REALITĂŢI ADUCĂTOARE DE DURERE

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Meditând la drumul de jertfă exemplară a lui Hristos în timpul activităţii pământeşti şi la cuvintele pe care El le-a rostit, înţelegem că, pentru a urca în zona harului şi comunicării cu Dumnezeu în această viaţă, este necesară calea crucii, pe care a mers şi lisus pe pământ.
De aceea, respectând libertatea şi voinţa fiecăruia, Fiul lui Dumnezeu cere celui ce vrea să-L urmeze, în primul rând, lepădarea de sine, a omului fals, pervertit, adică a răului interior în schimbarea, convertirea, transfigurarea eului său pământesc în unul curat, nepătat spiritual, plivit de orice neghină sau buruieni ale pământului şi cultivat cu un cuget curat, blând, împăcat cu sine şi cu Dumnezeu. Este una din condiţiile cele mai grele, fiindcă pe lângă descoperirea şi cunoaşterea de sine, a desluşirii tainei persoanei, se declanşează războiul nevăzut dintre idealul crucii şi universul murdar al gândurilor, al instinctelor şi al ispitelor de tot felul.
Procesul purificării şi luminării fiinţei noastre se realizează prin arhitectul trupului nostru care este sufletul, scânteia divină, conştientă şi râvni-toare spre desăvârşire, spre care ne cheamă pe toţi Dumnezeu. Urmând exemplul lui Hristos, al ucenicilor Săi şi al Sfinţilor, mulţi credincioşi luptă pentru suflet; ei s-au înscris în urcuşul crucii şi mărturisirii personale, drum firesc şi normal, dar care presupune multe jertfe şi eforturi fizice, sufleteşti şi morale.
Din mărturisirile marilor personalităţi care şi-au consemnat părerile lor în urma realităţilor aducătoare de durere, dar şi din observaţiile noastre faţă de diversitatea nemulţumirilor, sau numeroaselor situaţii nefericite, se pot vedea şi aprecia mult feluritele suferinţe, tot mai crescânde parcă în societatea noastră; de aici apare şi desluşirea, înţelegerea sensului vieţii de creştin, care poate fi generator de credinţă, de meditaţie, de energie, şi dinamism, spre redresare neîntârziată, prin luptă personală, conştientă, responsabilă, în adunarea morală şi înnobilarea fiinţei umane, angajate în trăirea poruncilor evanghelice.
lată câteva reflecţii despre suferinţe şi despre durere:
„în anii durerii am învăţat să mă rog” – spunea o mamă.
„Ochiul nu vede bine pe Dumnezeu decât printre lacrimi” (V. Hugo). „Durerea taie în suflet brazde prin care curge apoi izvorul viu al harului dumnezeiesc” (N. lorga).
Toată cultura, civilizaţia şi progresul nu sunt altceva decât o luptă cu suferinţa, o strădanie pentru înlocuirea suferinţei. Suferinţa este izvorul perfecţiunii şi al sfinţeniei.
Faptele mari se nasc în suferinţe, aşa după cum florile cele mai frumoase se nasc între spini. Mântuitorul Hristos Şi-a asumat toate suferinţele Crucii pentru binele şi mântuirea omului, a comuniunii lui cu Dumnezeu. Dar privirea Sa nu s-a oprit la jumătatea drumului, numai la drumul durerii, ori la momentul răstignirii, ci a mers mai departe la momentul învierii, al biruinţei, al luminii şi al bucuriei. Oameni buni!
Trăirea Evangheliei presupune aşadar efort şi suferinţe, dacă încercăm să răstignim patimile şi poftele rele pe propria noastră cruce. în felul acesta înţelegem că Domnul Hristos, deşi fără păcat, a primit să fie răstignit tocmai pentru păcatele oamenilor, respingând orice şoaptă de ocolire a Crucii. Renunţând la dulcegăriile dăunătoare, noi ne salvăm sufletul, fiinţa noastră spirituală, adică ceea ce e mai de preţ decât lumea întreagă: Ce-i foloseşte omului – întreabă Mântuitorul Hristos – să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37).
Nimic! Ce putem da în schimb, de exemplu, pentru o minte luminată şi dublată de înţelepciune, de viaţă morală, de omenie, bunătate, echilibru lăuntric, stăpânire de sine… ?
Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dacă dragostea ar pieri cu totul din lume, atunci lumea ar înceta să mai existe.
Biserica şi creştinii adevăraţi nu se vor lăuda nicicând cu realizări deosebite, pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu aparţine acestei lumi. Aici marile succese aparţin tiranilor şi şarlatanilor. Succesele lui Dumnezeu vor fi totdeauna modeste în această lume.
Fii fericit cu realizările tale modeste. Eşti obligat, azi, să alegi între o viaţă plină de minciuni şi o viaţă înrădăcinată în adevăr. Ai grijă ce alegi! Deschide ochii mari şi fă o alegere înţeleaptă – valabilă pentru veşnicie!