Reducerea datoriilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, o prioritate

Date:

Prioritate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte este şi reducerea datoriilor spitalului, care au scăzut, de la 19,3 milioane lei la 12,2 milioane lei, dar şi realizarea de investiţii. „În ceea ce privesc arieratele, respectiv datoriile de peste 90 de zile, la momentul iulie 2016, acestea erau la nivelul de 5 milioane de lei, iar la 30 aprilie 2018 înregistram un nivel al arieratelor de 200.000 de lei, deci ne îndreptăm spre zero. La momentul acesta este posibil să fie chiar zero, pentru că actele contabile sunt cu o lună în urmă. Deci spitalul clar este pe o linie financiară bună, net superioară momentului preluării… Ne concentrăm în continuare pe reducerea datoriilor, care, recunosc, este principalul nostru obiectiv. Vom face şi investiţii, dar în măsura în care nu afectăm bunul mers financiar… în sensul scăderii datoriilor. Deci vom face investiţii cu limită. Ne-am adresat şi ne adresăm Ministerului Sănătăţii pentru obţinerea unor finanţări, mai ales pentru a respecta planul de conformare pentru a obţine în continuare autorizaţia de funcţionare care este dată în momentul de faţă Spitalului Judeţean cu anumite clauze pe care noi încercăm să le respectăm. Unele le-am îndeplinit deja, altele sunt în curs de îndeplinire, iar altele sunt în curs de solicitare”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, dr. Claudiu Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

TRAVERSAREA NEREGULAMENTARĂ TE POATE COSTA VIAȚA

Polițiștii dâmbovițeni, în acțiune pentru siguranța pietonilor.În perioada 22–27...

Acțiuni intense ale polițiștilor dâmbovițeni,  peste 220 de sancțiuni aplicate într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...

Jandarmii, polițiștii și DGA,  mai aproape de dâmbovițeni

Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Dâmbovița au fost...

Accident rutier în comuna Niculești, o femeie a fost rănită în urma unui impact

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...