Leul şi-a continuat evoluţia apreciativă faţă de euro, în a treia şedinţa consecutivă, însă indicii ROBOR au atins noi maxime ale ultimilor trei ani şi jumătate.
Cursul euro a scăzut de la 4,6516 la 4,6474 lei, cel mai mic nivel începând 6 februarie. Transferurile sau efectuat între 4,638 şi 4,656 lei.Cursul dolarului american şi-a încetinit creşterea, coborând de la 3,8120 la 3,8065 lei, cotaţiile din piaţă fluctuând între 3,802 şi 3,816 lei.
Cea mai consistentă scădere a avut-o moneda elveţiană care s-a depreciat la 1,197 – 1,1997 franci/euro, astfel că media a coborât de la 3,8973 la 3,8777 lei.
Investitorii aşteptau întâlnirea de astăzi a conducerii BCE, luându-şi măsuri de protecţie, ceea ce a făcut ca euro să coboare la 1,2175 -1,2239 dolari. _a aprecierea bancnotei verzi a contribuit şi depăşirea de către bonurile de Tezaur americane cu scadenţa la zece ani a pragului psihologic de 3%.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut de la 9.449,88, valoarea stabilită marţi seară, la 9.306,25 dolari.
Leul a făcut notă discordantă faţă de celelalte monede din regiune care pierdeau teren comparativ cu euro. Evoluţia survine într-o perioadă în care companiile au vândut valută pentru a achita taxele şi impozitele la bugetul de stat dar şi pe fondul intrărilor de capital speculativ care vor să profite de creşterea dobânzilor.
Ieri, indicele ROBOR la trei luni a atins un nou maxim de 2,28%, cel mai mare nivel începând cu 24 octombrie 2014 iar cel la şase luni a sărit la 2,54%, valoarea care nu a mai fost atinsă tot din octombrie 2014. _a rândul lor, indicii la nouă şi 12 luni au crescut la 2,57%, respectiv la 2,62%.
Creşterea indicilor a fost stimulată de decizia BNR de a atrage la începutul săptămânii din piaţă 18 miliarde de lei, la o dobândă de 2,25%, egală cu cea de politică monetară, cu scopul de steriliza excesul de lichiditate. Măsura luată de banca centrală arată că aceasta este pregătită să combată presiunile inflaţioniste încreştere folosind toate tipurile de operaţiuni pe care le are la dispoziţie. Cursul dolarului american şi-a încetinit creşterea, coborând de la 3,8120 la 3,8065 lei, cotaţiile din piaţă fluctuând între 3,802 şi 3,816 lei.