Există o vorbă, nu neapărat din bătrâni, dar care a fost probată de foarte multe ori: pentru orice problemă, există cel puţin o soluţie. De această dată se aplică şi pentru absolvenţii care nu au luat bacul, şi care se pot înscrie la şcolile postliceale, unde pot învăţa o meserie şi după trei ani, au o diplomă.
Unele şcoli postliceale au fost salvate de la faliment cu această găselniţă. Dacă stăm să ne gândim, în urmă cu 3 ani, când toţi copiii păreau silitori, nimeni nu le trecea pragul.
În unele postliceale, numărul de elevi înscrişi a crescut într-un an cât în trecut ar fi crescut în 10. De la 0 înscrişi în 2008, la o astfel de şcoală sunt acum 80. Şi înscrierile continuă pentru specializările agent vamal, ajutor contabil sau asistent medical.
În doi sau trei ani, tinerii care urmează această şcoală dobândesc o calificare profesională, fac stagii de practică şi au şanse reale de angajare.
Şi de ce să nu fim realişti când statisticile ne arată că absolvenţii şcolilor profesionale au o inserţie mai uşoară pe piaţa muncii, faţă de cei care urmează o facultate. Ştiu meserie, fapt ce nu se întamplă de multe ori pe bancile facultăţii.
La nivel naţional, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că pentru meseria de infirmier, de exemplu, sunt disponibile 14 posturi, pentru contabili – 6 şi 3 pentru asistenţi de farmacie. În total, vorbim despre 2.800 de locuri de muncă vacante, pentru care se solicită studii medii sau postliceale, pe care se vor bate 22.000 de persoane.
77.000 de tineri nu se pot mândri în acest moment cu o diplomă de bac. În tot acest timp, am avea nevoie de specialişti în industrie, turism sau comerţ, dar şi de bucătari, frizeri sau ospătari.
Şcolile postliceale, şansa celor care nu au luat bacul
Date: