REVIN SUPORTERII LA EVENIMENTELE SPORTIVE

Date:

Eduard Novak, ministrul Sportului a vorbit miercuri seară, în emisiunea „Actualitatea”, prezentată de Tudor Muşat, pe B1 TV, despre măsurile sanitare care se vor impune odată cu revenirea suporterilor pe stadioane.
Potrivit ministrului, doar 25% din capacitatea arenelor va fi ocupată, iar între spectatori vor exista locuri libere.
„Mă bucur mult că această campanie de vaccinare dă rezultate şi tocmai de acea am avut curajul să luăm aceste măsuri. Gândesc foarte pozitiv. Noi am aprobat in plină pandemie acel 25% pentru Euro 2020 şi din această schemă elaborată de UEFA, încercam să mergem mai departe, să deschidem şi alte evenimente. Condiţii sunt ca spectatorul să prezinte ori un test PCR negativ ori sa fi fost vaccinat ori a fost vindecat de la o lună la 90 de zile, ori un test antigen de 24 de ore, pe lângă procedurile sanitare, mască şi altele. În momentul in care intra spectatorul pe stadion, acolo sunt două variante : una -spectatori, două rânduri libere, iun rand liber in faţă sau spectatori, trei rânduri libere. Mergem pe aceiaşi schema mai departe, tot cu 25% şi aşteptăm in primul rand solicitările federaţiilor”, a spus Eduard Novak.
Ministrul a vorbit şi despre calendarul primelor evenimente sportive cu suporteri.
„O să începem cu fotbal, primul eveniment va fi pe 22 mai, Finala Cupei României, la Ploieşti, după care va fi România-Belarus, Euro şi apoi cred că vom deschide si evenimentele indoor…Vreau să organizam niste evenimente pilot inainte de Euro, ca aceasta să nu fie prima competiţie”, a mai declarat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din județul Dâmbovița au reușit să identifice mai...

Controale de amploare ale polițiștilor din Dâmbovița pentru siguranța publică și rutieră

Între orele 14:00 și 18:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului...

Curs de formare pentru viitorii profesori consilieri școlari, la Casa Corpului Didactic Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița lansează un nou curs destinat...