Qatar şi gustul libertăţii

Un lucru mai puţin cunoscut de către europeni şi americani îl reprezintă faptul că, în ciuda eforturilor pe care le-a făcut Anglia, în timpul primului Război Mondial, unitatea lumii arabe n-a fost decât o iluzie. Este adevărat că Anglia a reuşit să unifice triburile arabe, ceea a contribuit foarte mult la înfrângerea Imperiului Otoman, care a şi dispărut definitiv în 1918. Actualmente lumea arabă, deşi fărâmiţată, este un cazan în permanentă fierbere. în primul rând, arabii nu tolerează ideea că există în coasta lor un stat evreiesc. în al doilea rând, arabii nu suportă pretenţiile de dominare ale Iranului. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, etnic, iranienii nu sunt arabi. Ei sunt urmaşii legitimi ai persanilor, al căror stat a dominat toată lumea din orientul apropiat în perioada antichităţii, până când Alexandru Macedon le-a dat lovitura de graţie, desfiinţându-i ca identitate politico-administrativă. Conducătorul macedonenilor nu a reuşit să-i anihileze pe persani din punct de vedere cultural şi religios. Amintirea terecutului glorios din perioada antichităţii a supravieţuit de-a lungul secolelor, indiferent că persanii au fost nevoiţi să devină musulmani şi chiar să schimbe identitatea etnică, numindu-se iranieni. Opoziţia lumii arabe împotriva Iranului nu este la fel de puternică ca cea pe care arbii o manifestă faţă de evrei. Ceea ce stabileşte un echilibru între Iran şi statele arabe este religia musulmană, şi unii, şi ceilalţi fiind de multe ori foarte fundamentalişti. Ceea ce uneşte lumea arabă cu Iranul este antipatia faţă de statul evreiesc, este dorinţa de a-l desfiinţa şi de a-l oferi în totalitate arabilor palestinieni.
Pe de altă parte, realitatea este că islamiştii nu au fost niciodată un factor destul de activ pentru a declanşa revoluţii. Ceea ce s-a înrâmplat în primăvara anului 2011 este chiar o excepţie. Popoarele arabe, fiecare în ţara sa, au ieşit în stradă şi au cerut alungarea dictatorilor. Islamiştii nu au jucat niciodată un rol important în declanşarea mişcărilor de masă, revoluţionare. Acest lucru se datorează foarte mult religiei, Coranul propovăduind supunerea absolută şi executarea oricărui ordin, oricât de absurd sau crud este, venit din partea stăpânirii către populaţie. Tunis a fost prima excepţie. A urmat Egiptul. Din ansamblul Emiratelor Arabe, statul Qatar pur şi simplu şi-a frecat mâinile de bucurie când protestele tunisiene şi egiptene au luat amploare. în aceste mişcări de masă, Qatarul a văzut un prilej foarte bun de a mai slăbi pre-tenţile de dominare ale saudiţilor asupra tuturor statelor arabe. Dispariţia de la conducere a dictatorilor tunisian şi egiptean înseamnă slăbirea puterii de influenţă a Arabiei Saudite, în realitate cei doi fiind puternic susţinuţi de către saudiţi.
Nu trebuie uitat că Arabia Saudită nu a putut să ierte Qatarului faptul că a fost mereu proamerican şi a susţinut invazia Kuweitului de către armata irakiană. Prin politica sa externă, deşi este un stat mic, Qatarul a urmărit să sprijine trecerea influenţei americane în Peninsula Arabă pentru a reduce sfera de influenţă a Arabiei Saudite. Din motive istorice, dar şi de mentalitate, qatarienii n-au înghiţit niciodată ideea că trebuie să se supună Arabiei Saudite. De fapt, mai există o diferenţă între cele două state. Qatarul este mai liberal, mai deschis comunicării cu Occidentul şi Statele Unite. Qatarul nu aplică şi nu respectă în mod rigid învăţăturile Co-ranu-lui. Cu Arabia Saudită povestea este puţin diferită. Datorită poziţiei geografice, datorită climei, triburile saudite au beneficiat întotdeauna de un grad ridicat de independenţă. în realitate, Imperiul Otoman nu i-a putut stăpâni. Dominaţia otomană asupra Arabiei Saudite a fost doar o declaraţie de principiu, nu şi de fapt împlinit. Această stare de libertate i-a determinat pe toţi şeicii saudiţi să viseze necontenit la consituirea unui imperiu arab care să fie orecum la fel de splendid precum fusese Califatul iberic din Cordoba. Evenimentele istorice nu le-au permis saudiţilor să se extindă, să constituie imperiul mult visat. Evenimentele istorice le-au permis doar să-şi extindă sfera de influenţă, sferă pe care sub aspect religios şi politic a fost permanent contestată de către micul stat Qatar.