Fabrice Cotton, profesor în cadrul Universităţii „JosephFourier”, Grenoble, specialist în seismologie, este unul dintre cei cincizeci de specialişti care au întocmit harta culoarului seismic pentru Europa, în cadrul programului SHARe (Seismic Hazard Harmonization in Europe). Fabrice Cotton a declarat că această hartă este foarte folositoare pentru elaborarea de norme paraseismice, mai ales pentru zonele industriale din Europa. Fabrice Cotton a mai spus că repartizarea zonelor din Europa cu risc ridicat de cutremur este deja cunoscută. Acestea sunt plasate în locul unde se ciocnesc plăcile tectonice africană şi eurasiană. Zona europeană cu cel mai ridicat risc de producere de cutremure ce pot depăşi magnitudinea de 6 grade pe scara Richter include, de la vest la est şi de la sud spre nord, Italia, Grecia, Turcia, toată peninsula balcanică şi România. în vestul Europei, zona cu cel mai mare risc de seismicitate cuprinde munţii Pirinei, Alpi, masivele Jura, Central, Armorican şi fosa renană. Ultimul mare cutremur în această zonă a avut loc în data de 11 iunie 1909, în zona fluviului Ron, cale istorică de acces din susul Europei, singurul „bulevard” fluvial ce se varsă direct în Mediterana, cutremur ce a produs moartea a 46 de persoane.
Din păcate, sub aspect tehnic, harta culoarului seismic din Europa este incompletă, bazându-se pe datele oferite, în ultimele decenii, de instrumentele terestre şi submarine de înregistrat şi măsurat cutremure, inclusiv pe informaţiile oferite de sateliţii care au înregistrat toate deformările suferite de scoarţa terestră. în ceea ce priveşte perioadele istorice mai vechi, specialiştii în seismologie nu au avut la dispoziţie decât informaţiile oferite de arhive şi acestea fiind incomplete deoarece unele documente au dispărut sau au fost deteriorate. Astfel, se ştie că cele mai mari cutremure în Europa, perioada medievală, au fost cel din 1356, cu epicentru în zona Bâle, ce-a afectat teritoriile de azi ale Elveţiei, Franţei, Germaniei şi cel din Portugalia, din 1755, cu epicentru în zona Lisabonel, în urma căruia, conform cifrelor oferite de documentele de epocă, au murit între 50.000 şi 100.000 de oameni.
De data aceasta, prin comparaţie cu seismele considerate istorice, din secolele al XlV-lea şi al XVIII-lea, se pare că blocarea celor două plăci continentale în zona Balcanilor, Italiei şi Turciei va produce cutremure cu magnitudinea de aproape 9 grade pe scara Richter. Grupul seismologilor europeni ce au alcătuit harta culoarului seismic atrage atenţia că trebuie reevaluate calculele de rezistenţă la cutremur a centralelor nucleare, barajelor hidraulice şi zonelor industriale petrochimice. Până acum, pentru calcularea rezistenţei acestui tip de construcţii, s-a luat ca punct de referinţă, pentru Europa, doar magnitudinea cutremurelor istorice. Se pare că, de data aceasta, nu mai este suficient deoarece se constată că tensiunea tectonică între cele două plăci este din ce în ce mai mare. Pentru a înţelege mai bine situaţia, trebuie să menţionăm, la modul simplificat, pentru o mai uşoară înţelegere, că pământul pe care călcăm, pe care arăm sau construim nu este stabil, în primul rând din cauza faptului că planeta pe care ne ducem viaţa, se roteşte în jurul axei sale. De asemenea, trebuie să se-nţeleagă că ceea ce numim convenţional continent nu este o masă solidă minerală ce pluteşte pe apa oceanelor. Acestea din urmă, oceanele, mările, sunt în realitate nişte „gropi” enorme, gigantice pline cu apă, continentele sau insulele fiind extremitatea pe verticală, „tocită” erodată, a ceea ce numim plăci continentale, dar care, în realitate, alcătuiesc un tot unitar cu partea acoperită de oceane şi mări, constituind scoarţa terestră sau litosfera, cum i se mai spune. Din cauza forţei centrifuge rezultată de rotirea Pământului în jurul axei sale, scoarţa terestră a „crăpat”, în locurile respective formându-se oceanele, mările. Tot din cauza forţei centrifuge, ceea ce numim continente se apropie între ele şi în locul de contact, din cauza presiunii, se produc cutremure pe care omul nu le poate anihila decât dacă ar opri Pământul să se mai rotească în jurul axei sale, ceea ce este imposibil. Tot ceea ce poate face om, actualmente, este să prevadă cutremurele, cel mult, cu aproximaţie.
