27 martie este Ziua Mondială a Teatrului. Ziua Mondială a Teatrului este un prilej de sărbătorire a Teatrului în nenumăratele sale forme. Teatrul este o sursă de divertisment şi inspiraţie care are puterea de a uni diversele culturi şi popoare din întreaga lume. Dar el este mai mult decât atât, pentru că poate educa şi informa.
27 martie este data oficială la care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului.
Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită anul acesta, la Pucioasa, într-un mod inedit!
Luni, 27 Martie 2017, ora 15.30, sunteţi invitaţi să participaţi la o cursă de agrement care marchează deschiderea sezonului Cultural şi de Ciclism în oraşul nostru!
Ulterior, la ora 18.30, Centrul Cultural European Pucioasa vă invită la teatru! Se joacă piesa HESS, de Alina Nelega, un spectacol al Teatrului Naţional din Târgu Mureş.
Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, la Viena şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări membre ale Institutului Internaţional de Teatru, celebrează Ziua Mondială a Teatrului, ca un moment de afirmare a forţei de comunicare a artei scenice, ca mod de expresie a umanităţii, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase sau politice.
Pucioasa marchează Ziua Mondială a Teatrului într-un mod inedit
Date: