România şi Africa: două destine coloniale

România şi Africa: două destine colonialeDestinul economic al României, la dimensiuni politice mai mici, seamănă izbitor cu cel al Nigeriei. Lamido Samusi, guvernatorul Băncii Centrale din Nigeria, fiul unui fost ambasador nigerian, la Pekin, este de părere că „a venit vremea pentru africani să se trezească şi să vadă cu luciditate ce se ascunde în culisele «poveştii lor de dragoste» cu chinezii”. Lamido Samusi pune, fără menajamente, degetul pe rană: „China ne cumpără ieftin resursele naturale şi ne vinde bunuri manufacturale. Este esenţa colonialismului. Britanicii s-au dus în Africa şi India pentru a-şi asigura dreptul de a cumpăra doar ei materiile prime şi pentru a fi siguri că piaţa africană şi indiană va fi numai sub controlul lor, fiind astfel liniştiţi că vor putea vinde doar mărfurile lor”. Nu le-a reuşit mereu şi peste tot, fiind concuraţi puternic de francezi şi într-o oarecare măsură de germani. Neavând experienţa istorică a englezilor şi francezilor, germanii nu au făcut prea mulţi purici prin Africa, iar aventura etiopiană a italienilor nici nu a contat în redefinirea hărţii coloniale a lumii. Lamido Samusi adaugă: „Africa îşi deschide acum porţile la o nouă manifestare a imperialismului, cea chineză”. în trecere, vă reamintim că lupta pentru a controla în exclusivitate piaţa europeană, pentru desfacerea de marfă, s-a dat, la un moment dat, între Anglia, Franţa şi Germania. După cum vă reamintiţi, Germania lui Hitler a pierdut. Dar staţi liniştiţi, Germania lui Merkel nu renunţă. Prin ceea ce pune la cale, Angela Merkel vrea să transforme Uniunea Europeană în colonia Germaniei. Desigur, se va izbi de interesele britanicilor şi ale francezilor care visează acelaşi lucru, mai ales francezii care se zgârie pe ochii de necaz că le-a scăzut mortal influenţa mondială, după al Doilea Război Mondial.
UE va fi colonia Germaniei?
Spre deosebire de ducele de Lauenburg şi de Hitler, Angela Merkel a pornit războiul de colonizare a Uniunii Europene nefolosindu-se de tancuri, ci de bănci. Dintr-un anumit punct de vedere, fiecare îşi vede de treaba lui: preşedintele chinez, Xi Jinping, este preocupat de pieţele de desfacere-vânzare africane, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, de cele europene. Pe de altă parte, pătrunderea tot mai masivă a chinezilor în Africa a fost uşurată de retragerea occidentalilor. Africa, exceptând zona geografică de ocupaţie arabă şi teritoriul Republicii Sud-Africane, din cauza faptului că are şi acum un sistem administrativ tribal peste care a fost suprapusă cu forţa, de către Destinul economic al României, la dimensiuni politice mai mici, seamănă izbitor cu cel al Nigeriei. Lamido Samusi, guvernatorul Băncii Centrale din Nigeria, fiul unui fost ambasador nigerian, la Pekin, este de părere că „a venit vremea pentru africani să se trezească şi să vadă cu luciditate ce se ascunde în culisele «poveştii lor de dragoste» cu chinezii”. Lamido Samusi pune, fără menajamente, degetul pe rană: „China ne cumpără ieftin resursele naturale şi ne vinde bunuri manufacturale. Este esenţa colonialismului. Britanicii s-au dus în Africa şi India pentru a-şi asigura dreptul de a cumpăra doar ei materiile prime şi pentru a fi siguri că piaţa africană şi indiană va fi numai sub controlul lor, fiind astfel liniştiţi că vor putea vinde doar mărfurile lor”. Nu le-a reuşit mereu şi peste tot, fiind concuraţi puternic de francezi şi într-o oarecare măsură de germani. Neavând experienţa istorică a englezilor şi francezilor, germanii nu au făcut prea mulţi purici prin Africa, iar aventura etiopiană a italienilor nici nu a contat în redefinirea hărţii coloniale a lumii. Lamido Samusi adaugă: „Africa îşi deschide acum porţile la o nouă manifestare a imperialismului, cea chineză”. în trecere, vă reamintim că lupta pentru a controla în exclusivitate piaţa europeană, pentru desfacerea de marfă, s-a dat, la un moment dat, între Anglia, Franţa şi Germania. După cum vă reamintiţi, Germania lui Hitler a pierdut. Dar staţi liniştiţi, Germania lui Merkel nu renunţă. Prin ceea ce pune la cale, Angela Merkel vrea să transforme Uniunea Europeană în colonia Germaniei. Desigur, se va izbi de interesele britanicilor şi ale francezilor care visează acelaşi lucru, mai ales francezii care se zgârie pe ochii de necaz că le-a scăzut mortal influenţa mondială, după al Doilea Război Mondial.
UE va fi colonia Germaniei?
