Când eşti ucis în luptă, ai toate şansele să devii erou. Când fugi din faţa luptei, eşti declarat dezertor, iar cei care au măcar un strop de habar despre sport, şi-au dat seama că fetele lui luhasz pot fi incluse fără regrete în categoria dezertoarelor. Aşa se numeşte când faci totul pentru a-ţi fenta meseria, cu scopul de a-ţi atinge un scop mai puţin ortodox.
Mulţi s-au grăbit să-l judece pe luhasz după meciul de miercuri, şi, când spun asta, mă gândesc inclusiv la Nelu Dobre, omul care l-a adus pe tehnicianul arădean, iar în bună măsură contesta-tarii au mare dreptate. Iuhasz nu mai stăpâneşte echipa, iar echipa pare să nu-l mai recunoască de şef, însă de aici şi până la a te prezenta într-un mod penibil la un meci atât de important e cale lungă.
Dacă valoarea voleibalistelor de la CSM Târgovişte este cea arătată contra Bucureştiului, atunci ar fi bine ca toate deţinătoarele de legitimaţie din lot să părăsească rapid echipa. Locul lor este oriunde altundeva, dar nu pe parchet. Marii sportivi au demnitate şi nu se lasă umiliţi de adversari, indiferent de supărările pe care le au acasă sau de nemulţumirile legate de conducere sau antrenori.
După meciul pierdut cu Rapid, mi s-a confirmat încă o dată că atenţia acordată, în ultima vreme, acestei echipe este mult prea mare. Voleiul din Târgovişte e modest, la fel ca şi jucătoarele sau antrenorii şi vor continua să rămână aşa atâta vreme cât preocuparea domnişoarelor de la echipă va fi aceea de a-şi sabota propriile interese…
CSM Târgovişte: M. Siwka, B. Moldovan, B. Stoj-kovic, S. Maletic, D. Calotă, S. Marian, I. Horeică, C. Zanfir, M. Sandic, M. Foca, A. Gagea, M. Cojocarii. Antrenor: Alexandru Juhasz.
CSM Bucureşti: C. Gavrilescu, A. Rotaru, I. Milahovic, M. Simahic, C. Ca-zacu, K. Esdelle, Z. Baros, J. Majsto-rovic, A. Grigoriu, I. Matache, V. Marin. Antrenor: Stoyan Gonchev.
RUPEŢI-VA LEGITIMAŢIILE! CSM Târgovişte – CSM Bucureşti 0:3 (21:25, 12:25, 23:25)
Date: