REZULTATE BUNE LA CUPA SCORPION

Date:

Karateka Clubului Sportiv Târgovişte, antrenaţi de lonuţ Munteanu, şi-au îmbunătăţit substanţial zestrea de medalii pe final de 2019. Sportivii clubului nostru s-au prezentat la înălţime la cea de-a 12-a ediţie a Cupei Scorpion, iar pe durata competiţiei au reuşit să urce de cinci ori pe podiumul de premiere.
Performerul delegaţiei noastre, deplasate la Bucureşti pentru puternicul turneu, a fost Alexandru Munteanu. În urma evoluţiilor arătate pe întreaga durată a întrecerii, talentatul karateka a cucerit două medalii de aur, la minicadeţi, în probele de kata şi de kumite, la categoria + 55 de kilograme.
Alţi karateka ai Clubului Sportiv care au mai urcat pe podium au fost Ştefania Huiu (kumite – minicadeţi – cat. 50 kg), Timeea Moraru (kumite – juniori – cat. +59 kg) şi Adrian Drăguş (kumite – cadeţi +70 kg). În urma evoluţiilor avute, cei trei sportivi au intrat în posesia medaliilor de argint, după ce au ocupat locul 2 la finalul concursurilor în care au fost angrenaţi. La ediţia din acest an a competiţiei, delegaţia Clubului Sportiv Târgovişte a cuprins patru sportivi. e la eplasare la ta competiţiei au reuşit să urce de cinci ori pe podiumul de premiere. a Cupei Scorpion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...