Primarul Cristian Stan a efectuat vizite de lucru la trei dintre şantierele deschise pentru modernizarea infrastructurii educaţionale târgoviştene, respectiv extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa (valoarea 18.496.227,26 lei, finantarea fiind asigurata din fonduri europene, prin POR 2014-2020); extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare şi echipare Creşa 14 Târgovişte (valoarea 4.578.979,00 lei, finanţarea fiind asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală); extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare şi echipare Creşa 13 Târgovişte (valoarea 5.955.736,73 lei, finanţarea fiind asigurată tot prin PNDL. O primă concluzie a fost că pe toate cele trei şantierele se lucreaza în ritm susţinut, lucrările urmând a fi finalizate în acest an.
În total, în Târgovişte se derulează zece investiţii pentru modernizarea infrastructurii educaţionale preuni-versitare, fiind vorba de patru creşe, două şcoli gimnaziale, trei grădiniţe şi Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, unde este în curs de amenajare baza sportivă, cu finanţare de la bugetul local.
Ritm bun de lucru pe şantierul de la Şooala 11 Minai Viteazul”
Date: