Psihologia politică şi apărarea socială (XXXIV)

dr. Gustave Le Bon
Totuşi rezistă, acest guvern aşa de discreditat, pentru simplul fapt că nu ai cu cine să-l înlocuieşti. Unul dintre prefecţii săi, domnul J. d’Auriac, spune foarte bine în cartea sa Franţa de astăzi: „dacă guvernul nostru se menţine la putere de patruzeci de ani, asta se datorează mai degrabă slăbiciunii adversarilor săi, decât propriilor sale calităţi politice”.
Această părere începe să devină generală. Ar fi deci folositor să se renunţe la creşterea numărului de duşmani ai regimului prin acest amestec de slăbiciune, despotism, intoleranţă şi înclinare spre persecuţie care vor ajunge să fie insuportabile tuturor fără să mai fie nevoie să mobilizezi pe nimeni.
Pentru a vedea realizându-se practic aceste înţelepte sfaturi – desigur, mai mult înţelepte decât realizabile – va trebui să se treacă peste piedica pusă în cale de marea dificultate de a scăpa de frica provocată de fantome. Tare mi-e teamă că va trece mult timp până vom scăpa de aceste frici. Fiţi sigur că ultima fantomă a fricii va pieri odată cu disparăţia ultimului om.
Capitolul IV
Transformarea modernă a dreptului divin Etatismul
Etatismul, reprezentat concret prin socialismul colectivist, este religia naţională a popoarelor latine, singura universal respectată.
Foarte puternică, de nedoborât şi foarte stabilă, această nouă religie nu este asemenea unora dintre acele credinţe tranzitorii influenţabile prin sugestiile rezultate de pe urma raţiunii sau sentimentelor. Pătrunsă adânc în suflete din cauza unei îndelungate moşteniri sociale, nimeni nu o mai contestă cu excepţia unui mic număr de eretici ce nu se bucură nici de autoritate, nici de prestigiu, în rândul oamenilor.
Datorită universalităţii acestei religii noi, partidele noastre politice, aparent aşa de deosebite, în realitate nu alcătuiesc decât un singur partid. Astfel, cel mai fanatic dintre preoţi, cel mai reacţionar dintre monarhişti, cel mai radical dintre socialişti sunt, de fapt, cei mai credincioşi adoratori ai Statului. Desigur, ei se deosebesc prin felul cum îşi aleg marii lor preoţi ce oficiează noua religie, dar niciodată nu ai să-i vezi că pun în discuţie dogmele acesteia.
Aceste dogme sunt uşor de precizat. Pentru popoarele de origine latină, în general, pentru francezi, în particular, Statul este un fel de Papă colectiv ce administreză totul, produce tot ce avem nevoie, dirijează totul şi nu le mai permite cetăţenilor să aibă nici cel mai mic efort de iniţiativă personală. Progresiv a devenit vechiul destin de care ancestrala noastră religiozitate nu se putea lipsi. Cultivatorul de viţă-de-vie, ce nu-şi mai poate vinde recolta, se revoltă dacă providenţa etatistă nu i-o cumpără. Armatorul, incapabil să lupte cu rivalii din străinătate, pentru a-şi recupera pagubele, cere Statului o indemnizaţie pecuniară. Muncitorul care preferă să se odihnească, decât să muncească, cere Statului să-i dea odihnă, iar Statul îi dă odihna de care are nevoie.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.