S-AU SEMNAT CONTRACTELE DE FINANŢARE PENTRU ACHIZIŢIA DE AMBULANŢE NOI

Date:

Au fost semnate şapte contracte de finanţare pentru achiziţionarea ambulanţelor şi echipamentelor aferente acestora, în vederea creşterii capacităţii de reacţie şi răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor colective.
Cele şapte proiecte au fost depuse la sfârşitul lunii august 2018 şi sunt destinate regiunilor mai puţin dezvoltate (regiunea Bucureşti-Ilfov nu este eligibilă în cadrul Axei Prioritare 8).
Echipamentele achiziţionate vor permite evaluarea, primul-ajutor calificat, acordarea asistenţei medicale şi transportul pacienţilor atât prin modernizarea infrastructurii existente a sistemului integrat de urgenţă, cât şi prin dezvoltarea de noi structuri în cadrul acestuia. Valoarea totală a celor şapte contracte este de 558.903.141,45 lei, pentru achiziţionarea următoarelor tipuri de ambulanţe, distribuite în cele şapte regiuni eligibile (Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru): ambulanţe de tip A 2; ambulanţe de tip B 4 x2; ambulanţe de tip B 4 x 4; ambulanţe de tip C pentru transportul nou-născuţilor în stare critică; ambulanţe specializate pentru pacienţii cu risc biologic; ambulanţe pentru transport victime multiple; posturi medicale avansate; unităţi de suport pentru accidente colective; ambulanţe pentru acces în zone foarte greu accesibile.
Beneficiarii eligibili sunt parteneri-atele formate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în calitate de lider de parteneriat, şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă (ISU) din fiecare regiune.
Serviciile de Ambulanţă Judeţene (SAJ-urile), autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene şi consiliile locale), instituţiile publice cu atribuţii în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane, greu accesibile, alături de ISU şi IGSU, sunt beneficiari direcţi ai achiziţiilor acestor echipamente.Grupul ţintă al acestor proiecte este reprezentat de populaţia care va beneficia de servicii medicale şi echipamente care vor permite creşterea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă, inclusiv în cazul accidentelor cu victime multiple, şi vor creşte eficienţa şi calitatea serviciilor medicale de urgenţă şi a celor de prim-ajutor calificat.
Finanţarea contractelor este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 20142020 (Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiţii 8.1. – „Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale”).
În cadrul acestei axe, se finanţează proiecte dedicate serviciilor de sănătate şi proiecte de infrastructură pentru servicii sociale.
Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaţionale implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management.
POR 2014-2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa gasesti cea mai buna solutie de transport cand vii in tara

Daca ai planificata o calatorie in tara, serviciile de...

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...