Soarta seismică a oraşelor
Pentru prima dată de când există seismologia ca ştiinţă, s-a ajuns la ideea de cooperare, punându-se bazele programului SHARE la care participă unsprezece state europene plus Turcia şi Algeria, costul total ridicându-se la 4,1 milioane de euro, din care 80% este finanţare din partea Uniunii Europene. La acest program au fost mobilizaţi, de peste patru ani, specialişti în seismologie, tectonică, geodezie şi genişti. Cea mai mare parte din lucrările de cercetare este susţinută de către Institutul de Ştiinţe ale Pământului ce include universităţile din Grenoble şi Savoia, inclusiv Biroul de cercetări geologice şi minerale din Franţa. în prima fază, cercetătorii au trecut în revistă cutremurele istorice din Europa şi cele care au avut loc în ultimii 30 de ani. Astfel, s-a constatat că următoarele cutremure vor avea o magnitudine cu 0,1, respectiv cu 1 grad mai mult pe scara Richter decât cele care s-au produs până acum în Europa, echivalent cu o multiplicare cu 32 de energie tectonică eliberată. în urma acestei constatări, cercetătorii au întocmit noi modele de prezicere a vibraţiilor solului, adaptate la realitatea geologică a continentului european, ţinându-se cont şi de marja de eroare. Deocamdată, singurul rezultat concret este alcătuirea hărţii europene a „bulevardului” cutremurelor, care începe în sudul Italiei, trece prin Grecia, Turcia, Balcani şi se termină în România.
Harta seismică a Europei este foarte utilă deoarece cartografiază nivelul vibraţiilor la care pot rezista clădirile în următorii cincizeci de ani, cu o probabilitate de 10%, respectiv de 5%, în următoarele cinci secole. De asemenea, harta indică şi durate de viaţă, sub aspect tehnic şi arhitectural, a clădirilor şi construcţiilor din toate aşezările umane, inclusiv, ceea ce este foarte important, din zonele industriale, totul având ca scop stabilirea viitoarelor reguli paraseismice. Dar totul nu este decât la-nceput de drum, pentru prima dată luându-se-n serios soarta seismică a localităţilor europene, fie ele urbane sau rurale. Oricum, programul SHARE va fi urmat de un altul, numit Strest, care va demara din octombrie, anul acesta, şi se va derula pe o perioadă, pevăzută deocamdată, de trei ani. De data aceasta, la noul program nu vor participa doar oameni de ştiinţă. Vor fi cooptaţi şi cei mai importanţi industriaşi europeni. Noul program este o continuare a primului, scopul său fiind perfecţionarea metodelor de evaluare şi prevenire a evenimentelor geologice extreme: seisme, viituri, ţunami. în paralel cu cele două programe de cercetare seismică, iniţiate de Franţa, se desfăşoară unul mondial a cărui iniţiativă aparţine Statelor Unite, Global Earthquake Model, ce reuneşte parteneri publici şi privaţi. Mai trebuie menţionat că, tot pentru prima oară, datele obţinute de pe urma celor trei programe de cercetare vor fi aduse şi la cunoştiinţa ţărilor în curs de dezvoltare, ale căror resurse financiare nu le permit dezvoltarea domeniului de cercetare seis-mlogică.
Desigur, evenimentele tectonice grave nu se vor produce nici mâine, nici poimâine, ci peste câteva secole, dar pentru a vă face o idee, în momentul final al ciocnirii celor două plăci, cea africană şi cea eurasiatică, Mediterana, Marmara şi Marea Neagră vor ieşi din albiile lor, inundând Italia, Grecia, Balcanii, Turcia şi România până aproape de Carpaţii Mridionali. Va fi cam multă umezeală şi s-ar putea ca unul dintre malurile noii mări, pentru români, să fie undeva între Titu şi Târgovişte. Dar până atunci, de se va-ntâmpla, staţi liniştiţi. Mai aveţi secole la dispoziţie pentru a vă „mânca” unii pe alţii şi apoi, chiar şi savanţii mai greşesc oarecum, în previziunile lor. Dar indiferent ce va fi, bucuraţi-vă de viaţa, iar clientele politică, pentru a progresa România, chiar şi-n sfera cercetării ştiinţifice, respectiv cea a tectonicii, s-o lase mai moale cu evaziunea fiscală, fiindcă, dacă suntem zdrenţăroşii Europei, este şi din cauza politicienilor ce-nchid ochii, lingând cu patimă financiară ciolanul puterii.
Lumea-şi vede de-ale ei
Apropo, sâmbăta trecută, în Mexic, în Michoacan şi în Guerrero, au fost găsite 24 de cadavre, din care nouă bărbaţi erau cu mâinile legate şi prezentau urme de tortură sadică. de asemenea, din totalul de 24 de cadavre, opt provin şi din confruntarea armată cu forţele de ordine, numite la mexicani, miliţia de autoapărare. Cartelurile drogurilor din Mexic sunt aşa de puternic înarmate, contribuţia având-o fabricanţii şi negustorii de arme nord-americani, încât poliţia clasică nu mai este de ajuns. De fapt, mexicanii exasperaţi, din Michoacan şi Guerrero, nemaibazându-se pe promisiunile guvernului că face şi drege, s-au organizat în grupuri civile de autoapărare. S-a ajuns în această situaţie din cauza gradului ridicat de corupţie al funcţionarilor, indiferent de domeniul în care activează, inclusiv cel al poliţiei, dar şi din cauza faptului că cele două state ale federaţiei mexicane sunt cele mai sărace. Cu sau fără aprobarea guvernului, pentru a lupta împotriva cartelurilor, civilii preferă să se-narmeze, iar situaţia este aşa de tensionată, încât a împuşca pe cineva, în stradă, doar pe baza unei simple bănuieli, a devenit ceva normal.
Din 2006, de când guvernul a declanşat războiul împotriva cartelurilor, şi până-n prezent, oficial au fost inventariate 70.000 de cadavre. în continuare, fără să-l doară capul, guvernul promite măsuri dure de exterminare a cartelurilor, iar numărul victimelor traficanţilor de droguri creşte în progresie geometrică.
Tot în acest sfârşit sfârâit al săptămânii ce tocmai s-a-ncheiat, armata israeliană a efectuat tiruri de represalii, după ce sirienii au tras cu obuze pe teritoriul Golanului, partea ocupată de evrei. Evenimentul, destul de grav, a intervenit după o peroadă de relativ calm, datorată semnării armistiţiului din 1974, între Israel şi Siria. Tirurile evreilor, de sâmbătă, au avut impact localizat, fiind bombardate doar locurile unde se aflau amplase tunurile siriene, primindu-se confirmarea doar pentru unul din amplasamente care a fost făcut praf de către armata israeliană. Practic, conflictul mocnit dintre Siria şi Israel datează din 1967, din timpul Războiului de şase zile, când statul evreu a anexat cu forţa 1.200 de km2, de pe platoul Golan, fapt care nici acum nu este aprobat de comunitatea internaţională. Dar ceea ce face comunitatea internaţională este egal cu zero pentru guvernul israelit, sirienii continuând să se uite lung după bucata de pământ pe care evreii le-au luat-o. Un alt motiv de ranchiună din partea guvernului de la Damasc este faptul că, de când a izbucnit războiul civil, în ţara lor, zeci de sirieni refugiaţi, bărbaţi, femei, copii, au primit adăpost şi îngrijiri medicale în nordul Israelului. De exemplu, sâmbăta trecută, şapte sirieni răniţi au fost primiţi şi îngrijiţi, în Israel. în Egipt, armata în colaborare cu poliţia, acum 72 de ore, i-a pus la respect pe islamiştii din toată ţara. Mai mult, islamiştii găsiţi vinovaţi de asasinat, în timpul revoltei pro-Morsi, vor fi judecaţi, riscând închisoare. Asta-i lumea: o luptă sângeroasă pentru putere şi bani. Că e război, că e cutremur, rezultatul este acelaşi: mor oameni.
România, pe „bulevardul” cutremurelor
Date: