S-a deschis circulației noul pod peste râul Ialomița dintre Șotânga și Doicești, o investiție vitală pe care Primăria Șotânga a implementat-o cu succes și are o valoare de 7.000.000. lei. S-a făcut recepția lucrării și, imediat, podul a fost deschis circulației, în prezența primarului comunei Șotânga, Constantin Stroe, alături de primarul comunei Doicești, Cosmin Stana, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJ, Luciana Cristea și deputatul Carmen Holban. Nu au lipsit viceprimarii celor două comune, consilieri locali și chiar consilieri județeni. S-a lucrat intens la montarea echipamentelor de iluminat public pe pod și pe drumul de legătură. Noul pod peste râul Ialomița are o lungime de 90 m deschidere, lungimea drumului modernizat, inclusiv podul este de 1762,00 m, lățime cale pod este de 7 m – suprafața totală fiind de 630 mp, lățimea trotuarelor este de 1 m, drumul cu o bandă de circulație lățime carosabil 4 m (5 m platforma). A fost montat și echipamentul de iluminat public modern atât pe pod, cât și pe drumul de legătură.
Zona s-a schimbat radical.
Există deja montat și sistem de supraveghere video, lucrările fiind finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan i-a asigurat pe cei doi primari că investițiile vor continua atât la Șotânga, cât și la Doicești, cu un sprijin consistent din partea CJ Dâmbovița.
La Șotânga, se lucrează și la noua sală de sport
La Șotânga, se lucrează și la noua Sală de sport, o investiție cu finanțare prin CNl, care vine în completare la marele proiect privind amenajarea Centrului Civic al comunei. Deja a fost turnată fundația. Președintele CJ, Corneliu Ștefan și primarul Constantin Stroe au făcut o vizită de lucru pe șantier.
Într-un stadiu avansat sunt și lucrările la platforma de depozitare a gunoiului de grajd
Comuna Șotânga se alătură localităților cu platforme pentru gunoiul de grajd, finanțate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.
După finalizare, de gestionarea platformei se va ocupa Primăria Șotân-ga urmând să fie monitorizată de către Ministerul Mediului. Investiția finanțată de MMAP oferă autorităților locale de la Șotânga, pe lângă platforma propriu-zisă, și un set de utilaje destinat colectării, manevrării, compostării și împrăștierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat compostul și o cisternă vidanjă. Practic, UAT-urile sunt în măsură să implementeze un serviciu public pentru managementul dejecțiilor provenite de la animalele din gospodării și fermele mici.
CJ Dâmbovița va realiza o stație de tratare mecano-biologică la Șotânga, în imediata apropiere a platformei de depozitare a gunoiului de grajd
Prezent la Șotânga, președintele Corneliu Ștefan a vorbit și despre faptul că CJ Dâmbovița va realiza o stație de tratare mecano-biologică la Șotânga, în imediata apropiere a platformei de depozitare a gunoiului de grajd. Un proiect de 70 de milioane de Euro ce prevede un parc ecologic, stație de transfer și stație de tratare mecano-biologică. Toate aceste investiții vor fi realizate prin POIM și sunt vitale pentru județul Dâmbovița. Atât președintele CJ, Corneliu Ștefan, cât și primarul Constantin Stroe au ținut să-i asigure pe cetățeni că nu este vorba de o groapă de gunoi.