Să regăsim drumul spre cer

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dumnezeu pare a fi o fiinţă neînţeleasă pentru lumea de azi. Şi totuşi, dacă există vreo noţiune care să regrupeze în ea întreaga concepţie despre lume, aceasta este cu siguranţă noţiunea lui Dumnezeu. Vrem să credem sau nu, adevărul este unul: Dumnezeu există.
În Sfânta Evanghelie, la un moment dat, pe când Mântuitorul Hristos era chemat să vindece pe fiica lui Iair, care era pe moarte, o femeie bolnavă de doisprezece ani se atinge de El şi se vindecă. Acea atingere se făcea în timp ce Iisus era îmbulzit de mulţime. Interesant este faptul că, femeia nu a căutat alt mijloc de vindecare, nici măcar nu sa rugat de El s-o vindece, ci pur şi simplu, cu o credinţă puternică, s-a atins de El şi s-a vindecat. Acest principiu sfânt de vindecare depăşeşte şi Legea lui Arhimede şi principiul vaselor comunicante, iar viteza luminii cu valoarea ei este prea mică pentru a calcula coborârea milei şi prezenţei lui Dumnezeu în om. Aşadar în această viaţă, împreună-vieţuirea dintre om şi Dumnezeu rămâne un scop în sine.
Chiar dacă unii cred că, după spusele lui Nietzsche, „Dumnezeu a murit”, oamenii totuşi se mai întreabă şi azi de existenţa lui Dumnezeu şi chiar îl caută, să se atingă cumva de El, pentru a se vindeca. întâlnesc mulţi oameni care, loviţi de imoralităţile vieţii, se întreabă: „Unde este Dumnezeu? De ce nu intervine în lume pentru a face să fie morală? De ce Dumnezeu tace?”
Astfel de întrebări sunt foarte Acest principiu sfânt de vindecare depăşeşte şi Legea lui Arhimede şi principiul vaselor comunicante, iar viteza luminii cu valoarea ei este prea mică pentru a calcula coborârea milei şi prezenţei lui Dumnezeu în om. Aşadar în această viaţă, împreună-vieţuirea dintre om şi Dumnezeu rămâne un scop în sine.
Chiar dacă unii cred că, după spusele lui Nietzsche, „Dumnezeu a murit”, oamenii totuşi se mai întreabă şi azi de existenţa lui Dumnezeu şi chiar îl caută, să se atingă cumva de El, pentru a se vindeca. întâlnesc mulţi oameni care, loviţi de imoralităţile vieţii, se întreabă: „Unde este Dumnezeu? De ce nu intervine în lume pentru a face să fie morală? De ce Dumnezeu tace?”
Astfel de întrebări sunt foarte valoare prin excelenţă, a ajuns să depindă de mofturile omului. Gravitatea lumii şi a omului contemporan care „orbecăie” pe aici şi pe acolo fără a mai conştientiza o scară certă a valorilor merge până într-acolo, încât Dumnezeu ar trebui să i Se justifice omului şi nu invers. Dacă până într-o anumită perioadă omul îşi trăia viaţa potrivit voinţei lui Dumnezeu şi se justifica Acestuia, în lumea noastră, a exploziilor revoluţionare ştiinţifice, se aşteaptă ca Dumnezeu să dea socoteală oamenilor. El este chemat în faţa tribunalului terestru pentru a justifica infinita Sa iubire faţă de om.
Desigur, ştiinţa se arată azi ca fiind cea care construieşte un mod de viaţă mai lejer şi mai sigur pentru existenţa noastră trupească – dacă privim evoluţia lumii contemporane comparativ cu alte epoci ale istoriei -aceasta putându-se vedea pe plan economic, social… şi totuşi, supraevaluarea ştiinţei poate crea o involuţie, ajungându-se la formalism, la indiferentism, egoism etc. Deci, ştiinţa fără Dumnezeu este nocivă omului.
Să fim conştienţi că fără Dumnezeu nu putem fi oameni. Este timpul să regăsim drumul spre Cer şi de la simpla vieţuitoare (omul fără Dumnezeu) să trecem la îndumnezeire (să ne comportăm dumnezeieşte), primind viaţă din viaţa Lui.
Lumea obosită a zilelor noastre trebuie să înţeleagă un lucru: omul fără Dumnezeu este o simplă vieţuitoare care-şi are ca finalitate neantul, iar omul în Dumnezeu se înveşniceşte. Trecerea de la o stare la alta are loc prin primul pas al urcuşului spre Cer: întoarcerea la Dumnezeu (pocăinţa). Aceasta nu înseamnă trecerea de la o credinţă la alta, ci schimbarea modului de a trăi, este învierea sufletului omului, iar trăirea prin înviere este o pocăinţă continuă, o înnoire continuă, o căutare continuă a lui Dumnezeu. Şi dacă cineva caută vindecare, caută bucurie, caută măreţie, caută iubire, caută viaţă, le găseşte doar în această „înviere”.
Să nu mai stăm în pragul vremurilor apocaliptice care diavolul şi ai lui au atras lumea, ci să încercăm să regăsim drumul spre Cer şi „toate cele de trebuinţă ni se vor da nouă”.
Să ne întrebăm: ce a câştigat lumea de la Irod şi de la toţi „irozii” care luptă şi azi pentru a acapara puterea unui stat, a unei instituţii din societate, a unei societăţi bănoase, a imaginii, a publicităţii etc. şi ce a câştigat lumea în decursul vremii de la Dumnezeu? De ce nu poate fi lumea de azi o lume a bunătăţii în Dumnezeu? Pentru că e plină de oameni „tensionaţi” de plăcerile vieţii profane şi nu mai dau vieţi nici un sens sacru, totul reducându-se la plăceri şi avere şi atât. Doar reîntoarcerea la Dumnezeu poate rezolva marile probleme ale lumii.