Să revenim la Dumnezeu!

Date:

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Dumnezeu există! Fără El nu poate exista şi nu există nimic. El e începutul şi Creatorul lumii.
Fiecărui om îi este caracteristic sentimentul religios, dar la unii el este înăbuşit, acoperit de gunoi, ca o scânteie acoperită cu cenuşă. Dar aruncaţi cenuşa, suflaţi în scânteie şi se va aprinde o flacără strălucitoare; se va simţi acea suflare dătătoare de viaţă.
Omul însă, trebuie să ţină bine minte că: doar prin ştiinţă nu-L poţi afla pe Dumnezeu, nu-L poţi găsi. Biserica noastră stă pe credinţă, iar ştiinţa e ca un fel de cârje, un suport pentru om, nu mai mult. Pe cel de lângă tine nu-l cunoşti nici prin logică, nici prin filosofie şi nici prin ştiinţă… îl cunoşti prin credinţă şi iubire. Să fim convinşi de asta! Să fim convinşi că, fără Dumnezeu, lumea şi tot ce este în lume nu ar fi apărut; chiar dacă unora le vine greu să gândească în acest mod.
Este adevărat că, astăzi, îi poţi pune omului o inimă artificială, datorită ştiinţei, însă în ea nu va fi dragoste – pentru că dragostea nu poate fi creată de nimeni niciodată – decât de credinţă. Probabil că, în timp, ştiinţa va crea şi un intelect artificial, însă el nu va putea gândi. Va fi doar o materie lipsită de suflare – pentru că, aceasta poate deveni vie doar cu puterea Duhului lui Dumnezeu.
Mă tem că, cu atâta ştiinţă şi progres, oamenii au devenit artificiali, uscaţi ca nişte pesmeţi. Intr-adevăr trăim momente colosale ale progresului ştiinţei şi tehnicii în toate domeniile… însă poate oare ştiinţa să concureze cu Cel Care a creat lumea? Niciodată!
Un creştin a fost întrebat despre lona proorocul. în Biblie este scris că el a fost înghiţit de balenă, dar cum poate aşa ceva, doar balena are gâtul îngust, ea mănâncă peşte. Ştiţi ce a răspuns creştinul nostru? „Dacă în Biblie ar scrie că lona a înghiţit o balenă, şi acest lucru l-aş fi crezut.” Pentru că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, iar acesta nu se discută.
Chiar dacă unii spun azi că: „religia poate fi dată la muzeu pentru că este depăşită” – le răspund că: „Aţi mutat din bisericile noastre în muzee icoane, cruci şi chiar moaşte de sfinţi, cărţi şi odoare de mare valoare, însă duhul Bisericii Ortodoxe nu-l poţi da la muzeu, nu-l poţi expune ca pe o furcă de tors! Nul poţi nimici, chiar de-ar rămâne într-o bună zi puţini creştini. Ştim bine, din istorie că, împăraţii Nero, Diocleţian, Iulian şi alţii (chiar şi din zilele noastre) voiau şi vor să-i nimicească pe creştini. Şi ce s-a întâmplat? Unde sunt acei guvernatori? Pomenirea lor a pierit cu desăvârşire, iar creştinismul, Biserica Ortodoxă, trăieşte şi va trăi în veci, pentru că este susţinută de Dumnezeu, care a zis: „Biserica, nici porţile iadului nu o vor dărâma!”.
De aceea trebuie să sesizăm tot neadevărul ce se seamănă azi, toată neghiobia şi nebunia acestei „lumi oarbe sufleteşte”. Trebuie să ne rugăm la Dumnezeu, ca mâna Lui cea nevăzută să ne scoată la lumină; să ne ajute să revenim la Viaţă, la Adevăr, adică la Dumnezeu. El este bogăţia, plinătatea vieţii, dragostea, toată frumuseţea şi toată puterea; adică tot este bun, este în Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...