Să medităm la valoarea vieţii!

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Un scriitor bisericesc, vorbind despre moarte, zice aşa: „Pe pământ nu-i nimic atât de sigur ca şi moartea. Multe îşi pune în gând să realizeze omul, dar rămâne de văzut pe câte le poate împlini. Pe cât este de sigură moartea, pe atât este de nesigur ceasul morţii, când, unde şi cum ne va găsi moartea pe fiecare. Mântuitorul, vrând să ne prevină, zice: „Fiţi gata să nu ştiţi ziua, nici ceasul când Fiul Omului va veni” (Matei 25, 15). Şi ne dă ca exemplu pe bogatul căruia i-a rodit ţarina (Luca
12,20).
Să mergem cu gândul în cimitirele noastre. Să căutăm să înţelegem ce putem auzi şi vedea acolo; vedem zeci, sute de morminte vechi şi auzim parcă, din adâncul mormintelor, vocile celor adormiţi, care ne grăiesc: „Cum sunteţi voi, am fost şi noi” – „Cum suntem noi, veţi fi şivoi!”
în cimitir sunt şi osemintele rudelor şi părinţilor noştri, precum şi cele ale prietenilor noştri. Vedem cruci şi flori, dar, din păcate, vedem şi morminte date uitării. Cândva, aceste morminte au fost stropite cu cele mai fierbinţi lacrimi, izvorâte din adâncul inimii, atunci când copiii îşi aşezau în morminte părinţii sau fraţii, când soţul şi-a înmormântat soţia, când părinţii şi-au înmormântat copilul… Dacă ar avea acest pământ glas, el care a fost martor la atâta suferinţă, ne-ar spune multe.
Este folositor să ne gândim că fiecare, într-o zi, vom împărtăşi aceeaşi soartă cu a celor care au plecat dintre noi.
Sfinţii Părinţi ne supun că pornim spre moarte chiar de la naştere. Fiecare zi e un pas ce ne apropie de mormânt. Prin urmare, toţi ne găsim pe calea morţii, unii mai aproape de ea, alţii mai departe, numai Dumnezeu ştiind cât are fiecare de trăit. De aceea, primul gând ce trebuie să-l avem este că într-o zi vom fi aşezaţi şi noi în mormânt, chiar mai repede decât credem noi, şi vom dispărea din ochii lumii şi din amintirea tuturor.
Gândindu-ne la sfârşitul nostru, pe care îl vrem creştinesc, se cuvine să avem în gând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii pe care Dumnezeu mi-o va da în ziua aceea, El, dreptul judecător” (II Timotei 4,7). împlinindu-le pe acestea, putem să nădăjduim că Dumnezeu ne va dărui o moarte aleasă, împăcaţi fiind cu El prin Taina Sintei Spovedanii, uniţi cu El prin Taina Sfintei împărtăşanii, luând iertarea şi iertând pe semenii noştri, cum spune psalmistul: „Tu, Doamne, care ai făcut ochiul – vezi toate. Tu, care ai făcut urechea – auzi toate” (PS 93,9).
Cunoscând acestea, poate vom reuşi mai bine să ne dăm seama de valoarea vieţii noastre, timp dat de Dumnezeu pentru lucrarea mântuirii.
Meditând valoarea vieţii, Sfinţii Părinţi ne dau câteva îndemnuri. Sf. Grigorie Teologul spune: „Trăieşte în aşa fel ca şi cum ar trebui să mori azi, dar lucrează, ca şi cum ai avea de trăit o mie de ani”. Fericitul Augustin zice: „Moartea, o putem asemăna cu Marea Roşie. Pentru cei drepţi, o trecere spre ţara făgăduinţei, iar pentru păcătoşi, o pricină de pierzare.” înţeleptul Solomon ne dă exemplul vieţii sale, când zice: „Tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi n-am oprit inima de la nici o veselie”… (Eclesiast 2,10). Şi tot el spune până la urmă: „Deşertăciunea, deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Eclesiast 1,2).
Aşadar… să luăm aminte! Bunătatea lui Dumnezeu aşteaptă trezirea noastră. Ferice de cei care vor medita la valoarea vieţii şi vor ţine cont de sfaturile Sfinţilor Părinţi! Astăzi, când un val murdar şi putred inundă pământul, astăzi, când putregaiul materialismului a invadat globul pământesc… Dumnezeu vrea ca noi să fim mâna dreaptă a Lui, care să neutralizeze stricăciunea acestui veac. în aceste timpuri de corupţie, violenţă şi păcat, datoria noastră este să fim cu luare aminte, spre a nu fi duşi de val şi mânaţi de instincte. în aceste vremuri învolburate, când lumea e scufundată în nesupunere, bârfă, şicane, şiretenii, trebuie să fim atenţi… cum ne cheltuim viaţa!
Să coborâm, fiecare în adâncul sufletelor noastre, şi, cercetându-ne, să mărturisim sincer că cele mai adânci şi vii momente din viaţa noastră au fost acelea când paharul suferinţelor de orice fel a fost amar. Că dacă n-ar veni suferinţa peste inimile noastre trufaşe, nu ne-am smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu, nu neam trezi şi ne-am pierde pentru veşnicie.