S-A DESCHIS ACADEMIA NAŢIONALĂ DE FOTBAL

Date:

Federaţia Română de Fotbal a lansat Academia Naţională de Fotbal (ANF), care îşi propune să devină cel mai important furnizor de programe educaţionale în sport din România, oferind un model organizaţional pentru sportul românesc.
Prin educarea şi profesionalizarea specialiştilor, scopul ANF este să contribuie la dezvoltarea organizaţiilor sportive şi la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc.
Evenimentul de lansare al ANF a reunit personalităţi care şi-au pus amprenta pe educaţia sportivă atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
În deschiderea evenimentului, Răzvan Burleanu, Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a prezentat planul de creştere a nivelului educaţiei sportive din România şi viziunea Academiei Naţionale de Fotbal.
Răzvan Burleanu: „Educaţia este o direcţie cheie în jurul căreia ne vom concentra atenţia şi investiţiile în anii următori. Prin lansarea Academiei Naţionale de Fotbal ne dorim să contribuim la implementarea în România a viziunii asupra educaţiei sportive a viitorului, iar Academia va juca un rol important în transpunerea acestei viziuni în pregătirea tuturor profesioniştilor din spatele echipelor de fotbal.”
Academia by FRF – cursuri pentru sportivi, specialişti şi viitorii lideri din fotbal
Prin Academia Naţională de Fotbal şi platforma de e-learning Academia by FRF, Federaţia Română de Fotbal îşi propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor şi specialiştilor care lucrează direct cu aceştia, cât şi profesioniştilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, voluntariat sau alte operaţiuni.
Deşi nu au putut fi prezente fizic la lansare, personalităţi importante din lumea fotbalului internaţional au salutat prin intervenţii online lansarea oficială a ANF şi eforturile FRF pentru dezvoltarea fotbalului prin educaţie.
Forurile care conduc fotbalul mondial şi european, atât FIFA, prin fostul antrenor al lui Arsenal, Ars?ne Wenger (actual Director de Dezvoltare Globală a Fotbalului al FIFA), cât şi UEFA, prin Thomas Junod (Director al UEFA Academy), au transmis mesaje de susţinere pentru noul proiect educaţional al Federaţiei Române de Fotbal. Lor li sau alăturat Preşedintele Federaţiei Portugheze de Fotbal, Fernando Gomes, fostul internaţional francez Florent Malouda (Ambasador UEFA), dar şi preşedintele Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA) şi al clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli.
De asemenea, Gheorghe Hagi a subliniat şi el importanţa Academiei Naţionale de Fotbal pentru dezvoltarea fotbalului românesc: „Consider foarte bună iniţiativa FRF de a înfiinţa o Academie de Fotbal care să ajute la dezvoltarea fotbalului românesc. Avem nevoie de educaţie profesională şi de manageri sportivi, aşa cum găsim şi în fotbalul european şi mondial”.
Mesaje de susţinere din partea comunităţii internaţionale
Arsene Wenger, fost antrenor Arsenal, actual Director de Dezvoltare Globală a Fotbalului al FIFA: „Îi salut pe toţi iubitorii fotbalului din România. Am primit cu bucurie două veşti bune din ţara voastră: deschiderea Academiei Naţionale de Fotbal şi lansarea platformei de e-learning Academia. Pe parcursul carierei mele, în special din postura de manager al clubului Arsenal, am constatat că educaţia este un aspect cheie în drumul spre succesul sportiv.”
Florent Malouda, fost internaţional francez, câştigător al UEFA Champions League cu Chelsea FC, actual Ambasador UEFA: „Astăzi este ziua lansării Academiei Naţionale de Fotbal. Consider că este un pas important care va contribui la multe din succesele viitoare ale fotbalului românesc. Iar acest moment nu este important doar pentru jucători şi antrenorii lor. Este un moment cheie pentru staff-urile administrative, pentru staff-urile de management, pentru fani şi pentru familiile lor. O educaţie solidă ne poate ajuta pe toţi să ne dezvoltăm şi consider că strategia Federaţiei Române de Fotbal pentru educaţie va contribui din plin la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc.”
Thomas Junod, Director al UEFA Academy: „Aşa cum ştim cu toţii, nu este posibil să avem succes în sport fără pregătirea necesară. Aceasta este o realitate pentru toţi cei implicaţi în fotbal: jucători, arbitri, echipa tehnică, cât şi pentru echipa administrativă responsabilă de organizarea meciurilor şi competiţiilor sau de mentenanţa facilităţilor. Fotbalul este o pasiune pe care o purtăm cu noi toată viaţa, în timp ce educaţia este o unealtă pe care o folosim pentru a alimenta şi creşte această pasiune. Apreciez strategia de educaţie a Federaţiei Române de Fotbal pentru toţi jucătorii cheie implicaţi în fotbalul românesc şi consider că Academia Naţională de Fotbal şi noua platformă de e-learning sunt iniţiative cheie care vor facilita accesul la educaţie pentru aceştia.”
Fernando Gomes, Preşedinte al Federaţiei Portugheze de Fotbal: „Din 2017 înfiinţarea Şcolii Portugheze de Fotbal a fost un moment cheie, care a contribuit la educarea a 4000 de cursanţi prin peste 150 de cursuri. Felicit Federaţia Română de Fotbal pentru decizia strategică de a crea Academia Naţională de Fotbal şi sunt convins că acest pas va fi un factor cheie pentru dezvoltarea fotbalului românesc.”
Andrea Agnelli, Preşedinte al clubului Juventus Torino şi Preşedinte al European Club Association: „Felicit Federaţia Română de Fotbal pentru atingerea unui obiectiv important, lansarea Academiei Naţionale de Fotbal. Atât eu, cât şi echipa mea suntem de acord că educaţia este importantă atât pe teren, cât şi în afara lui şi suntem încrezători că munca Federaţiei Române de Fotbal va face o diferenţă pentru dezvoltarea fotbalului românesc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...