Se consideră că Recolta Gura Şuţii este revelaţia sezonului de toamnă în Liga a 4-a dâm-boviţeană. Trupa păstorită de Titel Dinu ocupă, după disputarea turului (17), locul 3 cu 35p.
” Războinicii” din Gura Şuţii au repurtat 11 victorii şi 2 egaluri. Au +7 (34-27) la golaveraj. Performanţa e cu atât mai mare cu cât în vară au plecat: Cravcescu (Avicola Tărtăşeşti), Moise (Gloria Corneşti), Ştefan (la muncă în străinătate), Mărgărit (în Malta), I. Dumitru (accident auto), iar pe final de tur Drăcea a fost depistat în neregulă cu actele.
Titel Dinu şi Victor Neculae au avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Curiman, V. Niculae – Ungureanu, M. Dragne, Ghe. Dragne, I. Radu, Arabolu, Matolici, Olteanu, Rotaru, Petruţu, I. Diaconu, C. Diaconu, A. Stoica, Drăcea, Cojocaru, Călin, Barbu, Dinu, Militaru. Ultimii cinci sunt juniori.
Recolta Gura Şuţii a obţinut 19 puncte (6 victorii, un egal şi o înfrângere) pe teren propriu şi 16 puncte (cinci victorii, un egal şi trei înfrângeri) în deplasare.
În sezonul de primăvară, Recolta primeşte vizita echipelor din fruntea clasamentului, Gloria Corneşti (locul 2, cu 40p) şi Flacăra Moreni (locul 1, cu 46p). Poate fi un arbitru în lupta pentru locul întâi.
De menţionat că a învins cu 4-1 (acasă) pe Progesul Mătăsaru şi a pierdut la masa verde, a pierdut cu 0-1 (acasă) cu Luceafărul Dragomireşti şi a câştigat la masa verde. A fost penalizată cu un punct pentru două neprezentări cu juniorii A1, dar în urma unui memoriu au scăpat de această penalizare.
Orgoliul şi ambiţia au fost mari, iar puterea le-au urmat. „Războinicii” lui Titel Dinu au fost puternici fizic şi au avut o ambiţie de invidiat.
În această iarnă au plecat: Arabolu (în Anglia) şi Drăcea (în Germania). Au venit Manea (Avicola Tărtăşeşti), V. Dinu (GSA Nucet), vrea să vină Claudiu Stan (Voinţa Perşinari).
În perioada 29-31 ianuarie 2016, „Războinicii” vor face un semicantonament la Forban.
Recolta Gura Şuţii, revelaţia sezonului de toamnă. Un arbitru în lupta pentru locul întâi
Date: