CJ Dâmbovița a demarat licitația pentru proiectare și execuție lucrări de reabilitare și modernizare DJ 724 Malu cu Flori-Pucheni, chiar președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a anunțat public ca începutul anului 2023 a fost în forță încă din prima zi lucrătoare, 3 ianuarie.
” Luna trecută promiteam urgentarea unui proiect deosebit de important pentru circulația pe drumurile județene, drept urmare și onorăm angajamentul luat: au fost scoase la licitație proiectare și execuție lucrări de reabilitare și modernizare DJ 724 Malu cu Flori-Pucheni.
Pe tronsonul de drum cu o lungime de 6,8 km se au în vedere următoarele: straturi de fundații și de bază, 2 straturi de covoare asfaltice; șanțuri și rigole – 10 km; parapet de protecție – 3,5 km;
62 de podețe; reabilitarea a 4 poduri și 5 stații de autobuz.
Valoarea estimată a contractului se ridică la aproximativ 95.000.000 lei TVA inclus! Prin Programul Național „Anghel Saligny” avem asigurată suma de 41.000.000 de lei diferența urmând să fie suportată de Consiliul Județean Dâmbovița din bugetul propriu sau alte surse de finanțare.
Așa cum promiteam dâmbovițenilor, dezvoltarea infrastructurii rutiere este prioritară pentru mine și echipa Consiliului Județean, iar reabilitarea şi modernizarea DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni va schimba în bine condițiile de circulație pentru toată zona și, de asemenea, va crește siguranța pe acest drum județean.” a afirmat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan