Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR) organizează, pentru elevii claselor a IV-a, concursul „România, citeşte-mă!”.
Fiecare clasă îşi desemnează o echipă reprezentativă formată din 3/5 membri după ce elevii au parcurs bibliografia şi au răspuns la un set de 30 de întrebări grilă cu o singură variantă de răspuns corect (pus la dispoziţie de către organizatori).
Echipele câştigătoare din fiecare clasă vor participa la faza pe şcoală, care se va desfăşura într-o sală pusă la dispoziţie de către conducerea respectivei şcoli. Fiecare echipă va primi un set de 30 de întrebări grilă, cu o singură variantă de răspuns corect (pus la dispoziţie de către organizatori) la care va trebui să răspundă în 45 de minute. În timpul concursului membrii echipei se vor putea sfătui. Clasa caştigătoare la faza pe scoală se va desemna în urma punctajului obţinut (fiecare răspuns corect este notat cu 3 puncte, 10 puncte se acordă din oficiu). În cazul în care mai multe echipe sunt la egalitate, se va trece la întrebări grilă cu unul sau mai multe răspunsuri corecte pentru departajare. Fiecare echipă va avea la dispoziţie 2 minute pentru a răspunde la o întrebare de departajare.
Faza pe şcoală va fi jurizată de cadrele didactice desemnate de instituţia de învăţământ împreună cu un reprezentant FEDCR. Premiul pentru echipa câştigătoare constă într-un set de cărţi oferit de către FEDCR.
Bibliografia este: broşura „România, citeşte-mă!” (distribuită gratuit de către organizatori) şi Legendele Olimpului (Alexandru Mitru), Eroi, capitolul Heracles. Broşura va fi pusă la dispoziţia participanţilor de către reprezentanţii FEDCR, cu o săptămână înainte de concurs.
ROMÂNIA, CITEŞTE-MĂ!
Date: