Laszlo Boloni a dezvăluit că se gândea să îl coopteze pe Emil Săndoi în stafful său dacă devenea noul selecţioner. Laszlo Boloni a fost aproape de a deveni noul selecţioner al României, pentru a doua oară, după mandatul său din 2000-2001, dar a pierdut în final cursa cu Edi Iordănescu.
Şefii de la FRF au declarat că au existat anumite aspecte ale colaborării cu Boloni care nu le conveneau, astfel că au mers pe mâna lui Iordănescu jr., care şi-a dat acordul la mai toate cerinţele federaţiei.
După ce a ratat naţionala, Boloni a organizat o conferinţa de presă în care a dezvăluit cum au decurs discuţiile cu Burleanu şi Stoichiţă, dar şi ce planuri ar fi avut dacă prelua selecţionata României.
Antrenorul de 68 de ani a afirmat că şi-ar fi construit un staff de cinci stele, în care ar fi încercat să îi aducă pe Mutu, Liviu Ciobotariu sau Emil Săndoi.
În urma răspunsului antrenorului de la Voluntari, şi tehnicianul Chindiei a discutat despre interesul lui Boloni şi a recunoscut că este ”o mândrie” să fie nominalizat de experimentatul antrenor.
”Să ştiţi că nu am apucat să vorbesc cu domnul Boloni, dar aş vrea să-i mulţumesc şi pe această cale pentru încrederea pe care o are în capacităţile mele, atât timp cât m-a nominalizat.
E o mândrie pentru mine că un om care a însemnat foarte mult pentru fotbalul românesc, care a avut o carieră de jucător nemaipomenită, urmând apoi o carieră de antrenor pe care orice antrenor din ţară şi-ar dori-o, şi-ar fi dorit să fac parte din stafful dânsului.
(n.r. credeţi că v-ar oferta în continuare să faceţi parte din stafful dumnealui?) Nu ştiu exact şi nici nu m-am gândit la asta.
Dumneavoastră ştiţi că eu în clipa de faţă antrenez Chindia Târgovişte, iar toate energiile mele sunt îndreptate spre această echipă, pentru a obţine rezultate cât mai bune”, a declarat Emil Săndoi, pentru Telekom Sport.