Spre deosebire de ducele de Lauenburg şi de Hitler, Angela Merkel a pornit războiul de colonizare a Uniunii Europene nefolosindu-se de tancuri, ci de bănci. Dintr-un anumit punct de vedere, fiecare îşi vede de treaba lui: preşedintele chinez, Xi Jinping, este preocupat de pieţele de desfacere-vânzare africane, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, de cele europene. Pe de altă parte, pătrunderea tot mai masivă a chinezilor în Africa a fost uşurată de retragerea occidentalilor. Africa, exceptând zona geografică de ocupaţie arabă şi teritoriul Republicii Sud-Africane, din cauza faptului că are şi acum un sistem administrativ tribal peste care a fost suprapusă cu forţa, de către francezi şi englezi, în secolul al XIX-lea, administraţia de tip occidental, nu a reprezentat un spaţiu economic sigur pentru investiţii necesare înfiinţării de întreprinderi. Singurele investiţii sigure de capital ce garantau profitul erau cele din domeniul agricol şi de extracţie de minereu. Dacă se punea problema investirii de capital pentru construirea unei fabrici, erau mai greu de urnit bancherii occidentali sau nord-americani. Motivul era simplu: instabilitatea politică generată de ranchiunile tribale moştenite de secole, plus diferendumurile pe motive religioase, apărute după pătrunderea misionarilor catolici ce au intrat în conflict cu cei musulmani, mai tăcuţi, dar la fel de eficienţi.
în comparaţie cu Africa, Europa de Răsărit era un teritoriu economic foarte sigur, chiar dacă se lua în calcul cel puţin aspectul că avea o civilizaţie foarte asemănătoare cu cea occidentală. Dar de acest spaţiu economic foarte rentabil, mai rentabil decât cel african, Occidentul nu se putea atinge din cauza ruşilor sovietici. Din păcate, dorinţa colonială a vesticilor de a stăpâni şi controla teritoriul economic al răsăritenilor a dus la declanşarea Războiului Rece, care, în plan individual, a dus la distrugerea multor destine, iar în plan financiar, printre altele, şi la pierderi masive, pentru Est, de capital intelectual ce nu a mai fost recuperat niciodată. Din momentul în care s-a prăbuşit Cortina de Fier, investitorii occidentali au preferat nu să se retragă, ci pur şi simplu să părăsească Africa pentru mult mai rentabila economic şi financiar Europă de Răsărit. în comparaţie cu Africa, Europa de Est avea de secole infrastructură pusă cât de cât la punct, plus mentalitate, care, la modul general, corespundea cu cea a Occidentului. Din 1989, Anglia, Franţa, Germania, Italia, Spania şi Statele Unite au început goana pentru colonizarea Estului scăpat de sovietici. Tot din 1989, teritoriul african este tot mai părăsit de către investitorii occidentali. Din acel moment, încep să pătrundă tot mai mult investitorii chinezi. Fenomenul economic şi efectele sale este descris de către publicaţia „Outlook”: „Creşterea rapidă a comerţului sino-african, la începutul anilor ’90, se datorează tocmai ţărilor europene care, una după alta, au început să neglijeze Africa, multe state africane ajungând, din această cauză, să fie blocate în ceea ce priveşte comerţul exterior şi starea lor financiară. Motivul pentru care, de douăzeci de ani, comerţul sino-african progresează rapid, suscitând invidia Occidentului, este că guvernul chinei, spre deosebire de cele occidentale, nu se amestecă în problemele interne ale statelor africane, nu are intenţia de a trage sforile în culisele politicii africane şi pote să le plătească africanilor un preţ mai mare decât cel oferit de occidentali pentru materia primă cumpărată”. Adevărul este că, prin cumpărarea de materie primă, chinezii au dat o mână de ajutor africanilor, împiedicând prăbuşirea monedelor naţionale. Văzând în Europa de Răsărit perspectiva obţinerii de profituri uriaşe rapide la un preţ de cost foarte scăzut, adică văzând cât de ieftină este Europa de Est, occidentalii şi nord-americanii au declanşat, fără să clipească, colonizarea teritoriului european eliberat de controlul politic şi economic al sovieticilor. Desigur, esticilor li s-a spus că sunt în sfârşit liberi. Liberi la ce sau cu ce? Practic, săracii au schimbat doar varianta de colonizare sovietică cu cea occidentală, dar liberi în adevăratul sens al cuvântului nu sunt. Aşa cum sovieticii dictau şi impuneau forma de conducere care le convenea lor, tot aşa occidentalii dictează forma de conducere şi de politică economică ce le convine lor. Aşa cum, pentru a potoli luptele politice interne dintre grupurile formate în interiorul partidelor comuniste, fiindcă nu era rentabil economic şi financiar pentru sovietici, tot aşa Occidentul şi Statele Unite se amestecă în luptele politice interne tot din motive economice şi financiare. Să ştiţi că, în realitate, nu românii îşi determină propriul lor destin economic, financiar şi politic. România, încă din ’89 a devenit o colonie pe care şi-o împart occidentalii cu ruşii. Occidentalii nu sunt suficient de puternici, nici ruşii, la ora actuală. Vorbim de ora istorică, nu de cea astronomică sau pur fizică de trecere a timpului.
