Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi prelungirea stării de urgenţă pentru alte 30 de zile. Decretul semnat de preşedinte urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Starea de urgenţă este prelungită până pe 14 mai. În termen de 5 zile, Parlamentul trebuie să voteze prelungirea stării de urgenţă.
Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor în perioada următoare ar duce la o creştere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor şi o presiune uriaşă pe sistemul sanitar.
Staţi acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Staţi acasă pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede, altfel vom avea un val de îmbolnăviri şi de decese foarte mare. Ar însemna că toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van.
Autorităţile nu permit niciun pas înapoi în contextul în care avem dea face cu o răspândire intracomuni-tară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă.
Ca atare, se impune prelungirea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă menţinerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum şi noi reglementări, care să permită autorităţilor publice să intervină decisiv şi cu
mijloace adecvate pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepţionale sunt necesare prevederi care să faciliteze funcţionarea neîntreruptă a administraţiei publice, a justiţiei şi a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esenţiale pentru populaţie, stat şi operatorii economici.
Astfel, în mod evident, şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ. Se organizează, în măsura posibilităţilor, activităţi didactice online.
Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri obligatorii pentru a depăşi, cu pierderi cât mai puţine, criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul, cu responsabilitate, la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri.