Liviu Gabriel Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, şi Constantin-Emilian Ana, primarul oraşului Pucioasa, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Sistem de iluminat eficient în oraşul Pucioasa”.
Aplicaţia vizează creşterea eficienţei energetice a iluminatului public din staţiunea balneoclimaterică Pucioasa, prin
înlocuirea sistemului de iluminat degradat cu corpuri de iluminat tip LED şi implementarea unui sistem inteligent de telegestiune. Graţie acestor măsuri, consumul anual de energie primară în iluminatul public va scădea, emisia de gaze cu efect de seră va fi considerabil diminuată, locuitorii oraşului beneficiind astfel de un sistem de iluminat public modernizat.
Pentru acest proiect, administraţia locală a accesat finanţare nerambursabilă prin
Regio (Programul Operaţional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 3 – „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1 -„Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor”, Operaţiunea C – Iluminat public.
Proiectul are o perioadă
de implementare de 48 de luni, în intervalul 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2021 şi are o valoarea totală de 8.403.719,18 lei. Din aceştia, peste 7 milioane de lei este contribuţia din Fondul European de Dezvoltare Regională, aproximativ 1 milion de lei va fi alocat din bugetul de stat, în timp ce cofinanţarea beneficiarului depăşeşte 168 de mii de lei.
În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.178 de proiecte (inclusiv aplicaţiile depuse în cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 8 miliarde de lei. La nivelul judeţului Dâmboviţa, solicitanţii de fonduri Regio au depus 218 de aplicaţii, având o valoare solicitată de peste 1,6 miliarde de lei. Dintre acestea, cele 14 cereri de finanţare înregistrate la nivelul Axei prioritare 3 au o valoare la solicitare de peste 160 de milioane de lei.