Manipulare economică
Dovezi de amestec şi manipulare a destinului economic şi… istoric al românilor: invazia şi implementarea de forme de comerţ occidental şi nord-ame-rican, distrugerea agriculturii şi industriei de orice tip, cu complicitatea majorităţii politicienilor români care în scurt timp şi-au constituit conturi plasate în paradi-suri fiscale, prezenţa de consilieri de etnie nord-americană, plătiţi de partidele de partea cărora s-au implicat, din buzunarul clientelei politice care, dacă a avut noroc, după alegeri, i-a recuperat înmiit, şi nu neapărat în lei, ci în euro. Se pare că Băsescu a beneficiat de serviciile unor consilieri nord-americani. Eh, consilieri nord-americani plus mentalitatea lui de şmecher şi de bişniţar, uns cu toate alifiile, este normal că a reuşit să câştige politic în confruntarea cu adversarii săi. De asemenea, ruşii, de frică să nu pună mâna Occidentul pe o patre din industria românească, s-au grăbit s-o preia ei, dar când au văzut că n-o pot rentabiliza, au distrus-o prin metoda falimentării. Spre deosebire de ruşi, occidentalii nu şi-au mai bătut cuie în talpă. Cu sprijinul plătit, sub forma oficială de comision, noua denumire pentru mită, au băgat la grămadă, în faliment, cu sprijinul unor politicieni şi formatori de opinie români, industria şi agricultura, creând astfel o piaţă, chipurile liberă, doar pentru vânzarea produselor lor.
Diferenţa
Care este, totuşi, diferenţa dintre actualul sistemul colonial chinez şi cel occidental? China cumpără din Africa materii prime la preţuri rezonabile. Occidentul cumpără materii prime din România la preţuri de râd şi curcile, totul cu sprijinul tăcut al guvernului. Din acest punct de vedere, nicio deosebire între actualul guvern şi cele care au fost, după 1990. China revinde Africii propria sa materie primă sub formă de produse plus alte tipuri de produse făcute din alte materii prime decât cele africane. în relaţiile sale comerciale cu Africa, China acordă prioritate şi infrastructurii. Acelaşi lucru îl face şi Occidentul, doar că el condiţionează realizarea infrastructurii de acordarea de ajutoare şi de credite şi lasă totul în seama particularilor ce pot fi români, occidentali sau nord-americani mai mult sau mai puţin evazionişti, ceea ce nu ajută cu nimic dezvoltatea nivelului de trai. O altă diferenţă a relaţiei economoce China – Africa cu cea dintre România şi Occident sau Statele Unite. în 2006, guvernul chinez, pentru a calma guvernele africane ce începuseră să se teamă că vor fi abandonate, sub aspect economic, aşa cum a procedat cu ele Occidentul, după 1989, a luat iniţiativa, decizând să finanţeze construirea a şase zone economice speciale în cinci state africane (Mauriţius, Nigeria, Zambia, Egipt şi Etiopia), după modelul Shenzhen. în felul acesta, guvernul chinez a demonstrat că are voinţă reală de a continua cu industrializarea Africii şi de a sprijini evoluţia schimburilor comerciale. După şapte ani de cooperare, schimburile s-au diversificat. în România, occidentalii şi nord-americanii, nu pentru a calma guvernele României pe ai căror membri i-au potolit financiar, ci pentru a linişti definitiv populaţia, sub aspect economic, au aplicat metoda Hiroshima. Nu numai că nu au contribuit la industrializarea României, dar au dat un umăr la dezindustrializarea acesteia. Profitul a fost mai mult decât dublu pentru occidentali: şi-au creat o piaţă, pe teritoriul românesc, aptă să absoarbă toată marfa lor, fie sau nu de calitate, şi au obţinut o mare cantitate de mână de lucru foarte ieftină, indiferent că aceasta a rămas să lucreze pentru ei în spaţiul românesc sau a emigrat în Occident. Ieftinirea forţei de muncă româneşti a avut loc şi cu sprijinul conştient al guvernelor româneşti, dar şi cu sprijinul inconştient al patronatului român din motive de lăcomie financiară, combinată cu o totală lipsă al sentimentelor patriotice.
în comparaţie cu guvernele post-decembriste ale României, pe care le putem numi şi prost-decembriste, China, prin construirea de zone economice speciale, practic şi-a protejat propria forţă de muncă, evitând mărirea şomajului, deoarece respectivele zone economice speciale africane au fost construite cu muncitori şi specialişti chinezi plus mâna de lucru autohtonă. Actualmente, 819.000 de chinezi lucrează în străinătate, majoritatea dintre ei, în Africa. Cu toate aceste, China nu este afectată economic de faptul că unii chinezi lucrează în străinătate, spre deosebire de România, unde emigrarea masivă a provocat o adevărată catastrofă pentru economia românescă, care nici nu mai este lăsată să-şi revină, în urma… cooperării dintre guvernele româneşti „prost-decembriste” şi occidentali, la care se adaugă nord-americanii. De fapt, povestea cu terminarea Războiului Rece este de tipul „unde dai şi unde crapă”. Prăbuşirea sovieticilor a eliberat Africa de afaceriştii occidentali şi a umplut România de ei.