Rezultate finale în Dâmboviţa la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a obţinut 58.08% din voturi, iar Klaus lohannis, 41.92%

Date:

victor pontaCandidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 58.08% din voturi, iar candidatul ACL, Klaus lohannis, 41.92%, în judeţul Dâmboviţa, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) din toate cele 432 secţii de votare. Victor Ponta a avut 163.287 de voturi, iar Klaus lohannis 117.854 de voturi, dintre cele 285.392 valabil exprimate. Pe listele permanente s-au aflat 430.127 de alegători şi au votat 285.392 persoane. Din totalul persoanelor care şi-au exercitat dreptul la vot, 254.980 s-au aflat pe listele permanente, 27.804 pe listele suplimentare, iar 2.608 au utilizat urna mobila. 4.251 de voturi au fost declarate nule. Victor Ponta şi-a recunoscut înfrângerea şi a declarat: „Poporul român are întotdeauna dreptate! L-am sunat pe Klaus Iohannis să-l felicit pentru victorie!”
NEREGULI ELECTORALE, SEMNALATE DE PARTIDE
PSD Dâmboviţa a transmis, prin intermediul unor comunicate de presă remise redacţiei noastre, următoarele sesizări:
– „În microraionul 4 din municipiul Târgovişte autoturismul marca Fiat Panda Culoarea Galben cu numărul de înmatriculare B***yrn transportă persoane la vot şi le influenţează pentru a vota candidatul ACL la Preşedinţia României”.
– „În microraionul 6 din municipiul Târgovişte autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare DB***BRB transportă persoane la vot şi le influenţează pentru a vota candidatul ACL la Preşedinţia României. De asemenea, în zona Liceului I. H. Rădulescu din municipiul Târgovişte, autoturismul cu numărul de înmatriculare BZ***DEA transportă persoane la vot, influenţându-le să voteze
candidatul ACL”.
– „La secţia de votare numărul 41 din municipiul Târgovişte a dispărut o ştampilă de vot. Această faptă a fost sesizată de către reprezentanţii secţiei de votare”.
– „La Secţia de votare nr. 27 din municipiul Târgovişte, autoturismul cu numărul de înmatriculare DB***CNM transportă studenţii din Campusul Universitar la vot, influenţându-i să voteze în favoarea candidatului ACL”.
– „La secţiile de votare arondate Şcolii loan Brătescu Voineşti din municipiul Târgovişte, autoturismul Volkswagen Golf, culoare neagră, cu numărul de înmatriculare DB***VSA, transportă cetăţeni la vot”.
– „În municipiul Târgovişte, str. Ion Ciorănescu, blocul 3A, se împart sume de bani în schimbul votului pentru candidatul ACL la funcţia de Preşedinte al României. Partidul Social Democrat a formulat plângere către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa şi Biroul Electoral Judeţean”.
– „În zona Priseaca se transportă oameni la vot cu maşinile firmei E., aparţinând numitului C.P. Sunt 7 autoturisme folosite pentru a duce oameni la vot, aceştia fiind influenţaţi să voteze candidatul ACL”.
– „ACL Dâmboviţa desfăşoară în judeţ o amplă campanie de mituire a electoratului, distribuind pungi cu alimente şi mai nou băuturi alcoolice. Se întâmplă în comuna Bucşani la magazinul liderului PDL Bucşani, Ş.V.D., care împarte băuturi alcoolice şi pachete cu alimente în schimbul promisiunii alegătorilor că vor vota cu candidatul ACL la funcţia de preşedinte al României. Facem precizarea că magazinul se află în imediata apropiere a unei secţii de votare din centrul comunei. PSD Dâmboviţa respinge şi condamnă cu vehemenţă aceste practici ilegale şi imorale de manipulare şi mituire a alegătorilor dâmboviţeni. PSD Dâmboviţa solicită Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa dar şi celorlalte instituţii abilitate ale statului să intervină în stoparea acestei campanii de mituire a alegătorilor de către ACL Dâmboviţa şi să aplice măsurile legale în vigoare”.
– „Cetăţenii din zona de Sud a judeţului reclamă faptul că reprezentanţii ACL Dâmboviţa, deplasându-se cu autoturismul BMW X 5 cu numărul de înmatriculare B-***-VIB, distribuie sacoşe cu alimente alegătorilor în schimbul promisiunii că vor vota cu candidatul ACL la funcţia de preşedinte al României. în comuna Şelaru, de exemplu, astfel de pachete cu alimente a primit şi familia G.”.
ACL Dâmboviţa a transmis, tot în cadrul unor comunicate de presă, următoarele sesizări:
– „Peste 3.000 de cetăţeni din localităţile vecine au votat la secţii din municipiu, pe listele electorale suplimentare, fără altă logică în afară de aceea de a oferi organizaţiei social-démocrate un avantaj pe care nu-l are şi pe care nu-l merită. Cifrele sunt valabile pentru ora 16.00 şi reprezintă aproximativ 9 procente. Oameni din Răzvad, Aninoasa, Glodeni, Ulmi, Gura Şuţii, Vulcana Pandele, Vulcana Băi, Şotânga au fost căraţi cu autocare şi autoturisme la urne şi îndemnaţi să-l aleagă pe candidatul Alianţei PSD – UNPR – PC”. – „ACL Dâmboviţa a solicitat Biroului Electoral Judeţean anularea alegerilor la secţiile 338 şi 339 din comuna Poiana, unde preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, M.M. şi A.N.L., au permis şi au încurajat încălcarea gravă a legii şi fraudarea votului. Încă din această dimineaţă, M.Ş., cunoscut pentru promisiunile de scoruri astronomice făcute liderilor PSD, a staţionat pe holul dintre secţiile menţionate şi, aşezat la o măsuţă, servea cafea cetăţenilor, îndemnându-i să voteze Victor
Ponta.”
– „Prefectul proaspăt numit al judeţului Dâmboviţa, loan Marinescu, a emis adresa circulară nr. 9677/14.11.2014, prin care solicită preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare (BESV) să nu elibereze copii de pe tabelele electorale suplimentare, cu persoanele în tranzit sau omise pe de tabelele electorale permanente. (… ) Solicităm dlui prefect loan Marinescu să se abţină de la asemenea demersuri, fără legătură cu competenţele sale. Şi pentru a-l motiva în acest sens, îl informăm că am solicitat organelor de poliţie sancţionarea sa pentru încălcarea prevederilor art. 55, lit. m, în conformitate cu dispoziţiile art. 56, alin. 2, lit. a ale Legii 370/2004, cu amenda maximă prevăzută de art. 55, alin.1 al aceleiaşi legi, respectiv 10.000 de lei”.
– „ANlNOASA: La secţia 130, C.M. face presiuni pe cetăţeni, încercând să-i determine să voteze candidatul Victor Ponta. De asemenea, sunt împărţite fulare cu însemnele PSD”.
– „ULMl: La secţia de votare din Matraca, cetăţenii sunt aduşi la vot cu microbuzul şcolar”.
– „În localitatea Dumbrava, V. abordează cetăţenii în faţa secţiei, încercând să-i determine să voteze candidatul PSD”.
– „În localitatea Şerbăneşti, se distribuie pachete electorale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!