Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgovişte au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea a trei infracţiuni de conducere a unui autovehicul de către o persoană care avea suspendată exercitarea dreptului de a şofa.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unei măsuri preventive. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgovişte au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a şofa.
La data de 30 ianuarie 2020, faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar în cadrul unui alt dosar penal unde este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 lit. e din Codul Penal.
Poliţiştii au procedat la reţinerea bărbatului, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat în faţa magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În sarcina lui au fost reţinute 3 infracţiuni de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcate-goriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România”, fapte comise în zilele de 30 decembrie 2019, 24 ianuarie 2020 şi 4 februarie 2020.
Reţinut de poliţiştii rutieri pentru trei infracţini
Date: