cont doar de logica inconştientă a sentimentelor ce scapă în totalitate de sub logica raţiunii bunului simţ.Mulţimile îl aclamă nesilite de nimeni pe Brutus pentru că l-a ucis pe Cezar, dar imediat, după aceasta, cer ca Brutus să devină un Cezar.
Marii manipulatori de mase umane devin sufletul poporul deoarece reuşesc să întrupeze acest suflet sau cel puţin reuşesc, cu uşurinţă, să-i cânte în strună. Aceşti manipulatori se adaptează, fără probleme, la toanele şi schimbările bruşte de atitudine ale maselor, în timp ce politicienii mărunţi se pierd complet când au de a face cu aşa ceva. Îngusta logică raţională de tip latin, puternic împinsă de la spate de sentimentul de frică, îi determină pe micii politicieni să dea legi rezultate din discursurile halucinante ce-i sperie.
Şi astfel sunt votate, cu o mare majoritate, legile păguboase şi de neaplicat, din cauza cărora industri, comerţul şi bugetul de stat ajung să-şi dea duhul.
Nimic nu-i poate împiedica să voteze astfel de legi, din clipa în care au pornit într-o direcţie. Supra aprecierile, provocate de fantoma fricii politice că pierd puterea, a dat naştere la un prim proiect referitor la pensionarea muncitorilor, deşi, fiecare deputat era conştient că nu poate fi aplicat, deoarece era imposibil să găseşti cele 7 sau 800 de milioane, în fiecare an, necesare pentru plata pensiilor. Cu toate acestea au votat proiectul de lege chiar dacă ştiau că Senatul va rectifica fantezia lor legislativă.
„Pensionarea obligatorie promulgată de Camera deputaţilor, scria P. Delombre, înseamnă atât prăbuşirea finanţelor publice, cât şi ruinarea activităţii productive la nivel naţional. Acesta este adevărul pe care evităm să-l spunem”.
Chiar aşa, cui îi este de folos să ştim adevărul? Votaţi în continuare, spune în sinea lui deputatul dominat de frica politică, să se descurce cei ce vin după noi.
Fantoma fricii politice este foarte de temut, dar devine de neînvins când se uneşte cu cea a urii şi invidiei. Acest triumvirat stă la baza actualei noastre politici.
Mai ales din felul cum este conceput textul proiectului de lege referitor la impozitul pe venit, vedem acţiunea simultană a acestor trei fantome: a fricii, a urii şi a invidiei. Îţi vine să zâmbeşti puţin când ţi se spune că neţărmurita iubire de echitate şi o imensă nevoie de altruism au stat la baza elaborării acestui proiect de lage. Dar, fiecare îşi dă seama că această lege degrevează puţine persoane, iar cei ce par a fi degrevaţi de sume infime, toate acestea se vor face cu preţul celor mai dure selecţii.
Nevoia acută de dreptate, în realitate, nu are nici în clin, nici în mânecă cu conceperea acestui proiect de lege. Fantomele urii şi invidiei au fost din plin folosite pentru a ne convinge că doar 500.000 de persoane vor plăti impozitele. Apoi, agitându-se fantoma fricii pierderii puterii politice, s-a obţinut în Camera Deputaţilor, imensa majoritate favorabilă, cu mult mai mult decât era nevoie.
Dar, am spus-o deja, fantomele se tem de lumină, iar publicul a înţeles până la urmă că risca să fie afectat şi ruinat financiar dacă ar fi plecat urechea la argumentele unei zgomotoase şi foarte reduse minorităţi socialiste fanatice, exasperată de prosperitatea câtorva mari industriaşi.
De ce partidul care a ieşit la înaintare cu acest proiect de lege ţine atât de mult la acest impozit pe venit? Oare, ceea ce l-a făcut să se agite atât de mult este iubirea de patrie, o nemaipomenită dorinţă de echitate, un altruism care dă pe efară? Vai ! asemenea sentimente sunt declarate doar din gură, dar nu prea sunt transformate în fapte. Un fin psiholog, E. Faguet, a pus foarte bine punctul pe i.
„Am impresia că un anumit partid vrea aşa de mult acest impozit pe venit deoarece, prin impozitul acesta pe venit, se poate trece la taxarea arbitrară. Impozitul pe venit va fi o modalitate de a da în cine nu-ţi place şi de a-l proteja pe cel care ţi-a intrat în graţii. Această caracteristică a proiectului de lege, îl face să-i convină unui anumit partid. Aceasta s-ar putea să aibă admirabile consecinţe electorale. Mai mult chiar, defectul acestui proiect de lege devine principiul de bază pentru cei care-l propun”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a ‘jurnaliştilor locali.