Voleibalistele de la CSM Târgoviște și-au încheiat și parcursul din Europa. În fața primei adversare puternice, jucătoarele dâmbovițene au capotat în două rânduri cu același scor rușinos. 0-3 la Târgoviște și 0-3 la Potsdam, în Germania, fiind eliminată în sferturile de finală ale celei mai slabe competiții europene de profil.
Cum a „îmbrăcat” CSM Târgoviște eșecul de pe teren propriu cu SC Potsdam? Iată comunicatul:
„Echipa noastră de volei, învinsă de SC Potsdam: Parcursul european s-a încheiat.
Voleibalistele noastre au încheiat parcursul european în Challenge Cup după o înfrângere în fața formației SC Potsdam din Germania.
Chiar dacă rezultatul final nu a fost favorabil, echipa noastră a demonstrat multă determinare și unitate. Au fost momente în care fetele noastre au reușit să se ridice la nivelul adversarului, iar în setul al treilea, jocul a devenit extrem de disputat, fetele noastre reușind chiar să se îndepărteze pe tabela de marcaj.
Scorul final dintre CSM Târgoviște-SC Potsdam: 0-3 (18-25; 13-25; 18-25).
Deși drumul european s-a oprit aici pentru echipa noastră, ne îndreptăm acum atenția către următoarele meciuri din Campionatul Național, următorul fiind chiar în acest weekend, în deplasare, contra celor de la CSM Corona Brașov.
Vă mulțumim tuturor pentru susținerea necondiționată!”