După o pauză de aproape trei luni, timp în care echipele s-au pregătit pe plan local, în afara ţării sau în alte locaţii din ţară, au făcut transferuri şi s-au despărţit de jucători din lot, campionatul Ligii 2 se va relua la finalul acestei săptămâni. Din cele 20 de cluburi care au încheiat competiţia în 2017, două nu au supravieţuit iernii şi sau desfiinţat. Olimpia Satu Mare şi ASA Târgu Mureş vor lăsa incompletă Liga 2, astfel că în 16 din cele 17 etape rămase de disputat până la finalul sezonului în fiecare rundă câte două formaţii vor obţine victorii la „masa verde”, anunţă Liga2.ro
Practic, în fiecare etapă vom mai avea parte doar de opt jocuri în loc de 10, iar, dintre acestea, jumătate vor fi transmise în direct la TV, două pe DigiSport şi două pe TelekomSport. Într-o singură rundă vor avea loc nouă jocuri, atunci când ar fi trebuit să se întâlnească în meci direct ASA Târgu Mureş şi Olimpia Satu Mare. În acest weekend, în prima etapă din noul an, sâmbătă la ora 11:00, sunt programate să se dispute patru jocuri, la Suceava, Miroslava, Motru şi Şiria, în timp ce de la ora 12:00, se va juca la Ştefăneştii de Jos, acolo unde se mută pentru partea a doua a sezonului Sportul Snagov, şi Timişoara, scrie Liga2.ro
Etapa se încheie duminică, după desfăşurarea partidelor de la Afumaţi, de la ora 14:00, şi Călăraşi, de la ora 15:00. Primele cluburi care vor beneficia de dispariţia celor de la Olimpia Satu Mare şi ASA Târgu Mureş sunt CS Mioveni, respectiv Luceafărul Oradea.
Etapa a 22-a propune şi două jocuri foarte atractive. La Timişoara se vor întâlni ASU Poli (locul 5) şi Chindia Târgovişte (locul 3), iar la Călăraşi primele două clasate, Dunărea şi FC Hermannstadt, mai titrează Liga2.ro
REÎNCEPE LIGA A II-A Doar opt din jocuri din cele zece se vor juca în acest weekend. Chindia are o misiune grea pe terenul Timişoarei
Date: