Precauție și recomandări foarte clare pentru toți românii, utilizarea măştii de protecţie în spațiile aglomerate, închise şi în mijloacele de transport în comun, iginea individuală şi evitarea aglomeraţiei, contacului cu persoane care nu locuiesc în aceiași locuință și aerisirea permanentă sau periodică a spaţiilor închise, acolo unde îşi desfăşoară activitatea mai multe persoane.
ATENȚIE!
Simptomele COVID-19 includ dureri abdominale, dificultăţi şi dureri la respiraţie, dureri musculare, ageuzie sau anosmie (pierderea gustului, respectiv a mirosului), furnicături, disconfort în gât, bufeuri de căldură sau de frig, greutate la nivelul braţelor sau picioarelor, precum şi oboseală generalizată, potrivit studiului publicat vineri, în jurnalul ştiinţific The Lancet.
„La 12,7% dintre pacienţi, aceste simptome pot fi atribuite COVID-19” la trei până la cinci luni după infectare, au concluzionat autorii.
Această cercetare indică persistenţa simptomelor după infectarea cu noul coronavirus.