Producatori agricoli au avut obligaţia să infiinteze culturile succesive folosite ca strat vegetal pentru asigurarea Zonelor de Interes Ecologic până la sfârşitul lunii septembrie.
Conform art. 43 alin.(1) din Regulamentul (UE) nr.1307/2013 „fermierul are obligaţia să aplice pe toate hectarele eligibile practici agricole benefice pentru clima şi mediu, respectiv să asigure prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa agricolă declarată”. Potrivit art. 20, alin 1, din OUG 3/2015, „fermierii în ale căror exploataţii terenul arabil este mai mare de 15 ha se asigură că, începând cu anul de cerere 2015, o suprafaţă care corespunde unui procent minim de 5% din terenul arabil al exploataţiei pe care fermierul l-a declarant, este zonă de interes ecologic”.
Precizăm că, zonele cu strat vegetal sunt suprafeţele arabile cultivate cu amestecuri de specii de culturi care nu participă la calculul diversificării culturilor şi care asigură acoperirea solului pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni. Înfiinţarea stratului vegetal ca zonă de interes ecologic se face după recoltarea culturii principale declarate în anul de cerere curent, în perioada 01 iulie – 01 octombrie.
Fermierii au obligaţia legală de a comunica la APIA în scris, în maxim 5 zile, data răsăririi stratului vegetal, faţă de care se calculează intervalul de 8 săptămâni în vederea asigurării eligibilităţii suprafeţelor de teren arabil declarate pentru plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire).
În cazul în care fermierul nu depune la APIA notificarea de răsărire a stratului vegetal, pentru cererea unică în cauză se vor aplica sancţiuni prin reducerea plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu pentru anul 2019.
Ca urmare a sesizărilor primite de la fermieri de pe raza judeţului Dâmboviţa, referitoare la imposibilitatea înfiinţării sau răsăririi culturilor succesive din cauza secetei, menţionăm că pentru constatarea efectelor negative produse de fenomenele naturale este necesar să vă adresaţi Comisiilor locale constituite la nivelul primăriilor din fiecare localitate. Documentele justificative întocmite de Comisie vor fi depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, individual, de fiecare fermier.
Sancţiuni pentru fermierii care nu au înfiinţat culturile succesive-ZIE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează producătorii agricoli că, până la sfârşitul lunii septembrie, au avut obligaţia să înfiinţeze culturile succesive folosite ca strat vegetal pentru asigurarea Zonelor de Interes Ecologic.
Conform art. 43 alin.(1) din Regulamentul (UE) nr.1307/2013 „fermierul are obligaţia să aplice pe toate hectarele eligibile practici agricole benefice pentru climă şi mediu, respectiv să asigure prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa agricolă declarată”. Potrivit art. 20, alin 1, din OUG 3/2015, „fermierii în ale căror exploataţii terenul arabil este mai mare de 15 ha se asigură că, începând cu anul de cerere 2015, o suprafaţă care corespunde unui procent minim de 5% din terenul arabil al exploataţiei pe care fermierul l-a declarant, este zonă de interes ecologic”.
Precizam că, Zonele cu strat vegetal sunt suprafeţele arabile cultivate cu amestecuri de specii de culturi care nu participă la calculul diversificării culturilor şi care asigură acoperirea solului pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni. Înfiinţarea stratului vegetal ca zonă de interes ecologic se face după recoltarea culturii principale declarate în anul de cerere curent, în perioada 01 iulie – 01 octombrie.
Fermierii au obligatia legală de a comunica la APIA în scris, în maxim 5 zile, data răsăririi stratului vegetal, faţă de care se calculează intervalul de 8 săptămâni în vederea asigurării eligibilităţii suprafeţelor de teren arabil declarate pentru plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire).
În cazul în care fermierul nu depune la APIA notificarea de răsărire a stratului vegetal, pentru cererea unică în cauză se vor aplica sancţiuni prin reducerea plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu pentru anul 2019.
Ca urmare a sesizarilor primite de la fermieri de pe raza judeţului Dâmboviţa, referitoare la imposibilitatea infiinţării sau răsăririi culturilor succesive din cauza secetei, menţionam că pentru constatarea efectelor negative produse de fenomenele naturale este necesar să vă adresaţi Comisiilor locale constituite la nivelul primăriilor din fiecare localitate. Documentele justificative întocmite de Comisie vor fi depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, individual, de fiecare fermier.
Reducerea plăţilor pentru înverzire, în cazul fermierilor care n-au înfiinţat stratul vegetal
Date: