Situaţia Companiei de Apă Târgovişte -Dâmboviţa este un subiect nesecat atât pentru presă cât şi pentru unele partide. Purtătorul de cuvânt al PNl Dâmboviţa, Gabriel Cioacă, a adus în discuţie faptul că Hotărârea nr. 63 din 28 martie a CLM Târgovişte privind revocarea Consiliului de Administraţie (CA) al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa este perfect legală. Ba mai mult, Gabriel Cioacă a spus că este nefondată motivaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Dâm-boviţa, care susţine că este nelegală Hotărârea nr.63 din 28 martie datorită faptului că nu s-a cerut avizul ADI Apă deoarece liberalul spune că avizul era cerut pe vechea lege: „La nivel de executiv s-a luat decizia propunerii pe ordinea de zi a revocării Consiliului de Administraţie, decizie care a îndeplinit majoritatea consilierilor municipali. Acum am înţeles că ar fi probleme legate de legalitatea acestei hotărâri. Nu sunt probleme. Cea mai importantă mi s-a părut menţiunea conform căreia nu a existat avizul ADI Apă. E adevărat că actul constitutiv prevede la art. 16 ca ADI să-şi dea avizul, numai că această prevedere este caducă şi se impune, într-o şedinţă următoare a Consiliului Local, ca actul constitutiv să se alinieze la legislaţia actuală. Această prevedere era posibilă până la apariţia OG 109, care are altă viziune despre cum sunt numiţi membrii în Consiliul de Administraţie la o societate cu capital majoritar de stat”, a declarat Gabriel Cioacă, purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa. Gabriel Cioacă a mai spus că există o problemă la Compania de Apă Târ-govişte-Dâmboviţa privind funcţionarea Consiliului de Administraţie: „În Consiliul de Administraţie, din şapte membri, trei şi-au dat demisia. Ca să funcţioneze, au nevoie de jumătate plus 1, adică patru membri. Actul constitutiv spune aşa: CA funcţionează dacă jumatăte plus 1 sunt administratori neexecutivi, nu sunt directori. În cazul de faţă, doi sunt directori. Dacă unul dintre ei şi-ar da demisia, societatea ar putea funcţiona conform statutului”, a afirmat Gabriel Cioacă. Liberalul mai clar a dat o sugestie ca domnul Ninel Cimpoacă sau domnul Ion Ponorică să-şi dea demisia din funcţiile de director şi să rămână numai în Consiliul de Administraţie. ADI Apă Dâmboviţa a votat în unanimitate luni, desemnarea unui nou director interimar, în persoana ing. Mircea Constantin şi totodată au fost desemnaţi şi alţi trei membri în Consiliul de Administraţie (CA) al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa.