Comisia Europeană a aprobat cele două scheme de ajutor de stat notificate de România și destinate fermierilor. Este vorba despre o primă schemă de 241 de milioane de euro, în granturi directe, va merge către producătorii de cereale de toamnă şi rapiţă, care întâmpină dificultăţi cu lichidităţile financiare. Cea de a două schemă este de 56 de milioane de euro, tot în granturi directe şi este destinată sectorului zootehnic, mai exact fermelor de creștere a porcinelor şi păsărilor de carne, care au întâmpinat probleme financiare din cauza războiului din Ucraina
Aceste scheme au fost aprobate în temeiul Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie, prin care se pot acorda ajutoare de stat pentru sectoare esenţiale în vremuri de criză. Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024. 31% din fermele din Uniunea Europeană se află pe teritoriul României, ceea ce face ţara noastră un actor important la nivel european din acest punct de vedere.
În cazul producătorilor de cereale, grantul se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului pentru anul de cerere 2023, pentru suprafețe de minimum 1ha, cu una sau mai multe dintre culturile: grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovăz de toamnă, rapiță de toamnă.
In judetul Dambovita au fost identificati 4.705 potentiali beneficiari, insumand urmatoarele suprafete: 4053 ha orz, 5898 ha rapita, 27016 ha grau, 1794 ha orzoaica, 175 ha ovaz si 2 ha secara.
Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafaţă și este de echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro. Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro.
Prin ordonanță adoptată de Guvern s-a instituit și schema de ajutor de stat cu caracter temporar, pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele suin și avicol, valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere ce își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole neputând să depășească echivalentul în lei a 280.000 euro.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 126.694.400 lei, echivalentul sumei de 25,6 milioane euro pentru sectorul suin și 151.934.300 lei, echivalentul sumei de 30,7 milioane euro pentru sectorul avicol.
Beneficiari ai schemei pot fi crescători de suine persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură și crescători de păsări persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum și societăți agricole constituite în baza aceleiași legi.